Dileme ( fragment 32)

[Giurgiu Silvia]

Cristian tasta telefonul, inconștient de ceea ce făcea. Se gândi că trebuia să-i mărturisească Leei nebunia pe care o comisese, din grijă și dragoste pentru ea, dar nu era sigur că acest lucru mai contează. Privea tot mai des către ușă, împins de imboldul imperios de apuca taurul de coarne. Demult, liniștea domnea în casă, semn că toți dormeau, așa că porni ca un condamnat să-și înfrunte soarta. Deschise ușa dormitorului, dar scoase un strigăt și sări în lături, speriat. În cadrul ei, Lea stătea pregătită să bată, dar își retrase mâna instinctiv, speriată la rândul ei, de reacția băiatului.
  - Cris, scuză-mă că te-am speriat! se scuză ea, uluită de expresia lui. Tocmai veneam la tine, să stăm de vorbă! 
  - Și eu aveam aceeași intenție, dar mi-ai luat-o înainte! Lea, am făcut o mare prostie și nu am nici o scuză! Adică... aș avea, dar nu mai contează! 
  Privindu-l lung, cu gravitate, așteptă să-i audă confesiunea, deși știa foarte bine despre ce era vorba, însă nu voia să-l încurajeze să mai ia de unul singur anumite inițiative, indiferent de intenție. 
  - Te ascult! 
  - Știi deja, nu-i așa? Te-a sunat, Carlos?
  - Da, m-a sunat și astfel am aflat, cât de temerar și băgăcios e frățiorul meu!
  - Nu am scuze! Știu și nu pot să mai fac nimic, acum! Am crezut că e bine ce fac! Lea, îmi pare rău! Te rog, iartă-mă!
   Văzându-i căința sinceră, Lea consideră că fusese destul de severă și îl prinse afectuos de după umeri, liniștindu-l:
   - Inițiativa ta, deși nelalocul ei, a avut un rezultat fericit și trebuie să-ți mulțumesc! Mâine Carlos va fi aici, datorită ție!
  Băiatul o privi confuz, neștiind dacă e de bine, sau nu. Lea surâse amuzată de perplexitatea lui.
   - Nu ăsta era de fapt, scopul intervenției tale? Carlos va veni să lămurim anumite lucruri și eu sunt în culmea fericirii! Ciudat, nu? Se pare că vocea lui mi-a limpezit ideile și convingerile mele s-au cam dus de râpă! Am descoperit cu ajutorul tău, cât de dor îmi era de el! Vezi de ce trebuie să-ți mulțumesc, micul meu Cupidon!?
   - Hmm, cine s-ar fi gândit? Eu eram sigur, că numai el te-ar fi putut scoate din stare confuzională în care ești..., ai fost... 
   - Am fost și mai sunt! Nu te teme să-mi spui ce gândești! E plăcut totuși,  să ai un frate care să aibă grijă de tine! 
   - Lea, pot să te rog ceva? îndrăzni el, șovăitor.
   - Nu le voi spune! Stai liniștit! Dar să nu mai acționezi, fără să te consulți cu nimeni. ok?
   - Niciodată! Promit! o asigură el cu gravitate. Ești sigură că te simți bine? Mă așteptam la un linșaj, în toată regula! mărturisi el, cu naivitate. 
   Lea izbucni într-un râs voios, ciufulindu-i cu dragoste părul rebel, sărutându-l pe creștet. 
  - Consideră că am făcut-o, iar acum la culcare, viteazule Eros! Mâine va fi o zi interesantă, pentru noi toți! Noapte bună!
  - Noapte bună, surioară! 
   Lea adormi într-un târziu, surâzând gândurilor și perspectivelor promițătoare. Dorul și incertitudinile, teama și sentimentul insuportabil de vinovăție, o răvășiseră complet și-i slăbiseră cugetul. Se simțea fragilă și vulnerabilă, speriată și singură. Singură? 
   ,, Nu ești singură, Lea! îi spusese Carlos. Eu sunt acolo, în corpul și sufletul tău!” Așa era. Suspină de dorul brațelor lui și dorința fierbinte de al le simți în jurul ei, o copleși. Se simțea incompletă fără el. Unde îi fusese mintea? Cum de nu recunoscuse pasiunea ce o devora la fel, fie aproape sau departe? Crezuse că putea continua să trăiască departe de el și fusese cât pe ce, să sfârșească absurd, sub roțile unui tren. Se cutremură la gândul acela și își cuprinse pântecul cu brațele, într-un impuls protector. Le dăduse mult de furcă tuturor și era sigură că le va mai da. Conștientiza pe deplin problemele psihologice pe care le avea și care erupseseră asemeni unui vulcan, la impactul cu trecutul ce-și revendica drepturile. Mai avea multe socoteli neîncheiate cu el și până nu va identifica toate cauzele, nu va putea elimina efectele. Acum avea aliații necesari, dar mai lipseau câteva piese importante, pentru ca puzzle-ul să fie complet. 
   Visele o purtară în brațele famelice ale iubitului și dragostea arse cu vâlvătăi în mintea bântuită de fantasmele pasiunii, care rătăceau demult prin sfere îndepărtate.

[Mihaela Suciu]

Ăștia sunt frați de frați! Citesc și aștept... continuă!

[giurgiu maria]

Aștept continuarea cu nerăbdare! Foarte frumos! 

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere! :)