S-a înserat devreme și-i zăpadă,

Peronu-i rece, gara amorțită;

El strânge-n pumn batista dăruită...

Ar vrea măcar o dată s-o mai vadă!

 

Și au pornit pe linii paralele.

Ceasornicul cu limbile-n tăgadă

S-a tulburat de lacrimile grele.

 

Un gând lăsat în urmă. Viața fadă.

Un șuierat funest... Degringoladă.

 

Omătul sângerează pe sub stele!

.

.

          Schaltiniena este una dintre cele peste 60 de poezii cu formă fixă. Numele ei derivă de la cel al poetului Raymond Schaltin, prin adăugarea sufixului ...ien la feminin, adică ienne.

          Mai puțin monotonă decât alte poezii cu formă fixă, cum ar fi trioletul, rondelul, vilanela, cadrilul sau pantumul, schaltiniena nu face uz de repetiții. În cele zece versuri ale ei, dispuse în patru strofe (catren, terțet, distih și monostih), specia aici în discuție poate concentra substanța epică a unei întregi povestiri. Altfel spus, schaltiniena e o poezie care spune o poveste. Versul 1 trebuie să rimeze cu versurile 4, 6, 8 și 9, versul 2 cu 3, iar versul 5 cu versurile 7 și 10.

          După cum se vede, nu e chiar simplu de îndeplinit simultan toate aceste condiții, dar, pentru mine, cele câteva schaltiniene pe care le-am scris au fost o provocare. :)

Vizualizări: 210

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2023 la 12:57am

Mulțumesc cu drag, Augusta!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2023 la 12:57am

Știu, Gabriela, mi-ai mai spus-o. Mi-aduc aminte de Stop-cadru. Mulțumesc, draga mea! Onorată!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2023 la 12:54am

Da, este tot o poveste tragică ce sfârșește sub șinele trenului, iar comparația cu celebra eroină mă onorează, domnule Cicu. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2023 la 12:49am

Amanda, nu știu dacă voi mai scrie schaltiniene. Poate. Dar de scris, voi mai scrie. Drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2023 la 12:48am

Vă mulțumesc cu respect, domnule Anghel

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 10, 2023 la 7:45pm

ce frumos!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Decembrie 9, 2023 la 2:14am

Ceea ce m-a impresionat mereu la poezia ta, Vasilisia, este imaginea pe care o transmite, transformând cuvintele într-o derulare a unei pelicule. Închid ochii și mă regăsesc în fața unui ecran imens, iar versurile tale au farmecul unui film vechi. Această formă de realizare a poeziei, nu face decât să dea un accent aparte conținutului de excepție.

Admirație!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Decembrie 8, 2023 la 3:39pm

S-a amintit, aici, de Ion Roșioru... Drumul dinspre poezia sa către cititor trecea atât de aproape de suflarea Creatorului. Fiecare cuvânt îi ieșea în evidenţă printr-o sonorizare a terminaţiei cuvintelor vocalizate. Ca şi cum, sculptorul accentuează gravura pe o placă de lemn, iar femeia de la războiul de ţesut, încarcă ỉa cu aprinse motive populare. Iar Valeria Merca simțise unde îi stătea forța imaginației din schaltinienele poetului amintit, atunci când intuia, în versul „pitită într-o filă de poveste”, cam unde trebuie să se situeze poetul în acest gen de poezie. Poezia ta Vasilisia (superb ultimul vers!) îmi amintește de povestea Annei Karenina; parcă o văd așezată în genunchi printre șine și rugându-se fierbinte: „Ce fac? Doamne! Pentru ce? Pentru ce?...”

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Decembrie 7, 2023 la 10:44pm
Foarte frumos și elegant construită! Eu am găsit site-ul căutând despre schaltinienă, așa că să mai scrii. :)
Comentariu publicat de Valeriu Anghel pe Decembrie 7, 2023 la 7:10pm

Excelent text! Felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog solomonarul a utilizatorului petrut dan
cu 4 minute în urmă
Manuela Munteanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atunci iubești! a utilizatorului Manuela Munteanu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Claudia şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Mortul necunoscut a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Dacu i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Taraba cu minuni a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai vreau a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai vreau a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog emoții pure, solare a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
Mariana Bilic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 8 ore în urmă
Mariana Bilic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 9 ore în urmă
Pictograma profiluluiJeler Eleonora Maria, Dacu şi 6 alţi membri s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor