- Moș Pompei, ia, povestește-ne mata cum a fost atunci, în 68, când au intrat rușii în Cehoslovacia.
      E o seară de vară, e duminică și tinerii stau strânși cu toții în jurul lui Moș Pompei pe prispa de la cârciumă, fiecare cu o bere rece în față, mai puțin moșul care trage doar din când în când din pipa masivă din lemn de cireș. Lui nu-i place berea pe care o numește apă chioară, deja a dat pe gât cinzeaca obișnuită de rachiu și acum pufăie lacom din pipa mereu nestinsă. Pare un personaj coborât din alte vremi sau din icoane, așa cum stă, drept, cu părul și barba albe, îmbrăcat în hainele albe și largi de cânepă țesută în casă. Omul nu-i foarte bătrân, dar tinerii îi spun „moș” pentru înfățișarea lui de bătrân înțelept.
      - Mă, băieți, io pot să vă spui vouă povestea, dar știu c-o știți cu toții...
      - O știm, așa cum o știe toată comuna și tot județul, dar ne place să ne-o povestești dumneata.
      - No, bine, atunci.
      Și moșul pare că se gândește undeva departe, cu privirile ațintite spre culmea Măgurii de deasupra satului, apoi începe molcom:

      - Apăi, pe-atunci, prin 68, eram tânăr și în putere, aveam vreo treizeci de ani și eram împreună cu nevasta și cu tot satul la o nuntă unde primarul era naș mare, în fruntea mesei. Primar era atunci unul George Moicean, nu era de la noi din sat și nici nu știu dacă azi mai trăiește pe undeva ori e mort. Om mic de statură, dar strașnic bărbat și bun primar, cum n-a mai avut comuna asta nici până atunci, dar nici de atunci încoace. Avea numai o școală de meserii, dar era ager la minte și bun conducător, de aceea partidul comunist l-a pus primar, președinte de consiliu popular, cum se numea atunci. Era o noapte caldă de august așa ca acum, veselie mare în sala căminului cultural, ceterașii ziceau cu foc și lumea juca și ea de mama focului. Trecuse de miezul nopții, nunta era în toi când paznicul de la consiliul popular intră în sală cu un radio de-ăla mic în mână la care asculta el de obicei meciurile de fotbal și strigă către masa mirilor și nănașilor:
      - Vin rușii!
      La început lumea, deja bine abțiguită și neatentă, nu bagă în seamă strigătul omului, dar primarul sare drept în picioare și strigă ceterașilor să oprească muzica. Lumea se oprește și ea și stă în loc, nedumirită de ce s-o fi-ntâmplat.
      - Ia, zi Petre! Care-i baiul?
      Omul, suflând din greu, zice:
      - Or intrat rușii!
      - Care ruși? Unde or intrat?
      - Așa am auzit acum la radio, c-or intrat rușii...
      - Mă, Petrică, tu n-ai băut, că ești de pază! Ai auzit tu bine?
      - Bine de tot! Au oprit emisiunea și au dat știrea. N-am înțeles io prea bine, că aparatul ăsta mic al meu mai mult mormăie decât vorbește, dar așa am auzit!
      Primarul și toată nunta pare că se trezește din beție și nu se mai aude nici musca în sală.
      - No, și-acu ce facem? întreabă unul.
      - Cum ce facem? Ne apărăm comuna! Asta facem! strigă primarul, cherchelit bine, dar gata de luptă. După mine bărbații care aveți armata făcută! Femeile toate la casele lor!
      Nunta se sparge urgent, primarul, urmat vitejește de o ceată de bărbați, se îndreaptă spre consiliul popular unde șeful de post și paznicul le deschid toate ușile, inclusiv rastelul de armament al postului de miliție. Nu era cine știe ce dotare, câteva pistoale Makarov, câteva TT-uri, două carabine ZB rămase din vremea războiului, dar și câteva automate APS Stecichin, rămase de când miliția lupta pe-aici cu partizanii din munți, astea măcar erau mult mai mari și cu o capacitate de încărcare de douăzeci de cartușe. Primarul însuși începe să distribuie armele celor mai vajnici trăgători, fiecăruia pe semnătură într-un caiet cu linii ținut de plutonierul major, șeful de post.
      - Da' gloanțe avem? întreabă unul.
      - Avem vreo câteva cutii într-o ladă, nu multe, da' important îi să pușcăm cu ele atât cât avem, măcar să vadă dușmanul că suntem înarmați, zice primarul. Îl mai avem și pe Zaharie pădurarul, el are gloanțe de mistreț la pușca lui de vânătoare, cât să sperie inamicul.
      În sfârșit, unii au primit arme de diferite tipuri, dar alții doar bastoane și căști de protecție, iar doi duc lada cu muniție.
      - Și noi ce facem? zic cei rămași fără arme.
      - Voi sunteți geniști, veți face baricade și bariere de foc în calea inamicului! îi lămurește primarul, amintindu-și de vremea când era sergent în armată. Apoi tună către întreaga trupă:
      - Companie, ascultă comanda la mine! În drum, adunarea!
      Încă amețiți, se adună cu toții în mijlocul drumului.
      - Tu stai în fruntea companiei! strigă primarul către șeful de post. Și ai grijă cum umblă ăștia cu armele, să nu se împuște careva, ori ei între ei. Încă nu distribui muniția! V-aliniați! strigă apoi primarul, cu vocea răgușită de emoție.
      Trupa se aliniază anevoie, șirul e strâmb, dar nu mai contează.
      - Companie, dreeeepți! Către Strâmtură, înainteeeee marș!
      Strâmtura din capul satului era cel mai ușor de apărat, de-o parte a drumului fiind coasta dealului, de cealaltă parte apa râului.
      Ajunși la Strâmtură primarul organizează dispozitivul de apărare.
      - Aduceți lemne să facem baricade! ordonă el trupei, care se pune rapid în mișcare și adună de pe unde pot tot felul de bușteni, butuci ori cioate de pe coasta dealului, crengi și lemne de pe lângă râu. Într-un ceas baricada e gata și trupa se dispune pe posturi, ascuns fiecare pe după crengi și bușteni, cu armele îndreptate în direcția inamicului.
      Timpul trece, dar dușmanul nu se arată. Primarul patrulează nervos încolo și-ncoace, agitând pistolul în aer și vorbind de unul singur, dezmeticit din starea de ebrietate. Oamenii, unii sporovăiesc treziți și ei din beție, alți au adormit deja cu pistoalele strânse la piept ca niște jucării.
      Pe la cinci se zărește de ziuă și rușii tot n-au apărut. Oamenii, treziți de-a binelea din buimăceala nopții, încep să-și dea seama de grozăvia situației.
      - Tovarășu’ Moicean, eu zic că rușii or fi mers pe altă parte și nu mai vin pe la noi, zice Ion al Saftei.
      - Ce-i, Ioane? Ai obosit? Ori ți-e frică? îl repezește primarul. Țara ne cere să fim la datorie!
      - Stăm la datorie cât ordonați dumneavoastră! răspunde supus Ion al Saftei.
      În sfârșit se face ora 8 când paznicul de la Consiliu vine într-un suflet:
      - Tovarășu' președinte, vă cheamă la telefon de la județ!
      - Plutonier, preiei comanda companiei!
      Și fuge iute la birou, de nu se putea ține bietul paznic pe urmele lui.
      - Alo, da! strigă el în telefon.
      - Tovarășul Moicean, știți care e situația cu intrarea sovieticilor în Cehoslovacia, suntem în stare excepțională, în stare de urgență. Să luați toate măsurile de ordine publică și de apărare locală. Să fie asigurată paza armamentului din fișetul postului de miliție iar oamenii să fie pregătiți în orice moment pentru orice eventualitate. Raportați dacă apar probleme sau nereguli.
      - Să trăiți, tovarășu' prim! Noi suntem pregătiți, oamenii sunt mobilizați și dispuși în sectorul de apărare!
      - Despre ce mobilizare vorbești, tovarășe președinte? Sper să nu faceți vreo gafă pe-acolo! Nu organizați nimic până la noi ordine, nu desigilați dulapurile de armament, iar oamenii să stea liniștiți la casele lor!
      - Am înțeles! zice primarul și închide telefonul.
      Apoi, la fel de iute cum a venit la primărie, fuge înapoi la dispozitivul de apărare și dă ordinul de demobilizare, baricada să dispară urgent, armamentul să fie depus la rastel în bună stare, iar oamenii să se răspândească pe la casele lor.

      - Ei, cam așa am fost de pomină, noi și primarul nostru, în acele vremi. Atunci a râs tot județul de noi.
      - Ați fost de tot hazul, zice unul dintre tineri, zâmbind.
      - Da, om fi fost noi niște aiuriți, îmbătați de patriotismul lui Ceaușescu, care zicea că suntem suverani și că trebuie să murim cu dușmanul de gât ori de unde ar veni el, din est sau din vest. Azi nu știu câți dintre voi ați mai fi în stare să puneți mâna pe arme în caz de ceva, mai zice Moș Pompei și pufăie molcom din lulea, zâmbind către ei.
      Tinerii zâmbesc și ei amuzați, dar tac jenați după ultimele cuvinte ale moșului. Berile le-au terminat de mult și privesc îngândurați rotocoalele de fum albăstrui ce se înalță din pipa lui Moș Pompei în seara caldă de vară.

Vizualizări: 56

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Când ceva amuzant apare într-o scriere ca asta, pare că a răsărit și soarele. Scena baricadei și mobilizării nuntașilor la Curmătură îmi aduce aminte de scena țiganilor lui Prepurgel (?) - din Țiganiada lui I.B. Deleanu - care mobilizase liota țiganilor să dea piept cu turcii. Iar când vacile aflate undeva la pășune, au luat-o la goană spre sat, stârnind nori de praf în urma lor, ca urmare a atacului unor tăuni, înspăimîntați țiganii au luat-o la goană, înapoi către sat, de-a dreptul pe câmp, mâncând pământul. Sau de alta mai amuzantă: cică doi gospodari, bărbat și femeie, seara în pat tocmai se bucurau din plin de lucrarea lor. La un moment dat o mașină a frânat brusc la poarta casei de i s-au auzit frânele bruscate până în casă la cei doi. Bărbatul a sărit din pat să-și strângă, în grabă, hainele, în timp ce femeia sărise degrabă la ferastră, o dechisese larg pentru a-l face scăpat și nevăzut pe fereastră. După 10 minute se aud bătăi în ușă. Era bărbatul, gol și cu hainele în brațe, zicând spășit: „Măi femeie, da panicați mai suntem. Asta-i casa noastră! Hai, eu înțeleg că pe tine capul de muiere nu te-a dus, da eu, bărbat în toată firea să mă panichez din orice?” 

Mulțumesc mult pentru răbdarea lecturii și pentru comentariu! Eu scriu de obicei din experiențe trăite de mine ori povestite de alții, pe care le „înfloresc” literar atât cât mă duce imaginația și cât îmi permite „harul” de simplu povestitor. Scriu adesea dramatic și chiar cu o înclinare spre tragic, dar la fel de înclinat sunt spre umorul ca sevă vitală a vieții noastre, ca element constitutiv din „dulce-amarul” ce caracterizează existența noastră pe pământ.

Povestea de mai sus pare la prima vedere o pură invenție dintr-o minte pusă pe șotii, greu credibilă. Și totuși ea a plecat de la o întâmplare absolut autentică dintr-o comună învecinată cu satul meu, întâmplare de care bătrânii satului își mai aduceau aminte până mai de curând, chiar dacă „Moș Pompei” a decedat de mai mulți ani, iar fostul primar al comunei Zagra, pe numele lui adevărat George Telcean a decedat și el între timp, de covid, acum doi sau trei ani și nu mai poate depune mărturie despre întâmplarea de pomină din acel an fatidic. Amuzante sunt și paralelele cu întîmplarea haioasă din Țiganiada, ori anecdota cu cei doi soți alertați de frânele unei mașini.

O zi bună!

Tudor Cicu a spus :

Când ceva amuzant apare într-o scriere ca asta, pare că a răsărit și soarele. Scena baricadei și mobilizării nuntașilor la Curmătură îmi aduce aminte de scena țiganilor lui Prepurgel (?) - din Țiganiada lui I.B. Deleanu - care mobilizase liota țiganilor să dea piept cu turcii. Iar când vacile aflate undeva la pășune, au luat-o la goană spre sat, stârnind nori de praf în urma lor, ca urmare a atacului unor tăuni, înspăimîntați țiganii au luat-o la goană, înapoi către sat, de-a dreptul pe câmp, mâncând pământul. Sau de alta mai amuzantă: cică doi gospodari, bărbat și femeie, seara în pat tocmai se bucurau din plin de lucrarea lor. La un moment dat o mașină a frânat brusc la poarta casei de i s-au auzit frânele bruscate până în casă la cei doi. Bărbatul a sărit din pat să-și strângă, în grabă, hainele, în timp ce femeia sărise degrabă la ferastră, o dechisese larg pentru a-l face scăpat și nevăzut pe fereastră. După 10 minute se aud bătăi în ușă. Era bărbatul, gol și cu hainele în brațe, zicând spășit: „Măi femeie, da panicați mai suntem. Asta-i casa noastră! Hai, eu înțeleg că pe tine capul de muiere nu te-a dus, da eu, bărbat în toată firea să mă panichez din orice?” 

Mi-ați descrețit fruntea, tu cu textul, domnul Cicu cu comentariul.. :)))

Un text savuros, bine scris, pentru care te felicit, Grig.

Mulțumesc, Lisia, pentru lectură și apreciere! Mă bucur mult dacă ți-a plăcut povestea și te-a amuzat întâmplarea haioasă, petrecută cândva în zona mea și reconstituită azi într-o încercare a mea de a-i da o formă literară.

Vasilisia Lazăr a spus :

Mi-ați descrețit fruntea, tu cu textul, domnul Cicu cu comentariul.. :)))

Un text savuros, bine scris, pentru care te felicit, Grig.

Amuzantă poveste și frumos narată, ca de obicei... Cu înțelesuri și adevăruri despre patriotism, când războiul rușilor de lângă noi ne tulbură... Super comentarii, am petrecut clipe frumoase...mulțumesc, aDa

Mă bucur că textul meu umoristic te-a binedispus și a fost o lectură plăcută. Mulțumesc de vizită și apreciere! Duminică frumoasă în continuare!

Ada Nemescu a spus :

Amuzantă poveste și frumos narată, ca de obicei... Cu înțelesuri și adevăruri despre patriotism, când războiul rușilor de lângă noi ne tulbură... Super comentarii, am petrecut clipe frumoase...mulțumesc, aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 53 minute în urmă
Pictograma profiluluiMonica Pester, Vasile Burduşa şi 3 alţi membri s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Lui Vasile Burduşa i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Atunci iubești! a lui Manuela Munteanu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trec urmele trec (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Taraba cu minuni a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din haos a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog inima mea se oprește aici, în sufletul muntelui a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor