Am aşteptat pe ţărm o zi întreagă

cădea în valuri toamna ca un vis,

mă întrebam cât mi-eşti de dragă

şi care val din mare ţi-am promis.

Desculţ simţeam nisipul ca o boare

pe glezna mea rămasă ca un dar,

şi mi-aruncam speranţele în mare

să fie prinse-n plase de-un pescar.

Străin la ţărm cu toamna în privire

trăiam acelaşi vis de tine dăruit,

când ai plecat din viaţă-n nemurire

fără să ştii ce mult te-am…

Ascultă ploile de toamnă pe-ntuneric

şi dă-mi un semn când străzile-s pustii,

să pot privi cu gândul al lor tablou feeric

pictat în zile triste cu clipe reci, târzii.

Pereţi fără icoane păstraţi între oglinzi

împodobiţi cu umbre tăcute ca şi viaţa,

nu vor să îţi ascund că mâna ce o prinzi

aşteaptă să îţi pună pe umeri dimineaţa.

Ascultă dacă stele pierdute printre nori

cer ajutor la îngeri rămaşi de veghe-n…

Mi s-a-mbolnăvit cuvântul nerostit

când încercam să tai apusul în felii,

şi pentru prima dată-am reuşit

să mă transform în umbra celor vii.

Îmi sângerau în palmă stelele-aurii

şi luna lăcrima aceeaşi neputinţă,

cât te-am iubit am vrut ca tu să ştii

de ce m-am rătăcit cu viaţa-n nefiinţă.

Eram frumoşi cândva printre cuvinte

şi nerostirea lor ne-a-mbolnăvit,

făcând să plângă-aducerile-aminte

la poarta unui…

Vreau să-ţi aminteşti întotdeauna

de frumuseţi văzute-n primăvară,

cum prin caişi plăcut răsărea luna

şi se-auzeau doar fluturii cum zboară.

Trecea agale vântul printre ramuri

eu înălţam cetăţi în ochi de jar,

temându-mă că umbrele din geamuri

le vor strivi şi totul e-n zadar.

Îmbrăţişam miresme dulci cu viaţa

şi tremuram strângându-te la piept,

voiam să nu se-ntoarcă dimineaţa

jurând c-o veşnicie-am s-o…

Nu mi-ar ajunge apa din neştiute mări

să răcoresc deşertul ce gândul îl străbate,

nici vântul de-ar veni din cele patru zări

n-ar alunga durerea ce sufletul o-mparte.

Fântânile din tâmplă de-ar izvorî întruna

şi-ar curge pe sub pleoape fuioare sidefii,

n-ar desluşi-n tăcere ce a distrus furtuna

când toate-au fost nimicuri în clipele pustii.

Aş vrea să cred în vrăji şi cititori în stele

să mă găsesc fiinţă în propriul meu…

Trăieşti mereu în mine suflet minunat

pădurile şi-amurgul te strigă înapoi,

poeieni în care roua privirea ţi-a spălat

aştern covor de iarbă iubirii dintre noi.

Sub pleoape chipul tău îl port oriunde

cuvintelor pe buze le-am ridicat statui,

şi-n visele târzii încerc să pot pătrunde

să nu mai fie noaptea în zori a nimănui.

Eşti semnul de legendă dăltuit pe scut

de meşteri făurari cu lacrimi…