poate că atunci

când voi pleca printre banchize

şi  ochiul meduzei  va înveli oceanul

cu singurătatea frigului

un zero absolut

mă va cuprinde

sculptând  apusul  cu fiorduri

în liniştea încremenită

nimic altceva

să nu-mi fie

decât  sirena apelor închise

sunând  din cornul de narval

ne vom întoarce într-o zi la bar

tu sticlă plină eu pahar

îţi voi sorbi din gură vinul

aroma clinchetul suspinul

parfumul fin de miraval

de angelină cu prival

cu şipot potrivit în dans

peste-o colină din provance

o să-ţi alint

stăpână

chipul

ce-a franţuzit în el nisipul

cu dulci mistere-n clar de lună

ce cad…

prinde adierea

coborând din munţi

cuvintelor să schimbe-nfăţişarea

când dă din primăvară-n ramuri floarea

ia în braţe pomii să-i săruţi

rostogoleşte-te în iarba-nrourată

amirosind în voie răzvrătirea

căzut din ceruri

pierde-te cu firea

cum o copilă pentru-o ciocolată

sparge calendarul lumii lui avraam

şi…

când n-am putut să-l mai ajung

am trimis după el bănuiala

ascuns într-o turmă de cerbi

purta peste păduri o esarfă din frunze de arţar

era păzit de lupi pretorieni pe care îi plătea cu sânge

de ied

am început să-l povestesc ploilor acide

şi spinilor veghetori

m-am jurat pe ramura sfântă a copacului umblător

că este un travestit atins de febră…