Cap IV - Meditaţii în toiul nopţii

[Mateuţ Stela]

                             JURNALUL UNEI SERVITOARE ÎN STRĂINĂTATE

                                                                Joi 16.08.2012

 

 

    Ceasul calculatorului îmi arată ora unu şi cinci zeci şi opt de minute. Am trecut în dimineaţa unei noi zile! Nu se pune problema insomniei, doamne fereşte. Dacă aş avea posibilitatea, aş dormi douăsprezece ore neîntrerupt!

      Mă tem să mă aşez pe pat. Dacă aş face-o, mai mult de două zeci de minute n-aş fi lăsată. Aşa că, mai bine nu! Ce-am spus? Deja, am fost strigată. Motivul? Să o învelesc pe picioare. Acum, dogoarea caniculei din timpul zilei, a lăsat în urmă o noapte care, din punct de vedere termic, este foarte plăcută. Cu toate astea îmi cred doamna. Mai mult ca sigur, din cauza bolii, circulaţia îi este afectată şi în acest caz, cu certitudine simte frig. Rămâne de văzut de câte ori mă va chema, în această noapte.

     Îmi imaginez că sunt paznic de noapte şi trebuie să patrulez între partea superioară a clădirii şi cea inferioară. Între aceste pendulări “mă răzbun” notându-mi lapidar în jurnal toate gândurile ce-mi străbat mintea obosită. Aşa cum am spus, nu mai am curajul de a mă întinde pe pat. Toate chemările ei le înţeleg sau mă rog, le caut justificare, celor ce mi se par aiurea. Încerc să mă pun în pielea ei...

     După o viaţă activă, după atâtea succese şi insuccese, după bucurii şi necazuri să ajungi în imposibilitatea de a accepta prezentul, aşa cum este, nu e uşor. Da! Cred că despre neacceptare e vorba.

     În tinereţea ei, material, a avut tot ce şi-a dorit. Interiorul şi hainele din dulap îmi vorbesc despre asta. Pereţii camerei de zi, abundă în uleiuri; unele cu o vechime apreciabilă, altele moderne. Cred că fiecare tablou îşi are povestea lui.

     Un gând sinistru îmi bântuie mintea... un gând negru scos din istoria vremurilor. Dacă ea are şapte zeci şi şase de ani, înseamnă că s-a născut prin o mie nouă sute treizeci şi şase. La începutul războiului avea trei ani, iar la terminarea acestuia era destul de mărişoară. Motiv destul de bun pentru ca tatăl ei să se gândească la viitoarea dotă. Cine ştie, ce oropsit a fost deposedat?! Ei... nesomnul mă face să visez lucruri care, poate nu s-au întâmplat. Este posibil ca părinţii ei să fi fost foarte bogaţi. În această situaţie, au avut şansa de a-i oferi o educaţie aleasă, dar şi o zestre pe măsură.

     Şi totuşi... la ce sunt bune toate aceste acumulări materiale acum?! Nimic din ceea ce are nu-i poate curma suferinţa. Dimpotrivă, momentele aninate de fiecare lucruşor, vorbesc despre cele ce au fost. Asta crează nemulţumire, incertitudini şi teama ce-i îmbracă prezentul ameninţându-i viitorul. Tot ce există în această casă o poartă cu mintea la vremurile când juristă fiind, împărţea sau nu, dreptatea. O fi făcut-o cu onestitate? Doar Dumnezeu ştie! Felul cum se comportă, acum, mă determină să cred că au fost destule momente când acest termen, l-a înţeles conform propriului interes. Dar, nu sunt eu în măsură să o judec, este cine să o facă. Până una alta o privesc ca pe o persoană a cărei stări de bine depind de mine. A plătit pentru asta. De aceea n-am să mă supăr pe ea niciodată. Altminteri voi plăti şi eu în iarna vieţii mele. Sau... cine ştie?! Atunci când voi fi în Faţa Tatălui meu, nu voi găsi cuvinte justificative pentru atitudinea mea.

    Ceea ce am început să urăsc, este sunetul telefonului care mă scoate din minţi. Poate dacă... m-aş întinde în patul fostului domn, director de şcoală, soţul ei decedat, n-aş mai fi nevoită să-l aud. Aş anula şi peregrinările mele obositoare pe trepte... Oricum tronează gol în apropierea celui în care “Bebeul meu” aleargă printre amintiri, în aşteptarea somnului. Cred că ar considera un sacrilegiu dacă i-aş cere aşa ceva. Memoria lui ar fi întinată de o prezenţă ce nu-şi are locul acolo. De aceea n-am să-i solicit această favoare. Mă mulţumesc cu ceea ce am! Îl am pe Dumnezeu în mine şi asta e totul! Să mă tem că voi cădea răpusă de oboseală? Ei şi ce! Orice călătorie se sfârşeşte, odată şi odată. De ce m-aş lăsa doborâtă de ideea sfârşitului? Cu trecerea vremii am observat că întotdeauna după încheierea unor lucruri, se nasc alte situaţii ce trebuiesc parcurse până la final, pentru a face loc altor probleme... De ce n-ar fi şi după... tot aşa?! Oare nu este această viaţă o pregătire pentru cele ce vor fi?!

  Acum gata cu meditaţiile! Aşa zisele “evenimente” aşteaptă să fie relatate.

                                               *

       Ieri a fost o zi plină. Dis de dimineaţă, printre momentele în care capriciile  “Bebeului meu” trebuiau satisfăcute, am început curăţenia generală în bucătărie. De altfel mi s-a spus din start, că bucătăria, parterul şi băile intră în atribuţia mea. Păi dacă e aşa, dincolo de “mopuit”, să se vadă ceva mai substanţial din activitatea şi interesul meu!

   Am început cu partea superioară a dulapurilor suspendate, pe a căror suprafaţă, vapori uleioşi amestecaţi cu firicele de praf au format o mâzgă, greu de înlăturat. Am îndepărtat-o testând câţiva detergenţi, găsiţi sub chiuvetă. La fel am curăţat şi ceramica ornamentală, existentă pe acestea. Printre aceste obiecte, vreo cinci sticle cu diferite forme, pline şi fără vreo etichetă, aduceau o notă discordantă imaginii de ansamblu. Deşi cantitatea era mare, am crezut că e agheasmă, deci poate fi păstrată altundeva. Am întrebat-o pe bătrână şi... aceasta mi-a spus că sunt pline cu băutură. Un semn lăsat din vremurile când avea probleme cu alcoolul. Văzându-le acolo sus îşi va aminti decizia de a renunţa.

                                               *

   Mă ia cu ameţeala dar culmea, nu îmi e somn! În fine, mă străduiesc să continui. Poate în timpul zilei am să fur o oră din mult râvnita odihnă. Ideea asta îmi dă putere.

Este ora două şi două zeci şi patru de minute dimineaţa. Am fost chemată pentru a-i deschide fereastra un pic mai mult. O potrivisem eu la jumătate înainte de a-i părăsi încăperea, dar...

     Of... Cât de bleagă sunt! Am deschis respectivul geam prea tare, aşa că am fost chemată la două şi trei zeci şi nouă de minute să îl mai închid circa cincisprezece cm! Că sunt bleagă nu mi-a spus “Bebeul meu”. E prea instruită pentru a se preta la astfel de reacţii. Mă autoironizez, încercând să trec peste moment.

                                                     *

         În dupăamiaza zilei de ieri a venit şeful aici. Mă refer la patronul firmei, prin care sunt delegată să muncesc la această bătrână.

    Mă pregătisem din timp, psihic şi sufleteşte pentru această negociere a condiţiilor viitoare de muncă. Noroc că anunţase el, telefonându-i bătrânei, ora la care va fi prezent, pentru a-mi da la semnat delegaţia. Să mă sune şi pe mine, nu avea niciun interes! Cine sunt eu?! Prea multe pretenţii mai lansez şi eu, într-o ţară în care nu reprezint nimic.

      Când a venit, l-am întrebat de ce mi-a dat un număr de telefon necorespunzător. A negat cu seninătate, încercând să mă convingă că, din moment ce eu am sunat de pe telefonul doamnei, el nu a recunoscut numărul. Apărându-i pe mobil „anonim” nu a răspuns. A spus, că trebuia să-i las mesaj vocal. Păi... culmea! Atâta timp, cât mi se spunea că numărul este inexistent, ce rost şi unde trebuia să-i las acel mesaj vocal?! Apoi... mă îndoiesc de sinceritatea lui. Cum să nu recunoască numărul doamnei dacă discutase cu ea şi avea numărul, undeva în agendă?!

    Mi-am dat seama că m-a crezut tâmpită dar l-am lăsat în apele lui să creadă ce o vrea. Prea puţin îmi pasă de părerea lui. Despre condiţiile de nesomn existente, iniţial mi-a dat dreptate şi m-a compătimit, ca şi când ar fi fost o terţă persoană, incapabilă de a schimba ceva. Atitudinea lui m-a dezolat.

       În fine, m-a întrebat dacă vreau să rămân... „Bineînţeles că doresc să rămân, altminteri nu aş fi străbătut atâta cale!  Ce ar trebui să fac? Să mă întorc, după patru zile, spunându-mi că am dat peste un şef care n-a făcut nimic ca să mă sprijine, pentru îmbunătăţirea activităţii pe care o prestez? În acest caz, interesele tuturor vor fi lezate: eu nu voi câştiga salariul, dumneavoastră veţi pierde contractul, iar familia bătrânei va trebui să negocieze serviciile dorite, cu o altă firmă concurentă. Rămân, dar vorbiţi cu doamna să-şi revizuiască atitudinea pe timpul nopţii, când trebuie să mă odihnesc şi eu, că doar nu sunt robot. Nicăieri în Europa, nu este legal permis, încălcarea dreptului la odihnă.” I-am amintit eu, de parcă ar fi uitat.

“Da, da, aveţi dreptate! Voi vorbi cu doamna despre această problemă şi sper să o rezolvăm în mod favorabil”, a concluzionat el surprins de răspunsul meu, în timp ce-mi semna delegaţia de lucru. Ca să-mi arate cât de generos este, mi-a dat un pachet de ţigări franţuzeşti. Unul mare, cu vreo două zeci şi opt de ţigări. Bucuros că lucrurile nu s-au complicat, prin dorinţa mea de a mă întoarce, mi-a oferit o sută de euro în avans, din salariul ce urma să îl câştig. Să am pentru nevoile mele de fumătoare. Mi-a vorbit despre mama lui şi ea în vârstă, despre familie, arătându-mi o poză cu soţia şi fica.

       Înainte de a pleca, a vorbit cu doamna. I-a spus pe un ton neutru, ca şi cum ar atenţiona un client oarecare, vizavi de produsul vândut: “Trebuie să organizaţi şi să respectaţi un program de odihnă pentru doamna angajată”. Asta a fost tot! A plecat probabil fluierând, mulţumit că nu i s-au tulburat apele. Şi contractul meu, va contribui la îngroşarea contului dumnealui.

      Discuţia cu patronul o purtasem în bucătărie, departe de urechile “Bebeului meu”. Din acest motiv i-am relatat bătrânei rezumatul celor dezbătute, amintind de bani şi de pachetul de ţigări primit. Numai invidie se citea pe faţa acesteia, auzind acest amănunt. Imediat şi-a sunat fica pentru a-i aduce la cunoştinţă noutatea existentă. Dacă aşa-i modelul... ce să-i faci? După ce a terminat de bârfit cu fiică-sa, i-am spus bătrânei că de fapt, suma primită nu este un cadou, ci o mică parte din salariu pe care trebuie să-l primesc la finele lunii. Am mai ameţit-o eu că a trebuit să plec repede. Vinerea acceptasem postul, iar sâmbăta am fost în autocar. Fiind o zi a sfârşitului de săptămână,  băncile nu lucrează la noi, aşa că a fost imposibil să obţin bani. De ce să ştie ea, că de fapt eram lefteri aproape complet? De ce să ştie ea, că în micul nostru magazin, bătea vântul împingându-ne spre faliment, în mod inevitabil?!

 

 

[Sofia Sincă]

Am mai parcurs un episod din crunta ta pribegie... Deocamdată stai destul de bine din punct de vedere psihic. Faptul că mai poţi fi meditativă, la miezul nopţii...  :)) Ştiu că starea de oboseala îţi creează doar gânduri grele, negre. Şi faptul că mai eşti în picioare, e mare lucru. M-a indignat teribil, modul cum a pus problema, acel ''patron''. Principala şi singura problema a lui era, dacă rămâi sau nu... ce-l interesa pe el, că tu nu dormi în 24 de ore, nici măcar 4-5. Exploatare, sclavagism, mascat... sau nu! Pe faţă.

Din punct de vedere tehnic, nu am nimic de zis, doar să te fereşti de repetiţii în aceeaşi frază sau în fraze alăturate. Nu dau bine aceleaşi cuvinte, folosite în mod repetat.

În rest, textul este periat, curăţat, proaspăt scos de la nufărul.

Aştept continuarea, cu interes, Sofy!

[Mateuţ Stela]

Adevărul este că îmi era teamă să mă mai întind pe pat. Nimic nu poate fi mai îngrozitor decât momentul în care somnul doreşte să se instaleze şi telefonul sună insistent. Îţi vine să dai cu el de pământ. Din  acest motiv stăteam la masă şi îmi notam. Evident  notiţele mele nu erau sub aspectul prezentat aici. Conţineau  idei... unele propoziţii neterminate, iar ca să înţelegi înscrisul... să înţelegi cuvintele scrise cu litere inversate, trebuia să fi foarte dibaci. Chiar şi mie mi-a fost greu pe alocuri, să descifrez cele redate. Aici acasă situaţia e alta. Sunt odihnită, e linişte aşa că nimic nu-mi stă în cale a-mi readuce aminte de cele pe care  am dorit să redau  şi a le corecta după forma cea mai uşoară de înţeles. Nu, draga mea prietenă, în astfel de momente nu poţi fi coerent. A fost voinţa, şi sentimentul meu de uşurare  pe care-l căpătam notând.

Despre patronul de  acolo, pot spune că e la fel cu cei de aici. Crezi că cei ce au firme la noi le pasă de condiţiile în care oamenii muncesc? Îţi imaginezi că aici nu sunt patroni care trag ţepe?! ( Eu eram cât pe ce să primesc una acolo  lucrând două luni de pomană, dar Dumnezeu m-a luminat  la minte şi până la urmă mi-am primit salariul cuvenit. Cu tam-tam dar l-am primit! )

Cu drag şi recunoştinţă îţi doresc o săptămână cu sănătate bucurie şi mult spor în tot ce faci.

Stela.

Sofia Sincă a spus :

Am mai parcurs un episod din crunta ta pribegie... Deocamdată stai destul de bine din punct de vedere psihic. Faptul că mai poţi fi meditativă, la miezul nopţii...  :)) Ştiu că starea de oboseala îţi creează doar gânduri grele, negre. Şi faptul că mai eşti în picioare, e mare lucru. M-a indignat teribil, modul cum a pus problema, acel ''patron''. Principala şi singura problema a lui era, dacă rămâi sau nu... ce-l interesa pe el, că tu nu dormi în 24 de ore, nici măcar 4-5. Exploatare, sclavagism, mascat... sau nu! Pe faţă.

Din punct de vedere tehnic, nu am nimic de zis, doar să te fereşti de repetiţii în aceeaşi frază sau în fraze alăturate. Nu dau bine aceleaşi cuvinte, folosite în mod repetat.

În rest, textul este periat, curăţat, proaspăt scos de la nufărul.

Aştept continuarea, cu interes, Sofy!