Butura

[nicolae vaduva]

 

Uneori mă simt de parcă-aş fi butură

în care s-au înfipt tăişurile toate;

prinde-mă de-o rădăcină sură,

de inimă, sau de-o arteră, poate...

 

Rupe-mă din ce-a pătruns pământul

şi-o să-l pătrundă iar, dar să-mi  mai pui

părul alb, aşa cum-mi-este gândul,

doar o dată în vopseaua lui.

 

Pune-n foc aceste braţe seci

în care s-au topit esenţe de răşină

şi vor veni la tine, singuri, pe poteci,

îngeri cu sandale parfumate-n mână...

 

Îţi vor pune aşchii, din ce-am fost, la gât

şi-ţi vor ţine, seara, Doamnă, de urât.

  

 

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie într-un neglije prozodic, dar interesantă.

da Coza

[Sofia Sincă]

Esență metaforică există, mesaj există, dar, nu există prozodie corectă, colega...

Măsura fluctuantă aduce după ea ritmul incorect, iar rima pe alocuri nu este cea mai bună. Prin  urmare poezia trebuie refăcută.

Cu prietenie,

Sofy