Butura
Uneori mă simt de parcă-aş fi butură
în care s-au înfipt tăişurile toate;
prinde-mă de-o rădăcină sură,
de inimă, sau de-o arteră, poate...
Rupe-mă din ce-a pătruns pământul
şi-o să-l pătrundă iar, dar să-mi mai pui
părul alb, aşa cum-mi-este gândul,
doar o dată în vopseaua lui.
Pune-n foc aceste braţe seci
în care s-au topit esenţe de răşină
şi vor veni la tine, singuri, pe poteci,
îngeri cu sandale parfumate-n mână...
Îţi vor pune aşchii, din ce-am fost, la gât
şi-ţi vor ţine, seara, Doamnă, de urât.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 16, 2015 la 3:04pm
-
O poezie într-un neglije prozodic, dar interesantă.
da Coza
-
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 16, 2015 la 9:29am
-
Esență metaforică există, mesaj există, dar, nu există prozodie corectă, colega...
Măsura fluctuantă aduce după ea ritmul incorect, iar rima pe alocuri nu este cea mai bună. Prin urmare poezia trebuie refăcută.
Cu prietenie,
Sofy
Insignă
Despre
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite mâine
link-uri utile
Activitatea Recentă
© 2020 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE