Peste satul încă adormit, zorile își revărsară lumina difuză și șovăielnică cu discreție și grijă. Printre stejarii falnici și neclintiți soarele își despleti pletele de aur, dezmierdând cu voluptate natura înlăcrimată. Cocoșii își însoțiră strigătele matinale cu bătăi de aripi prelungi, pentru a risipi umbrele tainice ale nopții cuibărite încă, în ochii somnoroși ai viețuitoarelor de tot felul. Satul se trezea în fiecare zi conștiincios la semnalul lor ancestral, statornic și exact, gata să-și reia activitățile lăsate baltă, pentru a da onorurile cuvenite nopții. Viața pulsa din nou mai intensă cu fiecare clipă ce trecea, sub îndemnul soarelui. Din gospodăriile tuturor se auziră în curând orătăniile și vitele ce-și pretindeau dreptul la hrana zilnică. În curând porțile se deschiseră pentru a elibera în poiana întinsă cârduri  gălăgioase și entuziaste de rațe și gâște, ce-și își înfoiau penele de bucurie și mulțumire, povestindu-și care mai de care, aventura nopții abia trecute. În grajduri laptele începu să curgă șuvoaie calde și dulci în gălețile imaculate, sub mâinile experte ale gospodinelor.

    Alexandra își trase și mai mult pătura peste cap, mormăind ceva neînțeles la adresa vacarmului cu care se confrunta în fiecare dimineață, încă de la ivirea zorilor. Adormise mult după miezul nopții, când terminase de citit ultima carte. Ziua nu îi era cu putință să se dedice pasiunii ei și era nevoită să-și îndestuleze sufletul avid de lectură, numai la ceas târziu de noapte, când toată familia se abandona în brațele lui Morfeu și când încetau solicitările neîncetate ale mamei, care nu mai prididea cu treburile casei. O fată de 17 ani ar fi avut nevoie de ceva mai multă libertate, pentru a-și trăi tinerețea așa cum s-ar fi cuvenit, să se poată dedica studiului, vieții intense și pline de liceană, preocupărilor specifice vârstei sale. Responsabilitățile absurde cu care o încărca necontenit mama ei și pe care le îndura tot mai greu din cauza îngrădirilor de tot felul, reguli de fier, sarcini ce depășeau chiar și capacitățile ei fizice și pentru care își cheltuia cea mai mare parte a energiei de care dispunea, problemele ciudate de sănătate care o hărțuiau ca urmare a stresului și a lipsei de odihnă, îi otrăveau viața și se cufunda tot mai mult în mocirla depresiei.

     Neștiind cum să scape de balastul emoțional care o sufoca uneori, se gândi să țină un jurnal. Era un suflet sensibil și când emoțiile nu mai încăpeau în inima ei, le transforma în versuri timide dar deosebit de frumoase, pe care le recitea în taină iar și iar, până când lumina dulce și diafană a speranței o învăluia tămăduitor. Ascunsese caietul de versuri cu mare grijă împreună cu noul ei confident, ale cărui pagini imaculate suportau cu stoicism și înțelegere mută toate refulările și supărările ei de adolescentă. Se temea cel mai mult de ironia ascuțită a fratelui ei mai mare, care nu scăpa niciodată ocazia de a o teroriza cu glumele lui idioate și cu sarcasmul său insuportabil. Deși erau într-un permanent conflict, legătura dintre ei era specială, însă Alexandra nu și-ar fi deschis sufletul în fața lui, nici moartă. Se distrau pe cinste împreună, erau cei mai buni complici atunci când trebuiau să fenteze vigilența părinților ca să obțină ce-și doreau amândoi, dar în chestiuni sensibile și subtile, fratele ei era incapabil să îi ofere suport. Era mult prea superficial și năzdrăvan pentru a lua lucrurile în serios. 

    În ziua cu pricina fiind sâmbătă, trebuiau să meargă la oraș împreună la cumpărături, pentru că se apropia praznicul bunicii și părinții erau prea ocupați cu alte treburi astfel că, după ce-i dăscăliră bine, le puseră în brațe geanta mare de voiaj, lista cu cele trebuincioase și banii necesari. Cum fanfaronul de Daniel nu reușise  încă să câștige încrederea părinților pentru funcția de casier, onoarea îi revenea de obicei surorii, care trebuia să poarte lupte grele cu acesta pentru a reuși să facă față asediului la buzunarele ei. Voia să țină el banii, dar nu exista nici cea mai mică șansă ca aceștia să fie folosiți pentru ce erau destinați. Tot ciondănindu-se pentru supremație, Alexandra ajunse la capătul răbdării și odată sosiți în oraș se descotorosi de el, sugerându-i să se ducă la întâlnire cu prietenii lui și să facă singură cumpărăturile, chiar dacă nu știa cum va putea căra ea toată greutatea aceea. Ba chiar consimți să-i dea și ceva bani din economiile ei, numai să scape de tortura insistențelor lui. Nici că-și dorise altceva, pezevenghiul! O zbughi cu promisiunea că va fi la autogară la ora potrivită pentru a prinde autobuzul de seară. 

    Alexandra ajunse la întâlnire extenuată și cu nervii făcuți praf de cât trăsese de bagaje de una singură, dar de frățiorul ei, nici urmă. Dacă pleca fără el ar fi aflat părinții de evadarea lui de la obligațiile care-i fuseseră impuse și cu siguranță ar fi ieșit urât. Decise să-l aștepte sperând ca va ajunge pentru cursa următoare, care era peste două ore. Dealtfel nici nu ar fi putut purta singură atâta bagaj! Erau doi kilometri de la stație până acasă. Intuiția ei se dovedi justă și respiră ușurată când îl văzu sosind fluierând vesel, însoțit de doi prieteni. Renunță să-l mai dojenească pentru întârziere și urcară în autobuz cu toții. Dar ghinionul făcu în așa fel ca autobuzul să aibă o defecțiune serioasă pe drum și nu a fost chip să mai pornească. Se aflau în centrul unei localități urbane, cam la jumătatea distanței de casă și următorul autobuz trecea la miezul nopții, adică peste alte două ore. Daniel și prietenii săi nu concepură să aștepte atât de mult și hotărâră să plece cu vreo ocazie, dar erau patru și nu încăpeau toți în aceeași mașină. Oricât încercă Alexandra să-și convingă fratele să nu se despartă de ea, el plecă cu cei doi prieteni cu o mașină, luându-i bagajul drept consolare, încercând s-o liniștească, asigurând-o nu i se va întâmpla nimic până la sosirea autobuzului următor, mai ales că era atâta lume în stație. 

   Mușcându-și buzele să nu plângă, fata se retrase pe o bancă ceva mai deoparte și se puse pe așteptat. Dar peste ceva timp trecu un autobuz ce mergea într-o altă localitate și toți călătorii din stație se urcară în el. Când se trezi complet singură în locul acela străin noaptea, simți cum o năpădește o teamă cumplită. Era în plin centru dar nu departe de locul în care se refugiase tânăra era un restaurant de țară prost luminat, ponosit, de unde se auzeau strigăte răgușite și vulgare, zgomot de pahare sparte și înjurături. La un moment dat, ușa localului fu izbită violent de perete și  afară năvăliră, împărțindu-și lovituri cu nemiluita, o șleahtă de haidamaci beți. Alexandra îngheță! Privi deznădăjduită în jur dar nu văzu decât un bătrân ce se clătina amețit de băutură ceva mai departe. Ea se retrase în spatele unui stâlp de curent electric, la adăpostul unui pin cam de înălțimea ei, care nu reușea să-i ofere nici o protecție. Spera cu tot sufletul să nu fie observată. Grupul de bețivi dădură cu ochii de bătrânul prăbușit pe marginea șoselei și se năpustiră ca niște hiene înfometate asupra lui. Îl bătură până la sânge și l-ar fi ucis dacă unul din ei nu ar fi observat silueta grațioasă ce se adăpostea în spatele colosului de beton. 

   - Băieți, stați așa! Mi se pare că avem companie! rânji el apropiindu-se șovăielnic. Ca la un semnal, bestiile abandonară prada ce devenise brusc neinteresantă. Ia uite ce avem noi aici!... exclamă un altul, în timp ce pe față i se lățea un rânjet  oribil. 

  - Ohooo, ce boboc de fată! De unde ai apărut, prințeso? 

   Alexandra cotrobăi orbește prin labirinturile minții, sperând să găsească o fărâmă de curaj și diplomație pentru a stăvili cumva torentul destinului care amenința să o târe cu sine în cele mai negre tenebre. Cu o privire scurtă, evaluă situația. Era disperată! Pericolul iminent, după ce îi furase mințile câteva clipe o determină să scoată de voie de nevoie, toate resursele pe care le avea. Nu erau multe: luciditate, inteligență, șiretenie și... putere de seducție... Trebuia să se mulțumească cu atât! Spera să funcționeze, cel puțin până sosea autobuzul acela blestemat! 

   - Aștept autobuzul! răspunse ea zâmbind, încercând să pară cât mai liniștită. 

   - Nu ești de pe aici! se băgă în seamă cel care o descoperise. 

   - Nu, nu sunt! Am fost în vizită la un frate al tatălui meu și acum mă întorc acasă! minți ea fixându-l cu privirea ceva mai lung. Planul ei era deja făcut. Trebuia să-i dea impresia acelui idiot care i se părea mai lucid decât ceilalți, că-l place. Astfel masculul din el odată stimulat, avea să-i țină la distanță pe ceilalți prădători. Ca și cum i-ar fi intuit intențiile, aceștia strânseră cercul în jurul ei mârâind amenințători. Ea căută intenționat protecția foarte improbabilă a individului turmentat, fără a-și face însă, prea mari speranțe. Dar providența fu de partea ei, căci simți pe umeri un braț protector.

    - Ușurel prieteni! Așteptați-vă rândul! îi îmbună el cu un rânjet promițător. Atitudinea lui nu fu primită cu prea mult entuziasm, ba chiar îi procură un repertoriu colorat de înjurături și amenințări.

    - Nu mă înțelegeți greșit! Dacă e petrecere, să o facem de pomină! promise el nerușinat, trăgând-o pe fată către sine, ca pe un trofeu binemeritat. Dau eu de băut! Cine se duce să mai ia niște bere și un pachet de țigări? Între timp eu îi povestesc domnișoarei continuarea. Mârâind furioși ca niște lupi neîncrezători, cei patru prădători se consultară din priviri și se așezară pe iarba umedă, ascunși de umbrele nopții, dar fata le simțea ochii ca pe niște cuțite otrăvite ce-i sfâșiau carnea. 

    - Mă cheamă Florin! Tu cum te numești? 

    - Sanda, improviză ea uitându-se cu fereală la ceasul de mână. Mai lipseau douăzeci de minute până la sosirea autobuzului, dar i se păru o eternitate. Nu era sigură că va mai urca vreodată în vreun autobuz, după cum stăteau lucrurile în acel moment. Evită scârbită respirația respingătoare ce-i atinse obrazul, dar reacția contrariată a individului o determină să-și confecționeze imediat un zâmbet ștrengăresc, întinzându-i temerară obrazul. El o privi o clipă bănuitor dar brațul ei aruncat după gât atingându-i părul, îl convinse și o trase către sine cu un gest agresiv și posesiv. 

    - Îmi placi! îi șopti ea insinuant la ureche. Într-o altă circumstanță am fi putut deveni prieteni! Dar prietenii tăi nu vor permite să le sufli prada de sub nas. Păcat! Ești atât de diferit! Cum de ai nimerit într-o asemenea tovărășie? 

    - Vorbești serios? Chiar îți place de mine? 

    - Mult de tot! susură Alexandra plimbându-și sinuos degetele prin părul slinos, reprimându-și cu greu un fior de dezgust. Dar reacția lui o lămuri asupra efectului pe care șoaptele ei lascive îl produseră asupra creierului îmbibat de alcool și prostie. 

    - Vrei să fii prietena mea? întrebă el la un moment dat cu emfază și Alexandra își ascunse un surâs de triumf. 

    - Abia așteptam să mă întrebi! Dacă vreau? Păi nu ai înțeles că m-am îndrăgostit de tine? Sigur că vreau! 

   Din depărtare se vedeau niște lumini de faruri ce creșteau vertiginos. Alexandra se agăță strâns de gâtul băiatului, trăgându-l subtil spre marginea șoselei, pentru a fi pregătită când autobuzul se va opri. Inima îi bătea nebunește și se desprinse ușor din îmbrățișare, continuând să-i strângă mâna. Hienele alarmate de luminile ce măturau asfaltul, se ridicară de pe iarbă pregătite să-și apere prada. Dar mașina își continuă goana fără să oprească. Alexandra își pierdu suflarea și fu cât pe ce să-și piardă cunoștința când realiză nenorocirea. Stelele nopții se stinseră una câte una în mintea ei paralizată și disperarea se năpusti dezlănțuită în prăpastia fără fund a sufletului. Se agăță de brațul destinului și căută ieșirea din tenebrele groazei ce o cuprindea. 

   - Florine, ce dracu tot moșmondești acolo, că ne apucă dimineața! strigă furios unul din prădători. Sper că nu ai de gând să ne tragi pe sfoară, că ar fi vai și amar de pielea ta tuciurie și împuțită! Dacă nu ești în stare, treci în rezervă că plânge masa! Ceilalți rânjiră aprobator fluierând și înjurând, ațâțați de cuvintele tovarășului înfierbântat. 

   Alexandra nu mai avea putere să-și joace rolul de femeie fatală. Mintea începu să lucreze febril, căutând soluții disperate. Nu avea de gând să se lase sfâșiată de fiarele abjecte ce îi pregăteau sfârșitul. Decizia ei fu luată imediat apoi smulse din mâna tânărului sticla de bere pe jumătate goală și bău cu sete, neluând în seamă uimirea lui și aclamațiile entuziaste ale celorlalți.

    Florin contrariat încercă să-și recupereze sticla, dar fata îl opri cu un gest îndrăzneț. Își juca ultima carte! Din depărtare se apropiau  alte lumini de mașină iar ea le văzuse și hotărâse. Așteptă surâzând sinistru sosirea bolidului și când socoti că e suficient de aproape, lovi cu sete în capul tânărului ce se prăbuși fulgerat în șanțul adânc de ciment care încadra șoseaua de o parte și de alta, apoi se năpusti cu un gest sinucigaș în fața mașinii, așteptând moartea izbăvitoare cu ochii închiși, întorcându-i spatele. 

   Strigăte îngrozite, furioase, frustrate, scrâșnet cumplit de roți incendiate aproape de frânele ce brăzdară adânc cauciucurile, șoseaua masacrată de piruetele mașinii controlate de  o mână divină... urletele terorizate ale șoferului ce trânti portiera cu moartea în suflet, apropiindu-se în transă de trupul îngenunchiat pe șosea cu mâinile și fața îngropate în cascada de păr ce se revărsa peste asfaltul devastat într-o dezmierdare finală. Se aplecă incredul peste forma aceea de viață, o atinse și suspină ușurat, binecuvântând reflexele ce îl ajutaseră să evite o moarte iminentă. Ridică cu pioșenie șuvițele lungi de mătase ce ascundeau chipul acela angelic, șterse tăcut lacrimile ce șiroiau pe obrajii mai albi ca lumina palidă a lunii consternate și mânia lui se topi într-o cascadă de duioșie infinită.

   - Vino copilă! Dumnezeu a socotit că nu era timpul să pleci! Ce ți s-a întâmplat? Abia atunci observă cercul de bestii fioroase care se strângea ca un cordon implacabil  în jurul lor. Se opri o clipă cât să înțeleagă despre ce era vorba apoi se repezi târând după sine fata ce era încă sub efectul șocului, o împinse în mașină cu forța și apucă levierul de sub scaunul posterior și se întoarse cu rapiditate de felină către prădătorii ce dădură înapoi surprinși de arma periculoasă ce li se rotea deasupra capetelor. Bărbatul profită de acel scurt moment de confuzie, se aruncă la volan, încuie mașina din interior și demară în trombă, lăsând în urmă un nor de fum și scântei. Lupii înnebuniți de foame și furie, urmăriră mașina o vreme, deși nu exista nici cea mai mică șansă de a captura delicioasa pradă ce le scăpase printre degete.

    Era trei dimineața când Alexandra ajunse acasă însoțită de salvatorul pe care providența i-l trimisese când ea făcuse alegerea decisivă. Toată familia era în fierbere când la poartă se auzi claxonul mașinii. Daniel ajunse la momentul potrivit pentru a-și primi sora abandonată în voia sorții, întoarsă ca prin minune din tenebrele morții. O prinse în brațe hohotind dezolat, implorându-i iertarea. În noaptea aceea trecuse granițele copilăriei. Devenise bărbat plătind un tribut foarte scump, iresponsabilității.

    

Vizualizări: 211

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text foarte bun o experiență de viață  periculoasă cu un final fericit! M-a emoționat povestea ta! Admirație sinceră!

 Frumos scris! :)

În lucrările literare nu se folosesc prescurtări de genul km!

dintr-o dată > dintr-odată (pe neașteptate)

Epitetele și comparațiile sunt cam convenționale.

Am citit cu plăcere.

da Coza

Apreciez meticulozitatea şi rafinamntul descrierii. Stăpâniţi foarte bine arta narativă. Citind textul, am vizualizat scena, ceea ce indică stăpânirea uneltelor scrisului. Felicitări!
Dacă nu vă deranjez, îmi permit câteva observaţii.
Pe alocuri folosiţi virgula ce nu e obligatoriu necesară.  Alteori e necesară şi nu apare. Recitiţi cu atenţie textul!

O singură greşeală evidentă am sesizat:
turme gălăgioase și entuziaste de rațe și gâște- Atenţie! cârduri de raţe şi gâşte... Turmele sunt de oi, capre etc.

Vă mulțumesc tuturor pentru trecere și observații!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 15 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor