Divina epifanie

[Irina Lucia Mihalca]

Divina epifanie

Îmi trebuie doar o picătură
ca cineva să-mi tulbure existenţa,
să-mi coloreze apa,
poate fi esenţa mult căutată.

Îmi spui, acum, că m-ai văzut,
la ceas de seară, printre atâţia trecători,
- ecou reverberat a unor imagini fulguite -
pe o străduţă întortocheată din Praga,
o siluetă străvezie, cu o eşarfă sângerie,
într-o rochie de culoarea speranţei,
la pas când domol, când repede, captivată de
strălucirea vitrinelor şi miresmele oraşului.

Prin ninsoarea de frunze aurii şi verde catifelat,
în care timpul părea că-şi pierduse orice sens,
m-ai urmat hipnotizat,
dar când să m-atingi am dispărut subit,
coborând, prin spirala unei oglinzi fumegânde,
în abisul unui alt vis.
Tocmai sunase grav ceasul astronomic
din turnul pieţii vechiului oraş.

Călător în timp, m-ai regăsit, la câţiva paşi,
pe faleza mării, în Constanţa,
acolo unde, ca pe-o perdea cu falduri,
ai ridicat, din calea mea, marea agitată.
În zare, pluteau legănate corăbii de foc,
prin aer treceau şi staţionau
maşini purtătoare de gânduri multicolore,
iar arborii se-aplecau, să ne ridice-n cer,
cu braţele larg desfăcute,
dar pe măsură ce te-apropiai,
mereu prezentă, suflarea-mi tremurândă,
mereu nevăzută,
mereu risipită-ntr-un nou vis,
univers suspendat între o inspiraţie şi expiraţie.

La graniţa uitării dintre lumi, străbăteam necuprinsul,
asemeni unui cub Rubick, cu multiple faţete,
( dezvăluit în "Pistis Sofia"* )
în care, porneai şi tu, pe urmele acestui labirint.
- S-a mai dus un vis! suspinai,
alergând în viteză, spre culoarul de trecere.

M-ai revăzut, apoi, sub umbra pânzei unui nor,
- aşezată pe-o bancă, în faţa unui rond
din centrul Bucureştiului secund,
zâmbind inocent în direcţia ta,
aceeaşi privire tainică pentru care
nu-ţi ajungeau cuvintele s-o defineşti -
o umbră-frontieră prin care-am trecut,
ca un abur albastru, lăsând, pe retina inimii,
durerea gravată de rubinul chipului pierdut,
- pasăre prefăcută în arbore,
arbore înălţat în cântec tânguitor -
străfund izvor care se zbate-n mirajul iubirii.

Ceea ce nu-ţi aminteşti, de ce continuai
să mă urmezi, adânc tulburat, în fiecare vis ţesut
prin cărări de vise pictate împreună.

În noaptea întuneacată a sufletului,
prins într-o buclă fără ieşire,
suspendat între realităţi paralele,
rătăceşti singuratic pe drumuri îngheţate,
înaintezi printre arbori de ceaţă,
obrajii îţi ard prin lacrima fiecărei oglinzi.

Ca o mână nevazută, un vânt puternic
ţi-a risipit întristarea în cercul iubirii,
unda aceea de îmbrăţişare neştiută
prin care-ai simţit atingerea veşniciei,
- o pierdere şi-o contopire -
eliberând, în lumină,
toate firele literelor care te sufocau,
sub azurul privirii Inannei, Stăpâna Cerurilor.

______________________
* "Pistis Sofia" (Sufletul uman)- "Înţelepciunea credinţei"
sau "Cartea sacră a gnosticilor din Egipt"

[Irina Lucia Mihalca]

Ma bucur, Lisia draga!

Cu multumiri, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Augusta, multumesc pentru popas.

Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Ai eliberat, în lumină, toate firele literelor care te sufocau. Mi-a plăcut foarte mult.

Prețuire,

[Chris]

Frumos. Am citit cu plăcere :))

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Gabriela.

Cu drag!

[Irina Lucia Mihalca]

DIVÍN, -Ă, divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.

epifaníe s.f. Arătare a lui Isus Cristos oamenilor, magilor; (p. ext.) revelație a unei realități sacre, mitice; (fig.; poet.) revelație a unei lumi nevăzute. (< fr. épiphanie, gr. epiphania, apariție)

http://www.worldcat.org/title/tra-la-grazia-e-la-gloria-lepifania-d...

Si exemplele in literatura de specialitate sunt multe pentru a demonstra ca titlul nu e pleonasm, nu doar ca figura de stil.

Multumesc, da Coza.

Cu drag!

[Gabriela Grădinariu]

 Străfulgerări de o clipă, în căutarea esenţei, luminii. Ai găsit-o, Lucia, o împarţi cu noi! Admiraţie!

[Ion Lazăr da Coza]

Titlul e fie un pleonasm, fie o blasfemie.

Poemul îmi place chiar dacă nu peste tot domină lirismul pur. E literatură.

Drag,

da Coza

[Irina Lucia Mihalca]

O creatie lirica, asa cum am simtit si dorit s-o transpun in versuri, domnule Ionel Mony Constantin.

Cu respect,

Irina Lucia Mihalca

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Mihaela, pentru popas si impresii.

Cu drag!