Învinși

[Nuța Istrate Gangan]

Întotdeauna când eşti provocat la război, încearcă să te înarmezi cu armele inamicului tău, să foloseşti aceeaşi strategie şi aceeaşi gândire. Poate că el şi-a inventat şi metoda şi armele, dar fiind foarte ocupat să studieze armele şi metodele tale, îşi va lăsa unele puncte descoperite în planul personal. Marea victorie nu este decât suma unor mici victorii şi nimic nu este mai amar decât să pierzi înfrânt de propriile metode.
Pe propria mână.
   Dar când ai realizat că ai câştigat o luptă pe care nu ai provocat-o, gustul victoriei este dulce amărui.
Până la urmă, nefiind nici învins şi nici învingător simţi că războaiele zadarnice nu-şi au rostul.
Nu-ţi asigură pacea interioară. Iar pacea exterioară este doar o expresie.
     Eşti un adevărat învingător atunci când eşti mulțumit cu statutul de învins în fața oponentului învingător. Atunci când știi că ai avut un motiv bine întemeiat să-i ajuți puțin victoria. Pentru că ți-a păsat mai mult de scopul luptei lui decât de laurii care ar fi zăbovit doar o zi pe fruntea ta: ziua victoriei.

Sunt oameni și cauze pentru care merită să lupți.
Și sunt oameni și cauze pentru care pierzi bucuros orice război.
Și sunt oameni și cauze pentru care nu se merită să lupţi și totuși, într-o inexplicabilă încăpățânare si un gram de orgoliu în plus, lupți până când gustul victoriei îți produce greață. Devii războinicul războaielor zadarnice.

Sunt un om amabil, folosesc toate metodele de împăcare amiabilă si semnez aproape toate tratatele de pace, dar dacă trebuie sa port un război, fie el si rece, îl port.
Pentru că aleg sa ies învins dintr-un război cinstit decât umilit într-o pace falsă.
Pentru că respect războinicii destoinici si cinstiți și nu pacifiștii de mucava, oamenii vorbelor goale si a faptelor caritabile ascunse sub masca intereselor meschine.

Nu mi-au plăcut insă niciodată războaiele.
Nici măcar cele câştigate.

Pentru că nu ştiu nici să câştig nici să pierd.

[Sofia Sincă]

Teoriile tale asupra învingătorilor şi învinşilor sunt ideale, Nuţa.

Războaiele uneori sunt necesare... sunt distructive dar necesare. Urăsc războaiele de orice natură, dar aşa cum spui nu pot ceda oricum, pentru orice când simt că nu trebuie să cedez. Şi atunci intervine războiul de uzură.

De când lumea şi pământul fiinţa umană a dus războaie, din păcate, din diverse motive: pentru teritorii, pentru hrană, pentru iubire, pentru femei. Se spune că femeia este motivul tuturor războaielor.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Nuța Istrate Gangan]

urasc razboaiele de uzura:)
Cred a toti avem sau am avut cate unul de dus:(

[Corina Militaru]

Nu-mi plac razboaiele. Daca trebuie sa le duc, in niciun caz nu folosesc armele adversarului. As deveni ca el si atunci la ce bun sa ma mai lupt. Eu sunt el si schimbam acelasi fel de energie. Neproductiv.

Am citit cu placere,

[Mihaela Suciu]

Mă declar un scorpion blând:)

[Nuța Istrate Gangan]

:)))si eu sunt un Scorpion bland:).
Uneori;)

Mihaela Suciu a spus :

Mă declar un scorpion blând:)

[Roza Dinvale]

Se pare că până acum nu ai avut parte de inamici puternici. Prima afirmație de a te înarma cu armele adversarului este greșită. Mergea în epoca de piatră. Soluția constă în următoarea afirmație: ”Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun și el e rău”.

[Nuța Istrate Gangan]

Roza, ai perfecta dreptate.

Sunt o persoana pasnica, dusmanii mei au fost de catifea:)
De aceea am folosit armele lor:)

De foarte multe ori prefer sa plec inainte sa inceapa razboiul; nu de teama razboiului nici  a infrangerii, ci din cauza pacifistilor de mucava:)

Multumesc de citire:)