Plecarea noastră

[Marin Voicu]

În gară bătea un ceas secundele vioi,
Sub cerul adormit târziu şi fără oră,
Sprijinit de aer având ochii stinşi şi goi,
Trecea un timp prin noaptea lungă şi sonoră.

Poate că şi-acum, obosit şi căzut pe brânci,
Acelaşi ceas măsoară fără ca să ştie,
O lungă îmbrăţişare cum a fost atunci,
C u-n timp trecând prin gara rece şi pustie.

Sau poate că măsoară-n fiecare an,
Cum calcă fără zgomot plecarea noastră
Cu limbile  întinse pe-acelaşi vechi cadran,
În noapte gânditoare, rece şi sihastră.

A trecut prin suflet secunda cea din urmă,
Şi se destramă ceasul cu ritm necunoscut,
În noaptea şchiopătând cu vise ce se curmă,
Pe când sub geană nici-un somn nu a mai crescut.

Marin Voicu

[Marin Voicu]

Am facut corectiile necesare

Cu multumiri pentru atentionare

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Foarte frumos! În legătură cu ruperile de ritm, cred că nici nu mai are rost să discutăm pentru că de fiecare dată ați avut această problemă. :) Totuși, începeți prin a număra silabele! E păcat, fiindcă aveți imagini frumoase și idei/mesaj deosebite.

Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Să simți visceral cum secundele trec, dar să nu știi cât e ora... Interesant.

Dezamăgesc ruperile de ritm.

da Coza

[Sofia Sincă]

Tema timpului și a trecerii sale. Comparat cu o gară prin care trec toate: întâlniri și despărțiri, îmbrățișări și nostalgie. Nimic nu poate fi mai trist decât o gară pustie.

Ai mici scăpări de ritm. Mai vizibil este cel din ultimul vers.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[gina zaharia]

gara și ceasul cu taine...

de pe peronul poeziei, am citit cu plăcere!