Cristian tasta telefonul, inconștient de ceea ce făcea. Se gândi că trebuia să-i mărturisească Leei nebunia pe care o comisese, din grijă și dragoste pentru ea, dar nu era sigur că acest lucru mai contează. Privea tot mai des către ușă, împins de imboldul imperios de apuca taurul de coarne. Demult, liniștea domnea în casă, semn că toți dormeau, așa că porni ca un condamnat să-și înfrunte soarta. Deschise ușa dormitorului, dar scoase un strigăt și sări în lături, speriat. În cadrul ei, Lea stătea pregătită să bată, dar își retrase mâna instinctiv, speriată la rândul ei, de reacția băiatului.
  - Cris, scuză-mă că te-am speriat! se scuză ea, uluită de expresia lui. Tocmai veneam la tine, să stăm de vorbă! 
  - Și eu aveam aceeași intenție, dar mi-ai luat-o înainte! Lea, am făcut o mare prostie și nu am nici o scuză! Adică... aș avea, dar nu mai contează! 
  Privindu-l lung, cu gravitate, așteptă să-i audă confesiunea, deși știa foarte bine despre ce era vorba, însă nu voia să-l încurajeze să mai ia de unul singur anumite inițiative, indiferent de intenție. 
  - Te ascult! 
  - Știi deja, nu-i așa? Te-a sunat, Carlos?
  - Da, m-a sunat și astfel am aflat, cât de temerar și băgăcios e frățiorul meu!
  - Nu am scuze! Știu și nu pot să mai fac nimic, acum! Am crezut că e bine ce fac! Lea, îmi pare rău! Te rog, iartă-mă!
   Văzându-i căința sinceră, Lea consideră că fusese destul de severă și îl prinse afectuos de după umeri, liniștindu-l:
   - Inițiativa ta, deși nelalocul ei, a avut un rezultat fericit și trebuie să-ți mulțumesc! Mâine Carlos va fi aici, datorită ție!
  Băiatul o privi confuz, neștiind dacă e de bine, sau nu. Lea surâse amuzată de perplexitatea lui.
   - Nu ăsta era de fapt, scopul intervenției tale? Carlos va veni să lămurim anumite lucruri și eu sunt în culmea fericirii! Ciudat, nu? Se pare că vocea lui mi-a limpezit ideile și convingerile mele s-au cam dus de râpă! Am descoperit cu ajutorul tău, cât de dor îmi era de el! Vezi de ce trebuie să-ți mulțumesc, micul meu Cupidon!?
   - Hmm, cine s-ar fi gândit? Eu eram sigur, că numai el te-ar fi putut scoate din stare confuzională în care ești..., ai fost... 
   - Am fost și mai sunt! Nu te teme să-mi spui ce gândești! E plăcut totuși,  să ai un frate care să aibă grijă de tine! 
   - Lea, pot să te rog ceva? îndrăzni el, șovăitor.
   - Nu le voi spune! Stai liniștit! Dar să nu mai acționezi, fără să te consulți cu nimeni. ok?
   - Niciodată! Promit! o asigură el cu gravitate. Ești sigură că te simți bine? Mă așteptam la un linșaj, în toată regula! mărturisi el, cu naivitate. 
   Lea izbucni într-un râs voios, ciufulindu-i cu dragoste părul rebel, sărutându-l pe creștet. 
  - Consideră că am făcut-o, iar acum la culcare, viteazule Eros! Mâine va fi o zi interesantă, pentru noi toți! Noapte bună!
  - Noapte bună, surioară! 
   Lea adormi într-un târziu, surâzând gândurilor și perspectivelor promițătoare. Dorul și incertitudinile, teama și sentimentul insuportabil de vinovăție, o răvășiseră complet și-i slăbiseră cugetul. Se simțea fragilă și vulnerabilă, speriată și singură. Singură? 
   ,, Nu ești singură, Lea! îi spusese Carlos. Eu sunt acolo, în corpul și sufletul tău!” Așa era. Suspină de dorul brațelor lui și dorința fierbinte de al le simți în jurul ei, o copleși. Se simțea incompletă fără el. Unde îi fusese mintea? Cum de nu recunoscuse pasiunea ce o devora la fel, fie aproape sau departe? Crezuse că putea continua să trăiască departe de el și fusese cât pe ce, să sfârșească absurd, sub roțile unui tren. Se cutremură la gândul acela și își cuprinse pântecul cu brațele, într-un impuls protector. Le dăduse mult de furcă tuturor și era sigură că le va mai da. Conștientiza pe deplin problemele psihologice pe care le avea și care erupseseră asemeni unui vulcan, la impactul cu trecutul ce-și revendica drepturile. Mai avea multe socoteli neîncheiate cu el și până nu va identifica toate cauzele, nu va putea elimina efectele. Acum avea aliații necesari, dar mai lipseau câteva piese importante, pentru ca puzzle-ul să fie complet. 
   Visele o purtară în brațele famelice ale iubitului și dragostea arse cu vâlvătăi în mintea bântuită de fantasmele pasiunii, care rătăceau demult prin sfere îndepărtate.

Vizualizări: 46

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ăștia sunt frați de frați! Citesc și aștept... continuă!

Aștept continuarea cu nerăbdare! Foarte frumos! 

Am citit cu plăcere! :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Muntele Despicat” și „Palma Turcului” (Italia)

             Pe țărmul Mării Tireniană (situată pe partea vestică a Peninsulei Italice, componentă…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Quo vadis a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru comentariu! Reverenţă!"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"timpul doarmeascuns în buzunarul unui îngerși simt focul umbrei ce refuză să…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Caise din alfabetul unei erori a utilizatorului Puiu Alice
"sa retraim intre Geo Dumitrescu  si  Nichita  Stănescu,d-voastră ne …"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Quo vadis a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"dincolo de orice  apocalipsa este destinul unei tari,al unui popor si  poate  trecem…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"este o simbioza de lirica sa zicem culta sau standard cu  proiecțiile liricii populare…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru lumină a utilizatorului Monica Pester
"Ruga Îngăduie, Doamne, să-mi încheiRugăciunea de seară ca de-obicei: “Bunule…"
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"Maria! Dulcele grai moldovenesc! Se simte atmosfera de odinioară a copiăriei a acestui anotimp al…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog l-am văzut și eu a lui Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

l-am văzut și eu

 praf de aur îi ieșea din aripi, intră-n mini de mă purta să alerg pe toloacă precum o potârniche…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mihai, mulțumesc mult pentru lectură și semn. Mă bucură mult. :) Cu drag!"
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: în primăvară

                                în primăvară -              de-l vei privi                     …Vezi mai mult
cu 13 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"viata are modalitatile ei necunoscute de a crea legaturi intre oameni. citit cu placere, "
cu 17 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Quo vadis

Aplaudam cu toţii în Agora, Ne bucuram că e democraţie, Nicicum nu bănuiam că tuturoraVeni-vor…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Caise din alfabetul unei erori a utilizatorului Puiu Alice
"Dragă Alice, poezia ta este un veritabil labirint conceptual, în care limbajul parcă…"
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Caise din alfabetul unei erori a lui Puiu Alice
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Caise din alfabetul unei erori a lui Puiu Alice
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe 4

     Am și uitat cât de plăcut este să stai într-un fotoliu, lipsit de griji și fără nicio…Vezi mai mult
ieri
Postare de log efectuată de Puiu Alice

Caise din alfabetul unei erori

Caise din alfabetul unei erori și oricât alergiprin amnezia cerurilor încrucișateo atingere plisată…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor