în pieptul tău
aş grăbi îmbrăţişarea
ca în cântecul în care
ne-am rătăcit aseară
tu răsărit felin
eu învolburat ritm
privirea este un rebus
de pietre albe şi aspre
să alcătuim chemarea
uniţi în zbaterea uşoară
a vântului rebel

cu ochii găsea iubirea
în lumina ierbii
mintea săpa în mantia de argint
a minunilor
dezgropa misterul din cosmosul
verde
îmbrăţişa elementele vieţii
cu zâmbetul său dureros
săruta fruntea încărcată a nopţii
strângând la piept
bucuria curată a dimineţii
încălzea cu glasul
cerul în constelaţii de foc
să facă iubirii altar

te privesc cum
te joci în oglindă
cu răsăritul din ochi
cum scalzi lumina în alveole
şi dezbraci umerii
să îmbraci  flacăra inimii
 în cuvinte colorate
  cu ritmul respiraţiei
fulgere aleargă în pieptul
răsfăţat de mâinile mele
răstălmăcind jocul

scriem pe îndelete
în amfiteatre lunare poemul
învesmântat în arca
  ritmului  viu
cu noaptea  pătimaşi
locuim în  cerul nins
 să contopim în
poeme lumina
scriem şi ustensilele
ne devin mitice
unelte ale tâmplelor
  cu  care ne alcătuim

colivii
de lux

ai avut bunul-simţ
să nu mă înşeli cu un surâs
fluturând stindardul
amiezilor schimbate
cu un scâncet scurt
ai dat de ştire
apuse răsărituri
pe firul apei legănate
cuvintele s-au risipit
eternă recompunere
a timpului pierdut

mă iau la trântă cu anii

culorile toate mi se pun în păr

toamna îmi lasă cercei la ureche

un umăr de sprijin îi ofer

răsăritul mi-l pictează pe faţă

bună ziua zic frunzelor ce cad

ploile îmi sunt tovarăşi

paşii-mi port cu grijă

să nu dărâm a aştrilor cătare

din gropi şi arcuiri de gene

fac drum zilei pitite în asfalt

sunt bun sunt rău

sunt fiul nelegitim al stelelor ce mor

de cer mă leg cu numele ce-l port

urc silabele cu…

la marginea nopţii

clişee cu radiografia liniştii

din visul verii şi herghelii

în care se purta tricoul

pătruns de vântul

ce acapara umerii şi gâtul

gata să sape în obrajii

învesmântați în tristeţe

două lacrimi în colţul

ochilor îndemnau la răbdare

tăcerea ascundea cuvintele

ce lăsau loc  metaforelor

poemul în trepte mici

se năştea să-i cucerească

inima devorată de fiorii toamnei

mâinile dirijau orchestra …

aveai bunul- simţ
să-ţi cumperi singură noaptea
cu atâta  răbdare încât
cerul îţi devenea prieten
din frunze roteai pământul
sub picioare să-l săruţi
sărutul ca o umbră îţi prisosea pe umeri
seara în faţa focului cântai
pădurea se ridica la nori
să ne depene povestea

între două iubiri
silueta brazilor veghează
amiezi eterne
ferestre deschise adună
vântul între
oglinzi sparte
de zâmbetul lasciv
în tăcere iarba
numără stelele
în spatele iubirii fragede
cu trâmbiţa verii
timpul ia loc la masa de joc