N-am niciun drept să mă răzbun pe flori,
să frâng în mine rădăcini stinghere,
să desfrunzesc păduri în liniştea din zori
vrăjit de curcubeie vechi şi efemere.
Calc pietrele încinse pe drumuri neştiute
păstrând cadenţa paşilor spre viaţă,
şi mă ascund în ramuri cu frunzele căzute
asemeni unor umbre-n dimineaţă.
Las tâmpla să atingă focu-aprins în gând
cu vreascuri de-amintiri şi nostalgii,
şi-ascult pe cineva cum trece fredonând
aceeaşi melodie ce n-ai dorit s-o ştii.
Adaugă un comentariu
Va multumesc din suflet tuturor pentru lectura si aprecieri!
Cu pretuire!
Frumos! :)
Nostalgic și sensibil, așa cum ne-ați obișnuit!
Frumoasă poezia, dar ruperile de ritm...
Numărul de silabe oscilează prea mult - 10-14!
Mesajul e interesant.
da Coza
Va multumesc suflete dragi pentru popas, lectura si aprecieri!
Cu mare drag!
Frumos. Am citit cu placere!
Versuri frumoase, lirism cald
Se simte un soi de resemnare. Sufletul a încetat să mai lupte contra timpului. De fapt, doar el, timpul iese învingător.
O poezie plăcută, melancolic muzicală, despre amarul din trăiri.
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE