Câteva cuvinte despre scrisul ce devine viu când îl citești

[Marioara Visan]

Câteva cuvinte despre scrisul ce devine viu când îl citești  

 

 

 Atunci când începi un roman te întrebi dacă va merita efortul să îl parcurgi până la capăt, pentru că așa cum știm timpul are mare preț în viața noastră. Nu că am gândit așa când am pus în bagajul meu pentru vacanță romanul La umbra Vesuviului al scriitorului și poetului Ioan Lazăr da Coza. Știam că timpul pentru a citi acest spectacol al cuvântului scris e un timp câștigat deoarece am avut fericirea să citesc și un volum de povestiri de același maestru în arta scrisului Ion Lazăr da Coza  Citind povestirile din volumul ‘’Apusul ingerilor’’, m-a frapat faptul că mă regăseam în fiecare personaj , că îmi însușeam trăirile și părticica de suflet a fiecărui erou principal.  Scrise într-o manieră absolut superbă, povestirile domnului Lazăr da  Coza îți aduc în minte evenimente ce au marcat viața satului românesc . Uneori cu un final trist, alteori lăsându-ți un gol în stomac și posibilitatea interpretării finalului într-o manieră personală. M-au copleșit povestirile  ca niște aduceri aminte a unor fapte la care într-un fel sau altul am fost martoră. Atât de profund e stilul epic al scriitorului că după ce ai citit și ultimul cuvânt, închizi cartea și rămâi în minte cu întrebarea Cum de am uitat toate acestea? Norocul meu , al cititorului e că am cunoscut fie și virtual un mare talent scriitoricesc Ion Lazăr da Coza ce prin superbele scrieri ale domniei sale ne aduce aminte că viața nu e doar o fabrică de iluzii. Că realitatea uneori bate filmul .

 Și fiindcă am folosit o expresie atât de uzitată ‘’realitatea bate filmul’’ revin la prima propoziție a acestei umile incursiuni în pagini de suflet ale omului de litere Ion Lazăr da Coza și anume romanul La umbra Vezuviului.

 Când l-am pus în bagajul pentru vacanță am gândit așa: am doar două zile în care nu voi coborî pe uscat deci sper să reușesc să-l termin, are 270 de pagini, nu îmi iau altă carte. Trebuie să va mărturisesc faptul că am greșit aprecierea timpului pentru lectura acetui roman. 

 L-am început într-o dimineață la ora 8 și până la 1 noaptea nu m-am ridicat din fotoliu decât  câteva momente . Scris într-o factură elevată, cu aprofundate cunoștințe despre perioada romană din timpul catastrofei din Pompei, cu foarte multe detalii ale scenelor importante cele de luptă ale gladiatorilor, cele de predică religioasă a Saphirei, citind ți se desfășoară înaintea ochilor un film gen Spartacus, cu intrigi și descrieri demne de cel mai bun regizor. Am înțeles sorbind cu nesaț fiecare cuvânt , am înțeles spuneam un lucru. Tindem să judecăm oamenii după aparențe, după învelișul exterior, după ceea ce se vede așa la o primă impresie. Romanul lui Ion Lazăr da Coza m-a învățat că viața are o conotație de veșnicie ce uneori e doar o secundă în plus sau în minus pentru a o pierde. Tot eșafodajul construit de Saphira pentru a aduce liniștea în sufletul celor ce erau importanți pentru ea, într-o secundă de răzvrătire a Vezuviului , s-a prăbușit, treansformandu-se în cenușă. Teodoros reprezintă exemplul de puritate și frumusețe sufletească  o intrinsecă figură a perfecțiunii interioare doar că transpus într-un înveliș ce privit îți crează o reacție diversă de ceea ce ar trebui să fie. Teodorus e iubirea, forța interioară, inteligența hotărârea și determinarea acelei epoci când viața aproape nu avea valoare. Saphira a reușit să salveze acel suflet imaculat așezat din nefericire într-un trup nu foarte frumos, dăruindu-și toată existența eforutului de a ascunde spița nobilă a lui Teodorus dar în același timp de a oferi o viață mai ușoară fiului ei natural. Finalul acestui fascicol de istorie atât de frumos redat de Ion Lazăr da Coza te surprinde într-o manieră de neconceput. Suspansul te prinde în mrejele lui și te face să citești cu înfrigurare pagină după pagină să fii părtaș la tot ce se întâmplă. Mi-am permis să scriu câteva cuvinte în modul meu,  cuvinte sărace care nu reușesc să redea tooata splendoarea scrisului acestui magician al cuvântului numit Ion Lazăr da Coza. Așa cum scria superba sa soție Vasilisia Lazăr da Coza ‘’ poezia ta este vie’’, închei spunând : ‘’ romanul tău ,Ion, este viu’’.

 

[Sofia Sincă]

O recenzie frumoasă asupra romanului lui Ion Lazăr da Coza, La umbra Vezuviului, dar locul ei nu este aici.

Aici, trebuie să postezi această recenzie, unde se află discuții asupra cărții: http://insemneculturale.ning.com/group/cartile-membrilor-nostri

Sofi, admin.

[Marioara Visan]

Doamna Sofy intai imi cer scuze ca nu am raspuns pana acum din motive intemeiate, va multumesc frumos pentru apreciere. O sa incerc sa-l duc acolo unde scrieti.