Și te-am iubit poetic

[gina zaharia]

Orașul pare un ceas pe care strada noastră îl împarte în patru;
ia de bun sfertul acela trecut de șase
și dă prioritate inimii!

 

Venim de nicăieri. Eu rămân într-un colț și te privesc.

Tu lași niște câini să ne treacă prin față.

Ai sufletul bun zic, apoi mă gândesc

că și fântânile au seceta lor.

 

Zilele își povestesc trecerea fără să le pese că 
le-aș putea crede lăudăroase,
ori surorile mai mici ale vacanței de vară.
Pe una am supărat-o fără să vreau; te ținea captiv

într-o țară departe!

A trebuit s-o conving că tu ești timpul meu,
iar ea poate fi mireasa orașului nostru,

cu toate cheile.

 

La miezul nopții plânge un bătrân. Zice că și-a pierdut iubita

într-o altă viață. Parcă-l aud:

„Ți-am scris de-atâtea ori, femeie, în felul meu patetic,

Și te-am iubit întreagă, și te-am iubit poetic...”

Acum știu că poarta cea veche se deschide spre mare.

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Gina, întotdeauna te-am invidiat (la modul pozitiv) pentru ușurința cu care lași să curgă imaginile, fără să-ți pui stavile. Și nu, nu e beție de cuvinte, totul are logică. Nu-mi rămâne decât să mă minunez și să te felicit.

[Chris]

romantism spati0-temporal. foarte frumos!

[Tudor Cicu]

„Venim de nicăieri. Eu rămân într-un colț și te privesc.

Tu lași niște câini să ne treacă prin față.

Ai sufletul bun zic, apoi mă gândesc

că și fântânile au seceta lor.”

 (…În grădina aceea – unde ai rămas privindu-ne -, noi cititorii tăi l-am văzut pe Dumnezeu stând la umbra unui cireş în floare, pe un scăunel de lemn, faţă în faţă cu Emil Cioran. Mă aștept ca Cioran să-i zică: „Hai că avem de săpat, poate mâine dă o sfântă de ploicică!” Dar după cum se privesc şi după cum îşi vorbesc, pare că domnul de la Răşinari l-a primit în audienţă pe Creator, pentru a-i explica pe îndelete neajunsul de a te fi născut.)

„Zilele își povestesc trecerea fără să le pese că 
le-aș putea crede lăudăroase,
ori surorile mai mici ale vacanței de vară.
Pe una am supărat-o fără să vreau; te ținea captiv

într-o țară departe!

A trebuit s-o conving că tu ești timpul meu,
iar ea poate fi mireasa orașului nostru,

cu toate cheile.

La miezul nopții plânge un bătrân…”

(În timpul acesta, sub cer, acea pasăre a poeziei tale al cărui nume îmi scapă – la umbra blocurilor înalte din oraș, cu ochii la bătrânul din poem îmi aminti o astfel de poveste:„Pe o scară de bloc un gardian îi povesteşte unei copile ebree/ basmul Cenuşăresei şi copila plânge/ şi plânge chiar moş-gardianul…” În acest timp greierii îmi cântă în urechi, alături. Restul e tăcere sau zgomot şi furie; totuna.) …Poezia ta e un basm!

[Sofia Sincă]

Pe tema timpului și al spațiului, un iz romantic, simțire poetică și a minții mult imaginative. În câmpul poeziei un dar sub formă de simboluri sensibilizatoare. Întotdeauna au formă inedită.
Încântător!

Sofi

[Dinca Valerian]

Un poem frumos, pe care simti nevoia sa-l citesti de ma multe ori. Cred ca e bine chiar sa-ti faci timp ca  sa-l citesti din cand in cand. Cu toata admiratia!

[gabriel cristea]

Pare că timpul se derulează înapoi, cu lentoare, până când ajungem sub un felinar, unde ,,poarta cea veche se deschide spre mare''...Minunat poem! 

[gina zaharia]

Ana, bătrânul acela e mereu acolo. Strânge, într-un sac, toate visele și iubirile, speră că poate păcăli timpul. Din când în când acoperă, cu sufletul, marea...

Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!

[Ana Cîmpeanu]

Gina, draga mea, imaginația ta e inepuizabilă, pe tema timpului țeși pânze lirice, precum Penelopa vălul ei etern de nuntă! Am citit cu încântare!