Pulbere de stele (part.3)

[Giurgiu Silvia]

   Matteo înainta pe genunchi, mut ca pământul, luptând stoic cu deznădejdea ce-i sfârteca inima și-i gâlgâia în gât, asemeni uni vulcan gata să erupă. Ochii îl înțepau cu ascuțișul lacrimilor care nu voiau să țâșnească, ocupate fiind să înece certitudinea cumplită ce se întindea cotropitoare peste sufletul lui. Toate simțurile scormoneau dărâmăturile neclintite, implorând destinul să cruțe cele trei suflete scumpe lui, care fuseseră înghițite de monstrul tăcut și alb, împreună cu toți ceilalți locuitori ocazionali ai hotelului.
   Păstra în minte imaginea lor, adunați în jurul șemineului uriaș, în care dansa focul vesel alimentat de un trunchi de stejar uscat, ce pocnea șăgalnic în jerbe de scântei, care provocau exclamații de entuziasm celor cinci prichindei pofticioși și neastâmpărați. Doi dintre ei erau Sara și Samuel, copii lui și ai Mariei, care erau de fapt și cei mai mari ca vârstă din grupul de copii rămași în hotel peste noapte. Ceilalți trei erau copiii a trei cupluri cu care legaseră o frumoasă prietenie de-a lungul anilor, de când frecventau împreună minunata stațiune turistică din inima Apeninilor Centrali.
   Roberto Suarez, proprietarul hotelului legase cu majoritatea clienților săi raporturi strânse și transformase stațiunea într-un adevărat cămin pentru familiile care-l frecventau constant. Vremea rea îi prinsese de mai multe ori în inima munților, dar în afara faptului că rămăseseră două-trei zile sechestrați în ținutul alb și sălbatic, adăpostiți comod în refugiul super confortabil, niciun alt impediment nu le alterase vacanțele. În iernile aspre, se vorbea despre pericolul ipotetic al avalanșelor la care era expusă stațiunea, dar în vremurile moderne nu se verificase niciun astfel de eveniment. Cu toate astea, hotelul actual luase naștere pe ruinele unui vechi popas turistic, distrus în urmă cu câteva zeci de ani de o cumplită avalanșă, provocată de un val de cutremure care bântuiseră regiunea.
   Matteo își frângea mâinile de neputință și remușcare, căci ignorase avertismentele autorităților după cutremurele care avuseseră loc în acest an în Apenini și care distruseseră complet o mulțime de localități și uciseseră o mulțime de suflete iar acum, cele mai dragi ființe erau prinse iremediabil sub zidurile prăbușite ale unui colos iar șansele de supraviețuire erau aproape inexistente.
  - Bătrâne, ești ok? Arăți cam pierdut în timp și spațiu! Vei vedea că totul va fi bine și că-i vom scoate pe toți de acolo, fără excepție! Ai încredere!
  -Nici nu poate fi altfel, Davide! întări Matteo spusele electricianului, fără prea multă convingere, scormonind cu și mai multă dârzenie grămezile de moloz și zăpadă.
   Urmau cu sfințenie indicațiile specialiștilor care îî îndrumau de departe, în baza descrierilor pe care le primeau de la ei și se fereau să escaladeze muntele alb din altă parte decât cea care ducea la bucătărie, deoarece exista riscul să producă alte prăbușiri în cazul în care exista vreun loc unde se refugiaseră nefericiții prinși în capcana morții. Dar reduta pe care luptau din răsputeri s-o cucerească, părea de neatins. Nu avansaseră mai mult de cinci metri după ore și ore de eforturi supraomenești, iar oboseala și deznădejdea le consuma și ultimele puteri ce le mai rămăseseră. Niciunul nu mai vorbea, doar munceau și își oblojeau rănile cumplite de la mâini, care se umpleau de pământ și praf, provocându-le dureri insuportabile. Cel mai tare îi rănea tăcerea. La chemările lor continue, doar ecoul văii răspundea sarcastic și impasibil.
   După ce invocase numele dragi în zadar, de sute de ori, Matteo se prăbuși hohotind în omătul stropit cu sângele său, izbind neputincios cu pumnii pământul surd și nepăsător. Tovarășii îi alergară în ajutor, ridicându-l de jos și ajutându-l să se așeze pe un rest de zid, stergându-i sudoarea și sângele de pe față cu pioșenie și solidaritate. Cuvintele erau de prisos. Se strânseseră numai în jurul lui, formând parcă un scut uman împotriva disperării care-i nimicea pe toți. Dar ei nu aveau pe nimeni drag acolo jos...

[Sofia Sincă]

Mai bine. Tragedie sună a tragedie. Însă așa citit pe bucățele mici, de fapt foarte mici, nu știi ce urmează, nu se reține exact ce ai citit și e greu să-ți spui părerea. Voi lăsa să se adune mai multe postări și voi citi în aceeași zi, pe viitor.

uni vulcan - unui, typo

Am citit cu interes,

Sofi