despre tine...

[Tudor Cicu]

despre tine...

 

despre tine îmi vorbește

tot mai rar câte-o știre în cotidianul local

cu care mă întâmpină de o vreme

femeia din ghereta cu ziare de la poarta crângului,

dar preferă să-mi spună orice minciună

numai să ia de pe mine

povara acestor dimineți gata să-mi repete

că visele mele sunt iluzorii...

ca lacrimile din icoana făcătoare de minuni.

despre tine mai vorbesc și frunzele căzute pe alei

în crâng. și câteva păsări uimite

că încă pașii mă aduc aici,

la copacul sub care

odată n-a mai vrut să plece poezia

și atât a ținut să asculte povestea noastră până la capăt;

la fel cum încerc de o vreme

să înțeleg și eu

zbuciumul acestor păsări fără cuib.

dar în noaptea asta

luna se dă în scrânciob cu visele mele

pesemne-i târziu

să mai caute cineva în lada cu zestre

rochia de mireasă

și pantofii celei uitate și acum în poveste.

 

[chindea maria elena]

Sub pașii trecutului înflorește minunea prezentă ce suntem, fără pierderi nostalgice sau dureroase n-ar exista regăsirea noastră perpetuă, un miracol ce-nsămânțează miracole pe limba inspirației!

Bogat pas ai!

[petrut dan]

Un alt fel de a purta ''povara acestor dimineți gata să-mi repete că visele mele sunt iluzorii..'' și anume scriindu-le! Și uite așa descoperim  întâmplări cărora nu le-am dat importanță sau, care, pur și simplu au trecut pe lângă noi, dar acea tulburare pe care au lăsat-o în urmă până la urmă și-a atins scopul și anume înțelegerea că nimic nu este fără un anumit motiv și că din suma zilelor ce ne compun  lucrurile importante până la urmă se întorc fie sub forma unor amintiri, fie sub forma unor versuri, ca în cazul de față, să se audă precum începutul unei furtuni, indiferent unde s-ar afla cititorul, pe malul oceanului sau în paharul său de acasă cu apă! Stima!

[Tudor Cicu]

Vasilisia: O, da! Ce mă bucur (mă gândeam că doar am avut intenția să vă dau cartea). Doar noi murim, povestea rămâne. Ca și cea a lui Roland, din altă poveste... rămas în mintea mea sunând și acum din cornul de fildeș, în trecătoarea Ronceavaux. Cum nici pentru Aude, iubita lui de acasă, n-a mai răsărit luna pe cerul spre care suia acel sunet de corn. Dar i se spusese: „În Valea Lunii nimeni nu plânge aproape niciodată!” Și totuși!... Mulțumesc pentru frumoasele gânduri... și salutări buzoiene!

[Vasilisia Lazăr]

O, da, Fata cu smochine... Minunat roman! Câte stări și emoții am încercat, citindu-l! Mi-aduc aminte că l-am citit pe nerăsuflate. Și mi-au rămas în minte cuvintele Adrianei, aceleași, dar în alt mod spuse de Uruma: „Am vrut să urlu în brațele tale și să-ți spun: Sunt a ta!... sunt a ta!... sunt a ta! N-a fost să fie, dragul meu. Când ai să citești aceste rânduri, eu voi fi departe. Tu, o amintire mereu vie, în inima mea.” Dar, mai ales, cele ale lui Vlad: „Vântul n-are ce să le facă crengilor și copacilor. Copacii au rădăcini adânci...” 

Poate că fiecare iubire neîmplinită din viața noastră a trebuit să fie acolo, să se întâmple, să șlefuiască drumul către iubirea adevărată... 

Și da, finalul acestui poem mi-a adus aminte de finalul cărții mai sus menționate. Am încercat aceeași nostalgie... Tare frumos mai scrieți! Fie proză, fie poezie, fie atunci când comentați un text. V-am citit ca prozator, poet și critic. M-ați impresionat întotdeauna la fel.

[Tudor Cicu]

Dorina Crăcană: Mă bucur că ai rezonat cu acest poem. Continui să îmi amintesc mai departe ceea ce îi mărturiseam lui Alexandru. Fata aceea mi-a amintit, vrând-nevrând, de Uruma lui Zaharia Stancu. Privirea ei tristă, îndepărtată, îmi amintea de Uruma ... Când Darie tocmai îi spusese pe dealul Deliormanului: „Poate că marea m-a adus pentru tine, Uruma”. Și ea îi răspunsese: „Nu, Lenk, marea nu te-a adus pentru mine”. Mai târziu, eram în liceu, acolo la mare am trăit o poveste... pe care mai târziu am scris-o în romanul „Fata cu smochine” (Vasilisia cred că a citit-o!, cred să-i fi dat cartea.) Dar pe atunci, nu înţelegeam nimic din ce mi se întâmpla, însă se repeta „în alt fel” aceeași poveste. Dar așa e viața: scriem și cu gândul la trecut.  

[Tudor Cicu]

Alexandru B. : Crângul Buzăului cu „lacul cel albastru” (pentru noi), ai dreptate, e un loc unde vin să se inspire toți poeții orașului nostru. În satl natal (uite îți fac o mărturisire), era un iaz unde ne duceam ,la scăldat, noi copii. Află că-mi că-mi plăcea la iaz. Adică, să stau pe malul apei și să visez cu ochii pe cer. Acolo unde norii îmi desenau chipul tătăruștii de pe ulița cealaltă de casa noastră. O vedeam, cocoțat în nucul din grădină) cum ieșea cu cățelușul, la plimbare. Eram îndrăgostit lulea de fata cu ochi ca ai Urumei din Pădurea nebună a lui Zaharia Stancu. Nu cred că știa, asta. Dar cine mai știe? Nici o taină nu se ascunde în loc, fără ca, în cele din urmă, să facă valuri!

[Tudor Cicu]

Grig Salvan: ...când, la masa de scris, uneori, nu am decât muţenia nesfârşită a cerului și îmi tot vuiesc în ureche întrebările dureroase ale clipei, precum ale lui Pip (din Marile speranţe) atunci când avocatul Jaggers îi adusese vestea misterioasei moşteniri: „De la această persoană vin marile speranţe despre care ţi-am vorbit, şi taina aceasta n-o ştim decât noi doi”, o iubire trecută poate însemna și „cerul acela de inspirație”.  Toate însă au au o taină a lor. Dacă am ști, ar fi mai ușor să judecăm viața. Gânduri bune, de pe aceste meleaguri, înainte de sărbători!

[Grig Salvan]

O melancolică suită de ecouri vii ale emoțiilor și trăirilor de altădată, împletite cu dorul și dorința de regăsire a iubirii trecute și pierdute...

[bolache alexandru]

De data aceasta o poezie modernă... Dacă Baudelaire combina grotescul cu tragicul poezia dumneavoastră deși nu renunță la aerul aristocratic îmbină cotidianul cu nostalgia pentru a obține același impuls poetic de excepție. Ca buzoian nu pot să nu admir imaginea frunzelor căzute pe aleile crângului... ori luna dându-se în scrânciob cu visele poetului. 

[Dorina Cracană]

Un frumos poem nostalgic pentru care va felicit!

dar în noaptea asta

luna se dă în scrânciob cu visele mele

pesemne-i târziu

să mai caute cineva în lada cu zestre

rochia de mireasă

și pantofii celei uitate și acum în poveste.