(poezie publicată în anul 1987, în revista „Ramuri” nr. 11, sub semnătura Ion Lazăr Delacoza, constând în debutul literar al autorului și care face parte din volumul de debut „Labirintul de zăpadă”.)
Daţi-mi o chitară,
vreau o chitară
acordată perfect
şi-un tramvai spre parc.
Lăsaţi-mă să rătăcesc,
vreau să umblu nevăzut
printre băncile solitare
cântând la chitară.
Oameni ai ordinii publice,
nu mă-ntrebaţi ce sunt
şi cine sunt!
Eu, oricum,
nu fac nici un rău
cu chitara în mână:
salut îndrăgostiţii doar,
ce se-mbrăţişează în parc
cu gesturi eterne…
.
(Tablou Canvas)
Adaugă un comentariu
Off! :(
Mulțumesc din inimă, fetelor! Da, e minunat. Răsună toți munții Vrancei de ecoul lui.
Minunat acest „cântec”. L-am ascultat îndelung și mi-a transmis emoție.
Mulțumesc, cu prețuire, pentru acest dar!
Ce ecou face chitara dragului nostru Ionică! Sunt convinsă că și oameni ai ordinii fac plecăciune.
Cu sufletul l-am ascultat!
Ce frumos! Ce frumos a știut să cânte maestrul!... Romantic, candid, liric și fermecător. Versuri valabile oricând, indiferent de timp.
Deosebite aprecieri,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE