Bat clopote adânci, ce te-nfioară,

E semnul ce trezește arhiducii,

De la Apus mergând în sensul crucii

Spre Estul ce miroase-a primăvară.

Dincolo de orizont se pregătește

În pași mirifici, veșnica-nchinare,

Se-aduc tămâie, ambră și odoare

Cu iz de mosc, ce-n suflet liniștește 

E o unire-naltă într-u toate,

Vin și Părinții mari ce ne conduc ,

Pe umeri cu multiplele carate,

Și-n frunte cu un semn deja caduc.

Se vor sfinți idei și legăminte,

Se vor semna tone de pergamente,

Cu litere vizibile, ardente,

Și se vor face chiar și jurăminte.

Din miezul ăstor vremi mistuitoare

Pe care numai sfinții-or să le schimbe

Se pare că nebunii or să se plimbe

Iar oamenii normali vor sta-n picioare.

Să știe că normalul nu-i al lor,

Și că nu sunt decât o hologramă,

Ce trece azi plângând prin marea dramă

A unui crud masacru izbitor.

Dar de se vor trezi din bătălie 

Și vor ascende-n altă realitate 

Va fi trimisul semn de libertate

Ce-n Cărți e scris că va fi fost să vie.

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 11, 2024 la 7:50am

Din miezul ăstor vremi mistuitoare

Pe care numai sfinții-or să le schimbe

Se pare că nebunii or să se plimbe

Iar oamenii normali vor sta-n picioare. - mi s-a parut foarte expresiva aceasta strofa...

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Ianuarie 9, 2024 la 5:45pm

Persiflant și necruțător pamflet, oarecum arghezian, la adresa unor falși profeți, a unor vremuri de cruzime și teroare, de teatru social și înscenare. Unele mici scăpări de ritm: „Dincolo de orizont se pregătește” ar necesita o cratimă între „de” și „orizont” pentru a se încadra în ritmul poemului, iar versul „Se vor semna tone de pergamente” iese iarăși din ritm.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 9, 2024 la 11:11am

D-nei Chindea, o mulțumiri speciala pentru unei abordarea unei intelegei nu mult dèparte de a mea. Inotam în vibrații asemănătoare, dna Chindèa !

 Cu prietenie tuturor!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 9, 2024 la 11:07am

Va mulțumesc din suflet tuturor, Lisia ,Alex, Poete! În primul rand, pentru prezenta obișnuita și, mai ales, pentru sinceritate!!!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 8, 2024 la 11:01pm

Încurcate sunt căile poeziei tale, Monica. 

Cu drag!

Corect: întru

Iar versuri care ies din ritm sunt multe.

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Ianuarie 8, 2024 la 7:52pm

Aici ne-ai pus în față, dragă Monica, o oglindă a identității noastre celeste! Raportarea solemnă la noi și interacțiunea cu toate formele energetice ale dimensiunii acesteia, ne-aduce aminte de esența noastră, de axul celest al existenței! Mărturia ta despre ceea ce suntem, despre respirația vieții, seamănă cu o muzică de orgă într-o catedrală, o rugăciune a ceea ce este taina vieții! Că unii ne cunoaștem și manifestăm natura divină mai mult, mai puțin sau deloc - contează mai puțin. Esența e-aceeași în toți, percepțiile și autopercepțiile diferă! Și credințele!

Superb tablou! Felicitări!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Ianuarie 8, 2024 la 6:48pm

O poezie deosebită care ar merita recitată de regretatul Adrian Păunescu. O poezie în ton cu vremurile pe care le trăim. Am citit cu deosebită plăcere!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 minute în urmă
Munteanu Catalina Nicoleta a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 16 minute în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 24 minute în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 29 minute în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 32 minute în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 43 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbatere... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 49 minute în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Stelele visează a lui Ada Nemescu
cu 51 minute în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 51 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu poezia înainte! a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 59 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog solomonarul a utilizatorului petrut dan
cu 59 minute în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Jumătatea a lui Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jumătatea a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbatere... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi iubi, cândva, din nou a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Voi iubi, cândva, din nou a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Taraba cu minuni a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Mai vreau a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor