Am treecut prin vaţă,
îmbrăţişată mereu cu singurătatea...
ajunsesem să semănăm atât de mult,
încât chiar şi cei ce mă cunoşteau foarte bine,
nu ne mai putau deosebi.
Totul curgea liniştit în viaţa mea,
până într-o zi,când pulsul vieţii crescu,
sub impulsul unuimiracol nemaiântâlnit
şi acel miracol ai fost tu...
tu pe care te numisem iubire,
neştiind ce alt nume sublim ţi-aş putea da.
Tu pe care te-ascunsesem în fiecare gând,
de teamă, să nu risipesc vraja visului,
ce mă ademenise atât de blând
şi mă fascinase atât de pueril,
asemenea unui carusel,
ce vrăjeşte pe vecie inima oricărui copil.
Adaugă un comentariu
S-a spus cam tot ce am dorit să spun și eu, rămâne să țineți cont de aceste sugestii sau nu.
Cu drag,
Am citit varianta corectată de Ion da Coza. Mesaj există dar la construcţie mai trebuie lucrat. Se repetă de prea multe ori ''viaţa'' şi se cere să scapi oarecum de tenta asta de poveste. Pentru acest lucru va trebui să renunţi la unele cuvinte de legătură, să nu mai foloseşti verbe la modul perfect simplu şi să schimbi primul vers: am trecut, am făcut, am luat... este începutul unei poveşti.
Spre exemplu se poate spune:
''Singurătatea - soră geamănă cu viaţa
semăna atât de mult cu mine
încât, chiar şi amicii mei buni
nu ne mai puteau deosebi.''
Ce zici nu seamănă ca idee, ca mesaj? Este doar o propunere şi scapi de povestea din poezie.
Sofy
Deoarece începutul propus de Sofia e mai expresiv l-am preluat:
Singurătatea - soră geamănă cu viaţa -
semăna atât de mult cu mine
încât, chiar şi cei ce mă cunoşteau foarte bine
nu ne mai puteau deosebi.
Totul curgea liniştit
până într-o zi, când pulsul vieţii crescu
sub impulsul unui miracol nemaiîntâlnit
şi acel miracol ai fost tu...
tu, pe care te numisem iubire,
neştiind ce alt nume sublim ţi-aş putea da.
Tu, pe care te-ascunsesem în fiecare gând,
de teamă să nu risipesc vraja visului,
ce mă ademenise atât de blând
şi mă fascinase atât de pueril,
asemenea unui carusel,
ce vrăjeşte pe vecie inima oricărui copil.
===========================
Am treecut prin vaţă,
îmbrăţişată mereu cu singurătatea...
ajunsesem să semănăm atât de mult,
încât chiar şi cei ce mă cunoşteau foarte bine,
nu ne mai putau deosebi.
Totul curgea liniştit în viaţa mea,
până într-o zi,când pulsul vieţii crescu,
sub impulsul unuimiracol nemaiântâlnit
şi acel miracol ai fost tu...
tu pe care te numisem iubire,
neştiind ce alt nume sublim ţi-aş putea da.
Tu pe care te-ascunsesem în fiecare gând,
de teamă, să nu risipesc vraja visului,
ce mă ademenise atât de blând
şi mă fascinase atât de pueril,
asemenea unui carusel,
ce vrăjeşte pe vecie inima oricărui copil.
Dacă vrei să lași vreun mesaj, o poți face aici, pe acestă pagină, la Adaugă un comentariu.
da Coza
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE