Corabia de vise

Străbaţi furtuna deşertului
în cautatea celei care ţi-a răscolit visele,
noapte de noapte,
cascadă curgând în carnaţia coapselor răsucite
din unda de dragoste.

Ţi-e dor de răpirea primei bătăi a inimii,
de primul pas prin oglinda lungă,
în care coridorul întunecat
transformă realitatea într-un sărut
şi-n aripile sufletului prin care pluteşti.
Nu ai uitat privirea întâlnită
şi-acele linii curgătoare
ce duceau spre ea,
cu-atât de mult timp în urmă.

Toată speranţa ţi-e în aşteptare,
punctul de pornire al iubirii eterne.
O viziune, dincolo de tot ce-ai contemplat,
ţi-a fost de-ajuns să o iubeşti,
o înmugurire repetă crisalida,
în timp ce durerea ţi-e greu de suportat.
Prin focul trezit,
trecători suspendate în spaţiu,
se îndepărtează cu fiecare popas.

Pentru ea,
visul tău zăboveşte,
adâncit în zidurile sfinte din inima ta.
Nisipul, strălucitor ca diamantele,
respiră în aşteptarea brizei
ce va spăla lacrimile tale.

Şi totuşi visul continuă,
te afli la jumătatea drumului
spre râul ce curge
în oceanul de lumină,
doar pădurea de cuvinte
tremură de teamă, îngrădită în noapte.

Numeri orele durerii
şi secundele chinului prin care,
într-o linişte virgină,
ţi se derulează imagini dulci-amărui.

Te-ntrebi “cât arată măsurătoarea apei?”,
acel timp în care
orele se măsurau cu o clepsidră.

Fiorul melodiei îţi scapă,
simbol şi serenadă, gardenia din părul ei,
- floarea sufletului -
mireasme subtile persistă în tine.

O inimă rănită plânge,
priveşti stelele şi respiri aerul nopţii,
- Abisul fecundând veşnicia Tăcerii -
până când auzi un cântec de leagăn,
fantoma ei în fiecare cadenţă
şi vibraţia adusă
de vocea ei sub un cer adăpost.
Simţi atingerea Cerului?

Te urmează în vis...

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 1, 2013 la 1:29pm

Multumesc, Elisabeta.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 1, 2013 la 1:25pm

Gina, departe te va purta corabia!

Cu multumiri, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 1, 2013 la 1:18pm

Multumesc, Sofy, pentru lectura si aprecieri.

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 1, 2013 la 1:17pm

Ma bucura popasul facut, Augusta!

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Noiembrie 1, 2013 la 1:16pm

Multumesc, da Coza.

Cu pretuire, Irina

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Octombrie 31, 2013 la 7:52pm

Frumos!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 31, 2013 la 7:47pm

Irina, voi înrăma pe suflet corabia ta, e de zile mari!

Preţuire!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 31, 2013 la 5:46pm

Un ocean de vise străbătut cu corabia sufletului, trecute prin toate canoanele.

Frumos!

Sofy

Comentariu publicat de Chris pe Octombrie 31, 2013 la 5:05pm

M-am plimbat şi eu cu placere pe această corabie :))

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 31, 2013 la 1:41am

Ehei, cu așa căpitan, corabia de vise atinge nemurirea.

da Coza

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog la ultima carta a lui Laura Cozma
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog la ultima carta a lui Laura Cozma
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog În umbra eternei tăceri a lui Zarra
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Am fost la Coza! a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam) a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Ridică-te, Lazăre! a lui Ana Cîmpeanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Mă iartă Ioane... a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Schaltiniena florilor de mac - in memoriam dragului Ion Lazăr da Coza a lui Valeria Merca
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Nu mă chemați... răsare luna... dedic aceste versuri in memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Spre un alt univers a lui Lavinia Elena Niculicea
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada lemnelor de foc a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să te trezești ca și cum nu ai fi a utilizatorului eunescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Să te trezești ca și cum nu ai fi a lui eunescu
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Artă și-un pumn de țărână a utilizatorului Mariana Suciu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Artă și-un pumn de țărână a lui Mariana Suciu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nuduri de ziua mea a lui eunescu
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nuduri de ziua mea a utilizatorului eunescu
cu 5 ore în urmă
Nicu Zacheu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aventură aeronautică a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Schaltiniena florilor de mac - in memoriam dragului Ion Lazăr da Coza a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor