în fiecare dimineață soarele vine la mine,

mă uit pe geam, puțină lumină,
îmi pun haine ușoare,
azi merg eu la el,

ridic dealul,
cineva plânge (o fi o pisică, un lup) mă cheamă să-l iau în brațe:
- nu te speria, e din pricină c-ai dormit azi noapte cu luna,
miroși a lună, te confundă,

*

stoluri traversează cerul de parcă ar traversa ape
-n ochii mei, luna
plină,
gravidă mândră, își scutură brațele, le dă drumul drept în inima răsăritului,
câtă liniște
și viață în aceeaș clipă:
- eu te-am născut, nătăflețule, ți-am dat aer,
până vei crește, joacă-te cu păsările-n raze,
răsfață-le,

(la gălăgia de-afară, sufletul mi-a ieșit,
cine nu vrea să zboare cu dimineața în cap,
i-am văzut ochii
și coada de mormoloc)

*

păsările fac baie-n lumină,
se-nchină,
primesc darul zilei,
coboară de parcă poartă-n brațe un prunc, îl așează cu mare grijă pe câmp,
bat din aripi
își scutură penele de-asupra lui,
se dezbracă de zări,

ciugulesc porumbul căzut din urma combinei,

*

toate păsările zboară către soare,
numai luna se uită la ele ca o mamă,

mama celor stinși în focul renașterii

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Noiembrie 7, 2023 la 5:10am

Mihai, Gabriela, Mioara, Vasilisia, Alexandru, Mihaela, Dragii mei vă mulțumesc mult pentru lectură și cuvintele de apreciere! Așa a fost acel răsărit de soare cu lună plină,  spectacolul păsărilor, am fost martor. 

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 31, 2023 la 9:19pm

tare frumos!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Octombrie 30, 2023 la 8:31pm

Wow! Ce imagini fascinante cu stoluri de păsări sub razele soarelui de-abia răsărit. Și luna că i mama a celor stinși în focul Renasterii...

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 29, 2023 la 10:33pm

Frumoase imagini cu păsările slobozite de lună către astrul zilei înspre îndestularea sufletului nostru. Un poem care mi-a dat o stare de bine.

păsările fac baie-n lumină,
se-nchină,
primesc darul zilei,
coboară de parcă poartă-n brațe un prunc, îl așează cu mare grijă pe câmp,
bat din aripi
își scutură penele de-asupra lui,
se dezbracă de zări

Comentariu publicat de Mioara Manoilă pe Octombrie 29, 2023 la 7:24pm

Superb! 

Prețuire!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Octombrie 29, 2023 la 6:39pm

Superbe versuri, încărcate de emoție și mister. M-au impresionat imaginile ce mi s-au ivit în minte, izvorând din poezia ta, pe care am citit-o cu plăcere. Admirație!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Octombrie 29, 2023 la 4:31pm

ridic dealul,
cineva plânge (o fi o pisică, un lup) mă cheamă să-l iau în brațe:
- nu te speria, e din pricină c-ai dormit azi noapte cu luna,
miroși a lună, te confundă,un moment  de o  inspiratie  extraordinara, o   expresie  a  caldurii umane   exemplara!

(la gălăgia de-afară, sufletul mi-a ieșit,
cine nu vrea să zboare cu dimineața în cap,
i-am văzut ochii
și coada de mormoloc)   o  metafora  a  fiintarii prin  suflet

păsările fac baie-n lumină,
se-nchină,
primesc darul zilei,
coboară de parcă poartă-n brațe un prunc, îl așează cu mare grijă pe câmp,   poate  nu gresesc  daca  afirm  ca  acesta  este  un  poem  al  mitologiei  pruncului  ,mitologie  crestina in  primul  rand  si  de aici   "Rasarit  de toamna  cu  pasari" este  as  indrazni  un etalon  de inspiratie  poetica!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog emoții pure, solare a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Mariana Bilic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 3 ore în urmă
Mariana Bilic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 3 ore în urmă
Pictograma profiluluiJeler Eleonora Maria, Dacu şi 6 alţi membri s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație (Gabriela Raucă) - emisiunea înregistrată a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cândva a utilizatorului Amanda Spulber
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cândva a utilizatorului Amanda Spulber
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din haos a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog emoții pure, solare a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Mariana Bilic
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dor adâncit a lui Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor