Pune-ți, moarte, pofta-n cui!

[Ana C. Ronescu]

          Sunt la biserică, am pus cheia-n cuiu’ din nuc – a scris bunica pe-o bucată de carton șoriciu, folosit până atunci drept capac la cutia cu sare. Încuie ușa, apoi sprijini cartonul de clanță, să bată la ochi și să nu piardă creștinu’ vremea pe-afară, flămând și obosit, plecat fiind, cu treburi, de la primul tresărit al zorilor.
          A fost singurul bilet de dragoste scris de bunica lui moș Gheorghe, tata-mare, adică. Tare se mai înfuria când  nepoții îi ziceau „bunic”. Ce bunic, mă, io-s încă verde! Bunic o fi Cristache a’ lu’ Hăhăială, c-adună toți ciulinii din drum cu barba și mustățile.
          – Nastasio,  te-am luat cu jurământ să te duc până-n poarta raiului; da’ acolo, dacă toți drumeții or fi proști ca tine, io te las, să știi! Cum să scrii tu, femeie, unde-i cheia și să lipești hârtia-n geam? Dac-o citea vr’un hoț? Dă-mi, iute, un pol și ce-a mai rămas din liturghie. Mă duc să plătesc iadului arvună la Ghiță, cârciumaru’.

          – Du-te, Gheorghe… și cu-a brănzii nouă! Se zbârlea bunica, închinându-se pe furiș. Da’ nu pentru lotri am pus eu biletu’. Pentru Moarte l-am scris, mă! Dacă tot ar fi venit, să intre-n casă, că oameni suntem, să se hodinească nițel până vii,  să nu  plece, biata, cu mâna goală. N-ar fi fost păcat să strice bunătate de pingele, de-a surda?

[Ana C. Ronescu]

Sofia Sincă a spus :

Super! Super!

A face haz de necaz, la asta se pricepe poporul român. Și mai ales satul. Cel puțin se pricepea... Am înțeles că azi, satul nu mai produce nimic. Nu folclor, nu poante, nimic. Iertată să fiu de locuitorii săi.

Mi-a plăcut mult poanta, dar și concepția.

Sofi

Doamnă Sofi, exceptând textul de mai sus (sau nu) înțelepciunea și efervescența populară cred că sunt ca o turtă coaptă, pe vatră.  E nevoie de timp pentru a transforma, chiar și cele mai umede surcele, în jar. 

Efervescente  și respectuoase mulțumiri! :)

[Ana C. Ronescu]

Emil Dumitru a spus :

Frumos, cu tâlc, simplu dar... ce este simplu este și frumos. O mică cârcoteală: bunica sprijină cartonul de  clanță, iar bunicul o ,,ceartă” că la pus în geam.

Mulțumesc pentru popas și vorbă bună, domnule Dumitru!  :)

Aveți și n-aveți dreptate în „cârcoteala” dumneavoastră, care mă bucură, dincolo de orice apreciere: 

1. Bunicul avea darul de a metaforiza realitatea imediată. La cât l-am cunoscut, putea spune că a „văzut” biletul,  scris cu litere de-o șchioapă, chiar pe uluca porții;

2. Ușa „dinspre” prispă, chiar avea, deasupra clanței,  vreo 6 ochiuri de geam; se poate spune, așadar, că „biletul” era „pus în geam”. :)

[Nikol MerBreM]

Păi vorbele cu duh nu par niciodată (prea) multe ;)! Precum se vede, încerc să dreg busuiocul (ce vorbă mare şi... scurtă e  şi asta :))!). Tare spumoasă e descrierea bunicilor din text şi din comentariu, cred că era un deliciu să le stai prin preajmă! Dacă aş putea, aş da un like şi pentru tabloul bunicilor din comentariu, e viu :)!

Ana C. Ronescu a spus :

Nikol MerBreM a spus :

Toate cele s-au născut la sat, nu numai veșnicia! Bătrânii vorbeau puțin, dar le erau vorbele de duh!

În cazul de față, Nikol, a doua frază, pe jumătate, nu se susține. Bunica vorbea mult și se proptea în zece proverbe ori zicători la fiecare cuvânt sau grimasă ale bunicului. :)