Departe... unde norii tronează-n asfințituri

și munții se înclină în așteptări fierbinți,

liliachii miresme, smaralde-n labirinturi 

de crengi ce-ating pământul în ruga către sfinți,

făptură sau umbră

profil sărutând petale de ceață

port pe umeri

schimbarea efemerului în templu

sevă clocotită curge

din inima ta auroră

cât pot cuprinde în căușul palmei 

semn fecund dezmorțind lumina

te-ntorci

în note molatice deslușesc copia timidă

mi-e bine mă văd

în calmul sunetului viața mea ca o lacrimă

absoarbe pustiul mării

ascult …

În unghiuri de culoare se sfarmă-nchipuirea,

în alb și negru, viața - în prag de asfințit, 

surâs și cazne-alături pecetluiesc zidirea

acelui ce divinul cu moartea l-a-nfrățit.

Supusă-i azi colina, hotaru-i strâns de umbre, 

vibrații sparte-n liniști, sulfină torc și duc

parfum în svelții picuri, lumină-n inimi sumbre... 

Natură, vrăjitoareo! Furtuna-i doar un truc

 cunoașterea de sine luminează fața întoarsă a lumii 

 se recompune în unicitatea palidă a cuvintelor 

 mulțimi avide descoperă stropii de sânge să înțeleagă nu pot

 singurătatea silabelor

 seva chircită în bobul care hrănește trupul necunoscut  

 semnul de întrebare mâna care susține taina 

 ochii grei de tăcere precum pământul 

 acoperă rana detestată de ipocriți  

 iubirea încă mai doare enigma e intrare în spațiile ruinate  

 grăbite surâsuri nu…

lasă-mă să tac

în goana catargelor să ard lacrimile

sufletul prins între două mări 

stindard

mai apoi surpare în seva frigului

contur în mireasma pură a inimii

lasă-l

linie ce șerpuiește peste harul mușcat

legământ cu sunetul morții

ultima legătură cu privirea îndesată în tâlcuri

nu-i o întâmplare când ancora scârțâie a noapte trudnică

destinul e prins în căngi

scadența curge candela…

Motto: Spirit treaz în veșmânt de etern peregrin,

             poetu-i profetul dintre margini bizare 

             de lume bolnavă ce rânjește-n declin;

             e râul ce curge din aval spre izvoare.

semnul inimii

întreg sfințit

la căpătâiul iernilor care trec prin mine

noaptea acestei lumi îl îngheață subit

mută înmormântez bucuria în pâinea amară

liniște la răscruce

absență în ecoul asemănărilor

zăvor

jumatate de gest

răceală silențioasă

durere vie

scrisoare cândva suflet cad din ochi în lumina zăpezii

nimeni

e frig

uneori strig în mine

privesc

rană de neatins

flacără din ce în ce mai…

Ninsoarea pare astăzi că tremură-n fragmente

un vis trădat, alături cu-nfiorații fulgi; 

se-ngroapă pașii-n iarna durerilor latente

iar viscolul îi toarce-n fuioare reci, prelungi.

am cunoscut teama

acum o veșnicie 

sau poate azi

când inima cerne liniștea

peste pragul iernii 

umbra își picură sângele pe spinii ceasului 

scriu cenușiu

iubesc albastru

printre sforile dintre prăpăstii

mângâi pământul cu unghiile neputinței

înfloresc

pas recunoscut

în palmele tale

ființă a nopții sfințind culoarea

umerii mei poartă furtuna …

Minune truditoare-n chilie de sihastru,

înfiorată umbră ce se-nvelește-n fum,

apus timid în noaptea ce-nmugurește-albastru, 

tandrețea-n scrâșnet - versul, petala din parfum.

lumina curge în colțuri furișată ca o moarte

ascunsă

rostită doar de sângele păsării

fără urme

îți ninge sub pași noaptea prea devreme  

ultimii copaci-răni fragmente de rugăciune pe umeri  

nevindecabile tăceri

renasc esențe îngropate cândva chemări

umplu liniștea cu o cruce

între pereți de cerneală se frâng ecouri murdărite de noroiul sufletelor sterpe

uneori trăim pe o scenă fără ochi

cu urale…

Pe cer se schimbă straja, coboară printre dealuri 

ca într-un joc, un astru. Iar noaptea-l ocrotește. 

Nuanțe atârnă timpul de freamătul din valuri 

când din adânc, înaltul, pe țărmuri poposește.

Sub un colț de amurg, argintiu se sfărâmă o tâmplă,

arcuit șade gândul între țărmuri din sare și rugi,

în orbite lucește dramatic o lacrimă simplă,

universu-i noian de trăiri, pagini albe și fulgi.

Crescuți printre ziduri cu fațade din trepte,

mângâiați cu-ntuneric din arzânde priviri,

cicatrici ne sunt pașii, sângerează-n regrete, 

suferință-i urcușul, cu popas în mâhniri.

La crucea toamnei triste se-nchină doruri grele,

bat clopotele vieții în ritm de gând amar,

pământul își ridică spre cer brațe rebele,

cad frunze mii, surprinse - În suflete? E jar.

Un chip de oțel bântuie rugul prăbușit în mocninda cenușă;

noaptea, captive idei clocotesc în cuptoare nestinse de gând, 

se strecoară în lacrimi prin a dragostei zăvorându-se ușă,

din surâsul sardonic al lumii modelează cuvinte arzând.

În fața oglinzii, pe podea zac nuferi rupți din taina privirii,    

păcatul de-a fi sincer nu-i de nimeni (ori prea lesne) iertat,   …

Motto:Drumeț prin paradisul subtilelor dorințe,

             amarul e prefața ce-nlănțuie-n amurg 

             culorile țesute din dor și suferințe; 

             când patima trudește, tăcerea-i demiurg.

Există ne-nțelesuri ce tulbură adâncuri,

se-ntâmplă-n prăbușire 'nălțarea s-o găsești,

să dăruiești o lume din frunze, nori și picuri,

dar să primești furtuna din…

Motto: Cum poate o scânteie să-nsuflețească jarul? 

              Ninsorile, în muguri să-și regăsească vad? 

              (Așa cum stânca rupe-n dantele albe, valul,

              în lama neputinței se sting acei ce cad.)

Sărac în clipe, zborul s-a cuibărit în cuget.

Și-a sângerat, a moarte... Culoarea a brăzdat

înaltul suferinței, s-a răspândit în suflet, …

Crizanteme pălesc sub bici dur de-ntuneric, 

pe alei anotimpuri în nuanțe se frâng,

refugiu-n privirea ce sclipește feeric

își găsesc, coboară și în lacrimi se strâng.