Somnul stăruie îndărătnic pe pleoape, contrariat de lumina inoportună a dimineții, care se strecoară victorioasă printr-o crăpătură indiscretă a jaluzelei, rămasă neidentificată de ochiul meu exigent de obicei, când îmi pregătesc odaia pentru somn. În cireșul uriaș de lângă fereastră se ceartă arțăgoase un cârd de ciori atrase de rubinele dulci, care scânteiază poznașe printre crengile îngreunate de rodul acestui an. Iritată, îmi ascund capul sub pernă, bombănind un protest inutil la adresa neobrăzatelor înaripate, atât de matinale. Zadarnice, tentativele mele de a redeschide portița viselor!
   Cu un gest repezit arunc cearceafurile mototolite în cealaltă jumătate de pat și mă ridic hotărâtă să fac niște victime, dintr-o anumită specie de zburătoare pofticioase și neobrăzate. Am deschis fereastra din capătul coridorului pentru a-mi elibera mintea din ceața persistentă a somnului neterminat, dar orizontul care se vopsise cu toate culorile curcubeului se dezvălui privirilor mele fascinate, asemeni unui mire îndrăgostit, care își așteaptă mireasa nerăbdător și vibrând de emoție. Un răsărit magnific se producea sub ochii mei fermecați, transformându-mi pornirile războinice într-un extaz, pur și total. Am rămas așa minute în șir, înotând cu privirea într-un infinit de frumusețe, în care m-am dezintegrat, am renăscut și am crescut, odată cu ziua care se ridica pe cerul de sineală, de mână cu soarele, ce îmbrățișa dealurile și câmpiile înverzite, ascunzându-se jucăuș printre copacii din livadă. Atâta frumusețe...
   Cearta ciorilor încetase de tot, dar neîncrederea m-a călăuzit oricum, către balconul dinspre grădină, ca să alung hoții gălăgioși care atentau la cireșele noastre. Erau acolo și se înfruptau de mama focului cu minunile dulci, absorbite total de plăcerea lor. Nu mi-a convenit deloc invazia aceea inoportună și le-am alungat fără prea multe menajamente. Au fugit speriate și contrariate, țipându-și nemulțumirea în văzduhul străveziu al dimineții. Am rămas de veghe alte câteva minute, ca să mă încredințez că nu se întorc, dar se pare că s-au săturat, căci nu le-am mai auzit pliscul toată ziua.
   În schimb, aproape de orele prânzului am auzit din nou hărmălaie sub cireș și când am ieșit în balcon, câțiva copilași mărunței stăteau agățați de poalele generoase ale gigantului meu, care atingeau uneori iarba proaspăt tăiată din cauza greutății poamelor și care facilitau de minune asaltul micilor invadatori. Ciripeau mai abitir decât ciorile pe care le alungasem ceva mai înainte, dar entuziasmul cu care înghițeau fructele cu sâmburi cu tot și pofta cu care admirau crengile înalte la care nu puteau ajunge m-a înduioșat și m-a amuzat în egală măsură, trezindu-mi o mulțime de amintiri. Am intrat în casă în vârful picioarelor ca să nu-i sperii, căci dacă m-ar fi zărit, s-ar fi împrăștiat ca iepurii prin livadă, de teamă să nu atentez la urechile lor greu încercate, în cine știe ce alte împrejurări dubioase. Am continuat să-i privesc din spatele perdelei, râzând cu poftă de neputința lor și de îngrijorarea cu care își rostogoleau ochișorii către ferestrele casei mele. Erau nevoiți să accepte și fructele aproape verzi, odată ce au isprăvit pe cele coapte și dacă vreunul mai norocos mai găsea câte una , ceilalți năvăleau peste el tăvălindu-l prin iarbă, cu intenția să-i scoată și dinții, odată cu cireașa prețioasă, dacă nu s-ar fi grăbit s-o înghită întreagă.
   M-am distrat copios pe seama micilor hoți de cireșe și mi-au venit în minte amintiri foarte asemănătoare, când copil fiind, eram și eu iremediabil atrasă de cireșii vecinilor, întotdeauna mai dulci și mai încărcați decât ai noștri, pe care îi jefuiam în grup sau singură, riscând de foarte multe ori teribile urecheli sau păruieli din partea furioșilor proprietari, care nu erau nici pe departe, atât de toleranți și generoși ca mine, acum.

Vizualizări: 141

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O proză care curge lin. Am recitit-o cu drag. Felicitări!



Pop Dorina a spus :

O proză care curge lin. Am recitit-o cu drag. Felicitări!   

Sunt încântată, dragă Dorina că îți plac ,,cireșele de mai”! Mulțumesc din nou cu mult drag!

Aștept să se coacă și la noi sau trag o fugă la tine. Ce frumos e când putem descoperi frumosul: în scris, în natură, în inima omului!



Mihaela Suciu a spus :

Aștept să se coacă și la noi sau trag o fugă la tine. Ce frumos e când putem descoperi frumosul: în scris, în natură, în inima omului!

Ce să mai aștepți, Miha? La mine sunt multe și deja coapte și în plus, am o nevoie disperată de un paznic perseverent pentru ciorile astea neobrăzate care au năvălit în grădina mea! Plata se face în natură! Mai bine le papi tu decât profitoarele astea de culoare! Te aștept cu drag!

Cireșele sunt foarte tentante. Și, chiar dacă ai în farfurie, cumpărate, tot tentează să întinzi mâna după una din cireș. În fața gemului meu există un cireș, plantat de soțul meu. Are crengile până la etajul 3, unde stau eu. Atâtea cireșe câte are anul acesta nu a mai avut de multă vreme. Florile au fost atât de dese încât înmănușau crengile. O minune! Ce-o să fie în el, când vor fi cireșe coapte... nu vreau să mă gândesc. Când trăia soțul meu, mâncam și eu din ele. Acum  slabe speranțe. Nici un copil, mai mic sau mai mare (și trecut de 30 ani) care urcă în el nu zice să ne dea și nouă, celor mai în vârstă.

Foarte frumos, dinamic și literar ai descris această minune a naturii, gestionată de om.

Mi-a plăcut mult.

Sofi

Multumesc frumos, d-na Sofi! E adevarat, ciresele sunt cele mai gratioase si dorite fructe! Eu nu prea ma dau in vant dupa cele cumparate! Ador sa le culeg direct de pe ramuri si sa le savurez asfel! Al nostru este urias si e plin an de an. Se infrupta dintr-insul toti trecatorii si tot nu-i dau de cap! Va astept la un festin cu mult drag!

„Hoții de cireșe” și atmosfera ciorilor hrăpărețe (cum și ele pot fi mâncate: poate am să scriu întâmplarea) au câte ceva din farmecul copilăriei fiecăruia dintre noi. Și încă ceva: surâsul și amuzamentul celui ascuns după perdea, cândva și el  „hoț de cireșe”. 

Un text sensibil care trezește nostalgie.

Drag,



Tudor Cicu a spus :

„Hoții de cireșe” și atmosfera ciorilor hrăpărețe (cum și ele pot fi mâncate: poate am să scriu întâmplarea) au câte ceva din farmecul copilăriei fiecăruia dintre noi. Și încă ceva: surâsul și amuzamentul celui ascuns după perdea, cândva și el  „hoț de cireșe”. 

Așa cum ați promis, ați scris povestea ciorilor devenite friptură! Mi-a plăcut foarte mult și am prins oarecare simpatie pentru ele, cu ocazia asta! Deci mai reflectez la o posibilă vânătoare!:))) Vă mulțumesc !

Se vede dorinţa ta de a-ţi îmbogăţi scrierile cu figuri de stil. Nu-i rău.

Câteva virgule în plus.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pregătire a utilizatorului carmen popescu
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Pregătire a lui carmen popescu
cu 4 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 11 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog anunț important a utilizatorului bolache alexandru
cu 15 minute în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 53 minute în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 53 minute în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Biet lăutar a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Biet lăutar a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Lui Victoria Gârlan Grigore i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog slujbă a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Victoria Gârlan Grigore i-a plăcut discuţia Noaptea, potopul… a lui Ion Lazăr da Coza
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Păpădia din întâi ianuarie 2025 a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păpădia din întâi ianuarie 2025 a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Vasilisiei a lui carmen popescu
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vasilisiei a utilizatorului carmen popescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Mulți ani a lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mulți ani a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Eleganță amară a lui Victoria Gârlan Grigore
cu 6 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia De-a cucii a lui Ghiţă
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor