Răstignită între ”a fi” și ”a face”


ciutura de sub coaste

 


am nevoie să ”fiu” mai stringent ca expirația lumii
în eul fracționat de seisme
capcana verbului ”a face” mușcă prea aprig
din carnea veșniciei trecătoare cu obstinație depărtez pereții de aer
să-mi fac loc nemăsurabil cum exist în holograma întâiului
(pe eșafodul realului când e pusă inima nu vrea să ridice satârul să-și ucidă
dublul eteric nimănui nu i se eliberează procură călău să-și fie
indiferent de contractele cărnii)

pliez smerită interstițiul dintre pulsații
candoarea altor măști va elibera pegașii cărora epiderma casabilă a prezentului
nu le mai poate asigura necesara tavă de jăratec
fără a decoji nici o culoare transcendentală și nici o acțiune în mine
trebuie să curg rotund o respirație atât de subtilă a ființării
așa cum torționarul ”a face” nicicând n-o să accepte ancorat în materie
somnolența grea a energiei fără conștiință de sine
noaptea ce-și digeră lacom semințele
insomnia șlefuiește perfecțiunea în oameni până când spațiul pare că nu e
dar ecouri transmit impregnarea aurică totului
nu rămâne decât să măsor
cât de adânc pot fora duhul să-i extrag sacrul din cuvinte

la care intersecție să organizez orgii selecte de viață încă n-am aflat

am oprit pendulul să inspir cine sunt genunea e ofertantă celor ce au alergii la confort
pe marginea lui ”dacă” e periculos fântâna cioplită sub coaste doar singură
își poate otrăvi licoarea băltindu-și esențele
nu se știe cum un cine imprevizibil anulează gravitația împătimiților zborului
mersul pe stele prea jos de tine
bulevardul trăirii pe centru străbate necunoscutul scrumește foliile tainei

între valțurile verbului ”a face” mereu a face somnambulic ceva pare singura opțiune
răspântia doare ca o rană ce nu se mai vindecă

punctul e zero în mine și nu vreau să mișc nici o moleculă de aer
doar nimicul iese însetat când îmi număr dinții alb
și mușcătura rănește

Vizualizări: 287

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 7, 2017 la 12:30pm

Mulțumesc de scanare, Augusta!

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 7, 2017 la 10:18am

între simţire şi acţiune  o luptă,

foarte frumos,

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 8:08pm

Mulțumesc de popas în pagina mea, Vasile!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 8:07pm

Mulțumesc de semn, Dorina C.

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 8:07pm

Mulțumesc de apreciere, Nikol!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 8:05pm

Valeria, îți mulțumesc pentru modul cum răstorni tu în tine, imaginile mele metaforice!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 8:02pm

Mă străduiesc Lisia să șlefuiesc cât pot de rotund și neted versul, să alunece printre sinapsele inimii altora așa cum alunecă imaginile în interiorul lumii mele! Nu te-am mai zărit de mult pe pagină, draga mea!

Cu drag 

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 7:56pm

Mulțumesc pentru semnul de lectură dle.  J' Arrive! Onorată, întru-cât vă știu un iubitor și condeier al versului clasic!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 7:52pm

Știi Ana, fac niște cursuri spirituale, și ca să-mi corectez anumite dizarmonii,  fac niște tehnici care să mă ajute să pun niște robinete la niște manifestări ale mele! Eu nu știu să dau cu lingurița, eu dau cu cazanul, sau dau drumul la torente! Dacă asta e curgerea mea firească, nu realizez că vin cu puhoaie, decât când văd ochișori făcuți șpagat!:)))  Da, poate i-oi da de capăt vreodată, nu mă las! :))) 

Cât despre orgii, eu aș organiza la toate intersecțiile! Cu cât celebrăm mai mult, cu atât valorizăm mai mult!

Te îmbrățișez, draga mea!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 5, 2017 la 7:37pm

Uite-așa Ioane nu pică-n uitare poetul Huilei, nea Cozma, hi hi hi; oari cine l-o fi mințit că ceea ce scrie el se cheamă poezie?....  În privința „violărilor” de limbaj, de la Arghezi mi se trage curajul de-a forța limitele limbii și gramaticii, el are nenumărate astfel..... Dar în speță ai dreptate - măcar pentru a nu mai confuziona și pe alții precum Sofy, o să modific! 

Și eu zic că de ne străduim să facem totul de la înălțimea verbului a fi, și de mai suntem și conștienți de identitatea noastră divină, asta ne va crește responsabilitatea, și implicit calitatea a ceea ce facem, indiferent de planul lucrului nostru!

Mă bucur că ți-a plăcut! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Bolache Alexandru        Fără supărare, deoarece Dumneavoastră…"
cu 11 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc din suflet. Așa să fie!"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Doar în doi a lui BOTICI GABRIELA
cu 15 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Stimată Doamnă Botici Gabriela,        Două superbe versuri ,,Cerul va da…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Gabriela Raucă îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
ieri
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Flori întunecate (de Ziua Unirii)

Ni-s triști strămoșii, Mamă, când văd că tot descrești,Din cer, vor să strecoare sub lespezi…Vezi mai mult
ieri
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc frumos. O zi binecuvântată tuturor!"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"În această poezie cafeaua devine motiv poetic... De fapt ritualul savurării acestei…"
ieri
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Decât un text lung care nu exprimă nimic mai bine un text scurt care să te atingă..."
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"Mie mi-a plăcut această străfulgerare poetică... Am însă o problemă cu aranjamentul ei. Nu…"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"O poezie cu un aer vetust. Poate ivită din durerea pierderii celei dragi. Doamna Vasilisia are…"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Voi lăsa semnul unei lecturi plăcute!"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"O poezie corectă, o poezie a zbaterii sufletești... Mie mi-a plăcut!"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ler a utilizatorului Alina Ilie
"O poezie cu tentă monahală care suferă probabil datorită faptului că nu reușește să atragă…"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog blestemul sirenelor a utilizatorului Bolache Costin Andrei
"Poezia are un impact vizual puternic datorită metaforelor și imaginilor pe care ai reușit să le…"
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog uneori a utilizatorului bolache alexandru
"Mulțumesc tuturor pentru comentarii."
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încă te caut a utilizatorului Dragoș
"O poezie tristă care exprimă sentimentele autorului... De aici, pe această bază de poate construi..."
ieri
Jeler Eleonora Maria şi-a actualizat profilul
Duminică
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
Sâmbătă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor