Se-nstejărește ghinda, cum toamna mi-e târzie

Când creste-zigurate întrezăresc Popina*,
iar ceața crud-lăptoasă dezvăluie rugina,
pe brâne șerpuite, își dăinuie ciobani
cu inimi transhumante lăuntricii lor ani.  

Costiș plutesc balauri zburlind sorine coame,
spre amorțite piscuri, acolo unde doarme
ascunsa veșnicie și unde vântul linge,
cu mila lui câinească, aripile-mi de sânge.
În fruntea turmei albe pășesc țurcani berbeci
împovărați de coarne. Prin ierburi, codobelci
târăsc vâltori în soare - cochilii traslucide.
Sub pala dimineții, câmpii efemeride
își unduiesc întinsul, mișcarea arămie;
Din universul pietrei o rază subțirie
stă să-mi rănească ochiul - și lacrima se zbate,
îmi umple răsăritul de vise nevisate

și mă-ntronez în lumea de piatră necioplită,
ca un atlant plângându-și cetatea risipită.

Cum murmură austrul mânându-și molcom zorii,
de parcă munți Hercinici se-aud din piatra morii!
Ce vechi îmi pare cerul, pădurea-i stacojie,
se-nstejărește ghinda, cum toamna mi-e târzie;
Mă pierd prin alunișuri, o boare mă cuprinde
și-mi zuruie alămuri prin plete unduinde.

Notă*
Popina - Insulă ce domină partea de nord a limanului Razim cu o înălțime de 47 m și o suprafață de 98 ha. Este parte a podișului Măcinului, fiind constituită din calcare mezozoice și triasice, și parțial acoperită cu o pătură de loess. Pe țărmul nordic al insulei, există izvoare termale, încă nestudiate, care conferă insulei un interes științific deosebit. Insula Popina este zonă strict protejată din Rezervația Biosferei Deltei Dunării.

Vizualizări: 111

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Octombrie 28, 2020 la 9:27pm

:)) Miha, noroc că mai am plete, altminteri îmi lunecau frunzele pe țeastă...Mulțam de popas!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Octombrie 27, 2020 la 8:37am

Noroc cu alămurile din plete, te pierdeam prin alunişuri, Gabi. :))

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Octombrie 5, 2020 la 1:07pm

Mulțumesc frumos, Valeria!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Octombrie 4, 2020 la 6:52pm

Excelent!

Admirație!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Octombrie 4, 2020 la 4:32pm

Mulțumesc, Darie!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Octombrie 3, 2020 la 3:32pm

Mulțumesc, Mihaela! Pentru mine, Natura  reprezintă esența versurilor. Ea îmi dă forța de-a scrie și nimic din poezia ei nu e netrăit...

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Octombrie 3, 2020 la 3:20pm

Doamnă Sofia Sincă, mulțumesc pentru frumosul și apreciativul comentariu! Onorat!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 3, 2020 la 12:11am

metafore fermecătoare, alcătuire deosebit de frumoasă

admiraţie!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 2, 2020 la 11:12am

O inimă mare de poet își varsă preaplinul liric peste ținuturile ce-l înconjoară, cu suflul descendenței. Descrierea caldă, sensibilă și emoționantă, transformă timpul în dulci rutine și conturează ținutul în unul de basm. Adăugându-i aura tomnatică.

Fermecător!

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"O poezie patriotică necesară! Să nu uităm de ce viețuim pe aici. La mulți ani! 💙💛❤️"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a lui Rotariu Dorel
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măsura vremii a utilizatorului Mihai Katin
"Ce cursivitate firească! O retorică amplă, definiție a verbului -a fi-  M-a pus pe…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"mda."
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Cine știe, înțelege!"
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna! "
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"Poezia ca respirație. aDa"
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"Mmmmnnn, gutui coapte! La fel versurile aproape intime din  buzunarul poetului. Frumoasă…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Amintești de celebrul * Nu am cu tine moarte, nimic..* de Grigore Vieru Bine scris, aDa"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un manifest fără echivoc. Trezirea întârzie, se simte! aDa"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Am zâmbit. Experimentul e special. Arhitectura cuvintelor este gândită strategic. aDa"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Noapte criminală a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mă cuprinde o tristețe iremediabilă,  cum spune poetul... După ce mă porți prin simfonii,…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Cred că somnul nu este o provocare. Este o alternativă pentru fugă. Fugă sau ascundere ( de cineva,…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog …sau poate a lui Maria Mitea
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor