exerciţii de sinceritate – lumea ca un spital aglomerat

ne-am eliberat de tiparele mici ca să încăpem cu toţii într-o cutie mai mare

de parcă fiecare am fi un tablou care şi-a pierdut ramele şi acum stăm lipiţi pe un spot publicitar

ne spălăm pe mâini

nu ştiu dacă lumea a devenit mai murdară sau numai ochelarii mei se împiedică de măşti

de oameni cu priviri vinovate atunci când trebuie să treacă pe lângă alţi oameni

distanţele ne-au apropiat mai mult de sufletul nostru şi fiecare se priveşte microscopic pe sine

mă urmăreşte

amintirea femeii care s-a aşezat lângă mine în pat de parcă m-ar fi ştiut de o viaţă

aveam perfuzie şi nu puteam să mă mişc

ea aproape că m-ar fi luat în braţe să uite durerea care îi chircea trupul

îi simţeam parfumul

şi un miros greu de detergent care m-a făcut să mă gândesc la groapa cu var

m-au vindecat de teamă apocalipsele spontane şi cele anunţate

cutremurul din ‘77

2000 - eclipsa totală de soare

plus alţi 20 de ani în sala de aştepare

de oamenii care nu-mi mai sunt

nu cred că mă voi vindeca vreodată

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 23, 2020 la 9:06pm

Chris, mulţumesc frumos!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 23, 2020 la 9:05pm

Lisia, draga noastră, ştiu că e greu tare acum pentru tine, îmbrăţişări de suflet, mulţumesc!

Comentariu publicat de Chris pe Iulie 23, 2020 la 10:50am

mi-a placut mult exercitiul acesta, impresioneaza si ca marime fata de cum eram obisnuita la tine...

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 23, 2020 la 1:32am

Excelent poem, Mihaela! Nu-mi rămâne decât să te felicit, să cuget și... să plâng în pătrățelul meu... de dor, de singurătate, de neputință, de durerea mea și-a tuturor.

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 22, 2020 la 12:21pm

bucuroasă, ca de obicei, de analiza asupra textului meu, Sofi, mulţumesc mult de tot!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 22, 2020 la 9:54am

Adevărul din contemporan, realitatea pe care o trăim. Deodată am devenit un tot. Globul suferă de aceeași boală, nici o diferență între seminții, o devălmășie.

Poemul găsește esențe în acest vid mental, minți paralizate de frica pandemică. Înspre amintire se aduc și alte dezastre, folosite spre dorința de a părăsi interiorizarea.

Cu multă pricepere, Mihaela Popa spune întotdeauna adevărul printr-o tehnică postmodernă personală.

Deosebită admirație,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog basm de stradă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog catacombe a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog basm de stradă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veri… a utilizatorului Dan Mitrache
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nebunii Frumoși a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Darie Giurgiu îi place postarea pe blog Veri… a lui Dan Mitrache
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
ieri
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog de dragul fânului a lui gina zaharia
ieri
Lui LUMINITA SCOTNOTIS i-a plăcut discuţia De la o poezie... a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Veri… a lui Dan Mitrache
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Soarele se juca de-a v-ați apuselea a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Ritual a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Soarele se juca de-a v-ați apuselea a lui gabriel cristea
ieri
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
ieri
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Trotineta roşie a lui Ionel Mony Constantin
ieri
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
ieri
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog catacombe a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor