niciodată zborul singur nu se ţine

[LUMINITA SCOTNOTIS]

niciodată zborul singur nu se ţine

 

apele luminii-n gânduri mă scufundă

pe poteci de toamnă trec tăceri cărunte

cearcăne  din sare se-mpletesc de trudă

îmi  clădesc durerea de adânc pe frunte

 

când în ochiuri ude răvăşirea-i mată

în doruri sihastre paşii-mi înfloresc

şi mă trec cenuşă-n scorbura girată

de plecarea ta când îmi amintesc

 

dintre ziduri albe ropote ţâşnesc

îmbrăcate-n stele umbre-nveşnicite

scrijelind ţărâna visului tânjesc

în sărut de sare tălpile-mi rănite

 

de nu e iubirea care te-nfioară

niciodată zborul singur nu se ţine

nici o temelie într-o primăvară

dacă nu ai spaţiul să treacă prin tine

 

acrobaţi de plumb cu  onor de viaţă

vor măcelări curcubeul stării

vor crea un mâine  de o dimineaţă

urgisind ţărâna dar şi ochiul zării

 

si vor plânge veacuri din jos către ceruri

timpurile-n ele într-un truc murdar

când vom cuteza c-am sădit prin geruri

trupuri în mişcare de un simţ polar

 

lespede pe limbă în abis de fapte

cucuta vânată de-o aortă fadă

săbui-vor poate alte ziduri şapte

 trase-n valuri urme fără sa se vadă

 

[Ion Lazăr da Coza]

Semn de plăcut popas,

da Coza

[Sofia Sincă]

Un zbor de doi nu poate fi împlinit decât în doi.

Gând tumultos cuprins de elegia visurilor destrămate, de tuneluri ale dorinţelor neîmplinite. Versuri vibrânde melancolic.

Luminiţa ai nişte sincope. ex: în strofa a doua, primul vers. Eu zic că ar suna mai bine, ''când în ochiuri ude răvăşirea-i mată'' sau altfel cum vrei tu, dar aşa e cam greoi. Iar ultimul vers din strofă e mai scurt. Simţi că scapi ceva, atunci când citeşti.

De revăzut şi versul doi din strofa a cincea.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[chindea maria elena]

Tăceri cărunte de iubiri candide răsuflând smerite din seminţele merelor de aur  în Grădina Hesperidelor! Drag, Gerra

[gina zaharia]

broderie de timp peste șapte ziduri fermecate de valul cuvântului tău

mă înclin, Luminița Scotnotis!