Zbor

[Mirela Cocheci]

Și iar e miezul nopții, și iar privești 'napoi,

Te năpădește umbra din zidul neputinței

Și iar îți vin în minte acele inimi-sloi

Ce ți-au înfipt în suflet pumnalul suferinței. 

Te poartă iarăși gândul la clipele în care

Își presărau trufia pe rănile-ți adânci 

Și-acum mai simți pământul fugind de sub picioare

Când aruncau cu pietre din inimile-stânci.

În bezna grea și rece a licărit o cale,

O pâlpâire caldă, albastră, printre nori

Și te-ai lăsat în taină pe aripile sale,

Uitând de suferință ai început să zbori. 

Te-ai strecurat prin ziduri spre albăstriul zării,

Ți-ai limpezit simțirea, de negură uitând 

Și-mpărtășit cu taina iubirii și iertării

Ai devenit Lumină, ai devenit Cuvânt. 

[Vasilisia Lazăr]

De asemenea, și aceasta e o poezie frumoasă.

[Chris]

frumos, ultima strofa mi-a placut in mod deosebit

[bolache alexandru]

Zborul născut din suferință... Din iertare și iubire, lacrima devine lumină! Frumos și adevărat!

[Grig Salvan]

Ritmul iambic mă captivează întotdeauna prin el însuși, dar mai cu seamă atunci când versul e încărcat de tensiune și emoție, de melancolie, dar și de măreție, de expresii demne de reținut, inspirate și originale.

[gabriel cristea]

Excepțional! 

[chindea maria elena]

Osho spunea că „nu contează de câte ori cazi, ci atitudinea ta față de cădere și ce alegi să faci după!” Și-i bine să ai ochii deschiși asupra realității - dar important e ce dai tu voie să te locuiască, nu ceea ce simt și fac alții! Bine scris și punctat trăirile.