Dragostea pentru diminutiv am mâncat-o cu pâine, pe bune, fiindu-mi servită de mamele surogat, angajate de ai mei întru ,,mărirea" micimii mele. Când se începeau tratativele cu expresia: supiță, ciorbiță... eu deja pregăteam mental steagul pe marginea farfuriei, luam ceva zamă limpede și treceam la construcția tricolorului, pe culori din legume (ce nu le știam chiar pe toate pe nume), dar albul mergea la alb, roșul cu roșu și verde cu verde, gustam puțin roșu-morcovior și anunțam: ,,S-a răcit!" Ăsta era semnalul adunării trupelor în oală, se încălzeau și se aruncau în lupta cu țâncu. Eu pregătită! Ridicam din nou steagul decorativ pe margine, se mai reducea puțin din lichid și efectivul roșietic. Iar anunțam: ,,Gata!" Da de unde gata, că din nou apăreau inamicii reîncălziți. Drapelul meu în bernă nu cobora nicicum, nicicând, aveam nervii buni, iar lupta putea continua. Ani, dădaca-săsoaică, a fost singura care a schimbat tactica, dar la alt capitol. O linguriță de lăptic cu o bobiță de strugure, combinația mi-a priit, gustativ atunci, digestiv mai târziu. Sau poate o fi fost ,,omega"? Au băgat în mine uleiuț de peștișor pentru tot neamul!

   Când am dat nas în nas cu actualul cuvânt ,,luniță" (D.E.X-ul zice că-i specie de pește), l-am citit ,,aluniță", c-așa procesează creierul meu, dar logica propoziției suna aiurea deci reconfigurăm, e diminutiv și se acceptă de la un copil care acum începe buchea, dar l-am regăsit și într-un anunț dat de o ,,mămicuță" care-și anunța disponibilitatea de-a avea grijă de încă un copil, ea având un copilaș de 7 lunițe. ,,Tulai, Do'mne, femeia asta scurtează viața propriului copil și mai caută o victimă!" (Diminutivul micșorează.) Anișori cred că e de la ani ușori, dar ,,luniță" de unde a apărut? Luminați-mă! Momentan, îmi sună ca ,,nuca-n perete"!



Vizualizări: 151

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Uneori diminutivele sună așa cum bine menționezi în titlu „ca nuca-n perete”, însă alteori sunt benefice comunicării. Dar persoanele care inventează cuvinte (precum exemplul tău din text - „luniță”) sunt dintr-un film cu liliputani. Limba română, invadată de neologisme, acceptă tacit și multiplicarea diminutivelor, dar... oftează printre cuvinte inventate de dorința unora de a ieși în evidență.

Eseul tău vine ca un semnal de alarmă pe care-l aplaud.

Mulțumesc frumos, Dorina! Uneori adaug un zâmbet ironic celor care vor să se ,,bage în seamă" cu bagajul lor lingvistic. Zi senină!

Pop Dorina a spus :

Uneori diminutivele sună așa cum bine menționezi în titlu „ca nuca-n perete”, însă alteori sunt benefice comunicării. Dar persoanele care inventează cuvinte (precum exemplul tău din text - „luniță”) sunt dintr-un film cu liliputani. Limba română, invadată de neologisme, acceptă tacit și multiplicarea diminutivelor, dar... oftează printre cuvinte inventate de dorința unora de a ieși în evidență.

Eseul tău vine ca un semnal de alarmă pe care-l aplaud.

Care-ar fi diminutivul cuvântului „mărțișor”? Mărțișorel sau mărțișoraș? Vai, vai... limbă română, câte „perle” mai ai!

Haaa! M-am distrat copios, dar am smțit și acele. Felicitări! O prozuță bunuță, bunuță! :))

Mihaela, nu știu dacă și alte popoare au diminutivele ,,multicolare” ca ale noastre. 

Uneori, acesete diminutive, adevărat, sunt ca nuca-n perete... 

Am citit cu plăcere, ce mai, ai talent cu... cu BIGTIR-ul nu alta. 

Notă: Sper ca D.E.X -ul tău să accepte acest cuvânt, chiar dacă nu este... diminutiv. 

Mulțumesc, Dorina! Bună dimineața cu îmbrățișări!

Pop Dorina a spus :

Care-ar fi diminutivul cuvântului „mărțișor”? Mărțișorel sau mărțișoraș? Vai, vai... limbă română, câte „perle” mai ai!

Mulțumesc frumos!

Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :

Haaa! M-am distrat copios, dar am smțit și acele. Felicitări! O prozuță bunuță, bunuță! :))

Mulțumesc frumos! Un gând bun pentru gândul tău!

Emil Dumitru a spus :

Mihaela, nu știu dacă și alte popoare au diminutivele ,,multicolare” ca ale noastre. 

Uneori, acesete diminutive, adevărat, sunt ca nuca-n perete... 

Am citit cu plăcere, ce mai, ai talent cu... cu BIGTIR-ul nu alta. 

Notă: Sper ca D.E.X -ul tău să accepte acest cuvânt, chiar dacă nu este... diminutiv. 

Da, un text care mi-a plăcut. Felicitări pentru sarcasmul pe pâine pe care l-am savurat cu plăcere. 

Mulțumesc frumos, mă bucur nespus!

Nuta Craciun a spus :

Da, un text care mi-a plăcut. Felicitări pentru sarcasmul pe pâine pe care l-am savurat cu plăcere. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Ovidiu Gligu şi-a actualizat profilul
cu 27 minute în urmă
Ovidiu Gligu a postat o fotografie

Un veac de strainatate

Editura BIFROST, 2025
cu 40 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parabola versus fabula puterii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc!"
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne trece timpul a utilizatorului Chris
"Va multumesc tuturor pentru trecere si frumoasele semne lasate! "
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fluture pe buche a utilizatorului Alina Ilie
"frumos! Când pâine îmi dai și pârâu,Lumină ajungi să culegiOri cruce…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Fluture pe buche a lui Alina Ilie
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în vis te mai văd... a utilizatorului Grig Salvan
"foarte frumos!  un timp fără timp, de unde nu ai plecat... iar eu mă întorc pe cărarea…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Doar în vis te mai văd... a lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parabola versus fabula puterii a utilizatorului Costel Zăgan
"da, bine spus! "
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Parabola versus fabula puterii a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Altă odă gingașă altă odă pierdută

Alt poemse pierdeînnoaptece păcatcăecoul poemuluin-a adormitniciun cititorniciuncriticderândCostel…Vezi mai mult
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog 07:07 a utilizatorului Amanda Spulber
"dimineața vine la 07:07 îți dezinfectează conturul te decojește strat cu strat îți…"
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zvon de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
"Și totuși în zare lumini se răsfrâng, Plăceri trecătoare se-aprind și se…"
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"Trecutul mă doare, vreau să plec, Spre margini de ape, într-un izvor, Munții să-i urc și…"
cu 18 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"La IAHWE BUNUL DUMNEZEU Mă voi ruga cu umilință, Ca Sufletul să-ți văd…"
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O stare infinită a utilizatorului carmen popescu
"foarte frumos!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog O stare infinită a lui carmen popescu
ieri
Postare de log efectuată de Dacu

Meditare

În al meu jilț din odaieMeditând la ce-am pierdut,Încă simt acea văpaieA iubirii din trecut!De-am…Vezi mai mult
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datul Iubirii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Am găsit forma finală astfel: Datul Iubirii Îmi reamintesc iubirea, chipul tău- o amintire…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor