Nu trebuie să existe un loc anume unde Ion Lazăr da Coza să-și sfințească cerneala. Oricum e binecuvântat de îngeri! Sigur pe teritoriul cuvintelor, prozatorul marchează cu talent și originalitate o gamă de întâmplări și devine bijutierul care modelează cu sufletul limbajul vremurilor pe care le trăiește o dată, de două, de sute de ori…

         Atent la fiecare detaliu învelit în foiță de aur sau acoperit cu mâl și vreascuri de timp, autorul se încadrează în rândul observatorilor de elită ai Vrancei, care șterge cu mintea și inima praful ce va fi acoperit paragrafe care se doresc fotografiate și expuse pe simezele sufletelor iubitorilor de cultură.

         E suficient să pătrunzi o singură dată prin labirintul scrierilor lui Ion Lazăr da Coza că rătăcirile devin hrană niciodată suficientă, însă atât de diversificată și bogată! „Fericirea e o problemă filosofică”, spunea autorul în Lacul Negru, iar dacă ai aflat-o în caligrafia eului, devine o pecete esențială cu zbor nativ, pe care numai cei hărăziți o poartă.

       „Apusul îngerilor” este  trena unei revelații căreia Ion Lazăr da Coza îi înalță un crez și îi dăruiește, mereu, un răsărit incandescent. Astfel își așază cu noblețe opera, scriitorul și poetul deopotrivă, la expoziția marilor valori ale literaturii.

 

 

Vizualizări: 977

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ion Lazăr da Coza, nu am găsit cuvintele care să-ți înalțe opera la adevărata valoare, însă acestea au fost gândurile care mi-au trecut prin suflet în acel moment. Mă bucur, alături de prietenii noștri, cu fiecare filă ce deschide orizontul cititorului și lasă autograful unui mare talent.

Reverență, prieten drag! Fericită că am de la cine învăța tainele scrisului!

Apusul îngerilor e o binecuvântare. Mulțumesc, dragele mele, că ați spus asta:) Mi-am oprit câteva raze pentru întregul veac. Am avut acest privilegiu. Și mai știu că, pentru Ion Lazăr da Coza vor fi scări și scări...

Cu prețuire,

Mulțumiri draga mea Corina Militaru, pentru cuvintele frumoase adresate.

Drag,

Corina Militaru a spus :

Ion Lazăr da Coza, un prozator pe care eu îl admir. Povestirile lui lasă amprente inconfundabile pe suflet. Atmosfera, personajele, descrierile şi nu în ultimul rând temele de meditaţie sugerate, cuceresc cititorul. Mă bucur că, biblioteca noastră s-a îmbogăţit cu încă o carte. Una de excepţie. Felicitări!

Felicitări pentru prezentare, Gina! Ai suflat praf de poezie peste cuvinte! :)

Felicitări echipei!

Cu drag,

Și eu mă mândresc cu o cititoare exigentă ca tine, dragă Dorina Crăcană!

Dorina Cracană a spus :

Felicitări! Mă mândresc că sunt posesoarea acestei bijuterii literare încă de anul trecut.

Albinuțele merită toată lauda pentru această haină digitală, dragă Angelina Nădejde. Iar dacă suntem minunați o datorăm membrilor.

Nadejde Angelina a spus :

Reverenţă domnule da Coza! Mare bucurie pentru mine că am deja cu autograf acest volum! Vă mulţumesc!

Felicitările mele şi albinuţelor!

Sunteţi minunaţi!

Și eu mă mândresc cu așa cititoare, stimată Dorina Crăcană!

Dorina Cracană a spus :

Felicitări! Mă mândresc că sunt posesoarea acestei bijuterii literare încă de anul trecut.

Cu bune intenții am creat LIBRĂRIA ONLINE tocmai în acest scop. Am înțeles că ai comandat niște cărți, dar comanda n-a fost onorată de respectivul... Mă rog...

Elena Şerban a spus :

Daca este deja tiparit imi exprim regretul ca nu a ajuns si la mine, prefer forma de lecturare clasica, in carte, imi doresc volumul dumneavoastra! Felicitari autorului si colaboratorilor de suflet!

Felicitări prolificului şi talentatului scriitor, Ion Lazăr da Coza!  Inspirat comentariu, Gina Zaharia, felicitări!

Mult succes!

Mă bucur, scumpă Constanța Popescu. Acesta e și rostul creatorului - să aducă lumină în suflete.

constanta popescu a spus :

Apusul ingerilor, superba....m-a coplesit...multe felicitari! Mi-a placut mult.

Timpul mă uită pe calculator destule ore. Nu pot fi decât recunoscătoare pentru acest 'Apus al îngerilor" virtual care-mi oferă prilejul să-mi clătesc sufletul şi mintea cu un simplu clic... Asta e, tocmai îl citeam pe Oscar Wilde on line înainte de a intra pe "Însemne".

Vivat, Ioane!

Pentru mine eşti fără egal!

Gina, cât talent atâta disponibilitate şi nobleţe sufletească!

„Fericită că am de la cine învăța tainele scrisului!” spui, Gina. Într-adevăr, ți-am arătat în vreo trei locuri că ai lăsat câte două blancuri.

Cât despre prezentare... mulțumirile mele n-au cum să egaleze încântarea stârnită.

Îmbrățișări, scumpă Gina Zaharia!

gina zaharia a spus :

Ion Lazăr da Coza, nu am găsit cuvintele care să-ți înalțe opera la adevărata valoare, însă acestea au fost gândurile care mi-au trecut prin suflet în acel moment. Mă bucur, alături de prietenii noștri, cu fiecare filă ce deschide orizontul cititorului și lasă autograful unui mare talent.

Reverență, prieten drag!

Prolific? Am doar trei cărți. Talentat? Hm, e de discutat.

Mulțumiri.

Ana Ardeleanu a spus :

Felicitări prolificului şi talentatului scriitor, Ion Lazăr da Coza!  Inspirat comentariu, Gina Zaharia, felicitări!

Mult succes!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
cu 9 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia In memoriam: Ion Roșioru (partea a II-a) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Fulger în doi timpi) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut videoclipul lui Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Verzi a utilizatorului Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Verzi a lui Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 2 a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog autumnala 3 a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Bună seara! a lui C.Titi Nechita
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
ieri
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Despre ea a lui Lia Teodora Ianto
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Glas de copil a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor