prima oarǎ
ai întins amândouǎ mâinile
salvându-mǎ
a doua oarǎ
m-ai întâmpinat cu sufletul strǎlucind
ca pentagrama fosforescentă
în luminǎ
migrasei în dimensiunea mea
strǎbǎtând-o ca pe viațǎ
i-ai deschis ușa
aruncând privirile-nainte
când îți luai avânt
doborai pe rând din tristeți
rupându-le spinii însingurării
învățai urcușul
escaladând munți de granit
șlefuindu-i
ultima oară te-am văzut
alergând înaintea nopții
dezvelindu-te de întuneric
iar la-ncheieturi îți crescuseră aripi
acum
cu aceleași mâini mǎ strângi
când ne plimbăm prin viațǎ
6 mai 2012
Adaugă un comentariu
Da Coza, Iris, Gabriela, Sofy! Vă mulțumesc pentru popas și semn!Gânduri, la fel de frumoase pentru voi!
Bucuria eului când se simte protejat de îngerul păzitor... sau de ce nu, de persoana de lângă el. La capătul de sus al scării, lumina divină stă de pază.
Am citit cu sufletul, Sofy!
Frumos!
Tandrețea la ea acasă. Frumos.
da Coza
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE