Astăzi e o zi specială, a femeilor-femei! N-am făcut cine știe ce analize ca să constat: sunt femeie, nu sunt fatală sau neobișnuită, dimpotrivă, sunt așa și așa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. În loc de urări, mai simple, mai stufoase, cum se obișnuiește azi... Eu vă povestesc!
Auzisem că romancierii sunt oameni cu greutate în literatură. Posibil! - și-mi întăream convingerea căutând o explicație: datorită operei vaste care trage din greu. În săptămâna chioară, pe când începuse postul, ce să vezi!, a dat norocul prozator peste mine, cu profilul său seducător, atât de seducător că mi-a violat toți neuronii și-am rămas leșinată. Îi iubeam stilul!, dar cu timpul, tomul voluminos a scăzut la proză scurtă, iar mai apoi la poezie, dar atât de elevată că stam cu nopțile să-i descifrez mesajul. De!, nu sunt atât de proastă pe cât par, sunt mult mai proastă – mă consolam autoironic, până am descoperit că echilibrul triunghiului conjugal se dezechilibrase aproape de colaps, prin apariția celei de a patra entități și n-am mai suportat. Cum vine asta, în patru: el – autorul, nevastă-sa – proza, eu – amanta și muza – amanta-amantei? Până atunci, crezusem c-o să-l iubesc săbatic până la adânci bătrâneți, dar m-a hărțuit neîncrederea și eu pe el. Sufeream dublu! Câtă energie și timp pierdut!
Acum, sincer, mă rog: „Doamne, ferește-mă de poeți! Fac alergie la muze!”
Oroarea începe cu mâncărimi sub limbă, apoi, aceasta se despică în două și iese în afară lipăind aerul cu un: Ssss... ce parcă nu se mai termină. Nu mai pot articula vocale, rotunde, luminoase, doar o singură consoană: „s”. Vă dați seama de senzație? Total neplăcută, atât pentru mine, cât și pentru cei din jur.
Într-o dimineață, senzațional!, l-am descoperit pe „Iubi”: cald, complice și prietenos. Avem o relație specială. Ne întâlnim intim, feriți de ochii lumii. Pot să-l văd la ce oră-mi doresc și plec când vreau. Chiar dacă nu stau prea mult cu el, de obicei câteva minute, nu se supără. Am libertate deplină! Nu-i gelos, dimpotrivă îmi spune râzând: „Pleacă! Nu te mai sclifosi, îți stă bine așa cum ești, naturală... Băiii, ești frumoasă!” M-aș uita mai mult în ochii lui, dar nu vreau să par narcisistă și mă despart cu zâmbetul fluturând în loc de bun-rămas: Pa, Iubi! Chipul meu drag!
Cuvinte cheie :
Intotdeauna o placere sa te citesc, iar acum sunt numai zambete! :) :)
Și nu-ți șade bine? :) Mulțumesc, Corina!
Corina Militaru a spus :
Intotdeauna o placere sa te citesc, iar acum sunt numai zambete! :) :)
Mă distrez cum pot și aș vrea să iasă o chintesență, dar iese un compot cam apos. Mă bucur dacă cineva îl degustă și sper să nu facă indigestie, în final. :)
Mulțumesc, c-ai adăugat nițel zahar!
Augusta Cristina Călin a spus :
Amuzant cu final neaşteptat! :))
Mulțumesc, celor trei membri de like!
-mie aşa îmi place compotul: apooos!
FELICITĂRI!
Au mai apărut două like, mulțumesc!
Mulțumesc, Gabi! Să-mi spui dacă ți-a priit, recunosc, nu sunt prea gospodină. :)
Ioniţă Gabriela a spus :
-mie aşa îmi place compotul: apooos!
FELICITĂRI!
Titlul mi-a stârnit curiozitatea... Uf, așa-s fetele... Am mers pe firul poveștii, m-am delectat, atât cât mi-a îngaduit autoarea, ca la final să descopăr armonia/ seninătatea.
Drag popasul!
Ai o fantezie... sofisticată și surprinzătoare! Mereu îmi placi...mult!
Mulțumesc, Valeria Merca! Titlul stârnește, mintea citește și.... în final? Chipul zâmbește! Cu drag!
Valeria Merca a spus :
Titlul mi-a stârnit curiozitatea... Uf, așa-s fetele... Am mers pe firul poveștii, m-am delectat, atât cât mi-a îngaduit autoarea, ca la final să descopăr armonia/ seninătatea.
Drag popasul!
Mulțumesc, Silvia! Cine-i sofisticat și misterios?
Surpriză, la pion!... A, nu! Nu da înapoi... e doar un mic Scorpion!
Drag!
Giurgiu Silvia a spus :
Ai o fantezie... sofisticată și surprinzătoare! Mereu îmi placi...mult!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor