Pictura o vedem printr-un proces de exploatare activ şi anume cu ajutorul percepţiei vizuale."Citirea"corectă a picturii, a semnificaţiei sale, depinde de interpretarea ei în contextul altor forme, nici schema formală, nici subiectul nu constituie conţinutul fundamental al picturii ca operă de artă. Ambele sunt folosite ca instrumente ale formei artistice.

În artă asemănarea cea mai convingătoare , apreciată astfel de cel care percepe forma artistică figurativa, se bazează în realitate pe neasemănarea de fapt, pe acele deformări şi denaturări ale proporţiilor şi dimensiunilor de bază ale obiectului. Aceste deformări sunt cerute de diferenţa, ignorată de profani, dintre spaţiul fizic real şi spaţiul psihologic pe care-l percepem.

Echilibrul nostru că semeni, este dereglat atunci când intelectul stânjeneşte intuiţia şi când senzaţia înlătura judecata. Formele vizuale nu au înţeles decât atunci când ne poate spune ceva. Dacă ne dorim să avem acces la o pictură trebuie, înainte de toate, să intrăm în contact cu întregul ei. Trebuie să ne amintim că, atât vizual cât şi fizic, echilibrul este aceea stare de distribuţie a elementelor în care orice acţiune încetează. O pictură neechilibrată ne pare accidentală, tranzitorie şi ca atare nejustificată. În acest context în condiţii de dezechilibru, mesajul artistic devine incomprehensibil. Este numai aparent paradoxal să spunem că dezechilibrul se poate exprima doar prin echilibrul, tot aşa cum dezordinea se poate demonstra doar prin ordine, sau separaţia prin conexiune.

(va urma)

Vizualizări: 171

Răspunsuri la Aceste Discuţii

multumesc George...nu stiu cum mi-a scapat aceasta postare...felicitari...

In pictura se stablileste un fel de punte misterioasa intre lucrarea de arta si sufletul celui care o admira si aprecieaza.

Articolul, prin valoarea sa, atrage interesul citirorului.

Felicitari, George!

Asa este Antonella, il asteptam inca pe George cu un alt material

Antonella Mocanu a spus :

In pictura se stablileste un fel de punte misterioasa intre lucrarea de arta si sufletul celui care o admira si aprecieaza.

Articolul, prin valoarea sa, atrage interesul citirorului.

Felicitari, George!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 34 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 34 minute în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Bomboana ( din ciclul: Când numai iarba urzește) a lui Maria Mitea
cu 52 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu pagina libro honora a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut pagina libro honora a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut profilul lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 10 ore în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 10 ore în urmă
Lui Mircea Teculescu i-a plăcut profilul lui Mircea Teculescu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Știind măsura-n toate, ce vise-avem, pe unde... a lui Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Cea mai bătrână a lui Ana-Maria Butuza
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Viață de poveste a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor