Astăzi e o zi specială, a femeilor-femei! N-am făcut cine știe ce analize ca să constat: sunt femeie, nu sunt fatală sau neobișnuită, dimpotrivă, sunt așa și așa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. În loc de urări, mai simple, mai stufoase, cum se obișnuiește azi... Eu vă povestesc!

     Auzisem că romancierii sunt oameni cu greutate în literatură. Posibil! - și-mi întăream convingerea căutând o explicație: datorită operei vaste care trage din greu. În săptămâna chioară, pe când începuse postul, ce să vezi!, a dat norocul prozator peste mine, cu profilul său seducător, atât de seducător că mi-a violat toți neuronii și-am rămas leșinată. Îi iubeam stilul!, dar cu timpul, tomul voluminos a scăzut la proză scurtă, iar mai apoi la poezie, dar atât de elevată că stam cu nopțile să-i descifrez mesajul. De!, nu sunt atât de proastă pe cât par, sunt mult mai proastă – mă consolam autoironic, până am descoperit că echilibrul triunghiului conjugal se dezechilibrase aproape de colaps, prin apariția celei de a patra entități și n-am mai suportat. Cum vine asta, în patru: el –  autorul, nevastă-sa – proza, eu – amanta și muza – amanta-amantei? Până atunci, crezusem c-o să-l iubesc săbatic până la adânci bătrâneți, dar m-a hărțuit neîncrederea și eu pe el. Sufeream dublu! Câtă energie și timp pierdut!

     Acum, sincer, mă rog: „Doamne, ferește-mă de poeți! Fac alergie la muze!”

     Oroarea începe cu mâncărimi sub limbă, apoi, aceasta se despică în două și iese în afară lipăind aerul cu un: Ssss... ce parcă nu se mai termină. Nu mai pot articula vocale, rotunde, luminoase, doar o singură consoană: „s”. Vă dați seama de senzație? Total neplăcută, atât pentru mine, cât și pentru cei din jur.

     Într-o dimineață, senzațional!, l-am descoperit pe „Iubi”: cald, complice și prietenos. Avem o relație specială. Ne întâlnim intim, feriți de ochii lumii. Pot să-l văd la ce oră-mi doresc și plec când vreau. Chiar dacă nu stau prea mult cu el, de obicei câteva minute, nu se supără. Am libertate deplină! Nu-i gelos, dimpotrivă îmi spune râzând: „Pleacă! Nu te mai sclifosi, îți stă bine așa cum ești, naturală... Băiii, ești frumoasă!” M-aș uita mai mult în ochii lui, dar nu vreau să par narcisistă și mă despart cu zâmbetul fluturând în loc de bun-rămas: Pa, Iubi! Chipul meu drag!

Vizualizări: 187

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Amuzant cu final neaşteptat! :))

Intotdeauna o placere sa te citesc, iar acum sunt numai zambete! :) :)

Și nu-ți șade bine? :) Mulțumesc, Corina!

Corina Militaru a spus :

Intotdeauna o placere sa te citesc, iar acum sunt numai zambete! :) :)

Mă distrez cum pot și aș vrea să iasă o chintesență, dar iese un compot cam apos. Mă bucur dacă cineva îl degustă și sper să nu facă indigestie, în final. :)

Mulțumesc, c-ai adăugat nițel zahar!  

Augusta Cristina Călin a spus :

Amuzant cu final neaşteptat! :))

Mulțumesc, celor trei membri de like!

-mie aşa îmi place compotul: apooos! 

FELICITĂRI!

Au mai apărut două like, mulțumesc!

Mulțumesc, Gabi! Să-mi spui dacă ți-a priit, recunosc, nu sunt prea gospodină. :)

Ioniţă Gabriela a spus :

-mie aşa îmi place compotul: apooos! 

FELICITĂRI!

Titlul mi-a stârnit curiozitatea... Uf, așa-s fetele... Am mers pe firul poveștii, m-am delectat, atât cât mi-a îngaduit autoarea, ca la final să descopăr armonia/  seninătatea.

Drag popasul! 

Ai o fantezie... sofisticată și surprinzătoare! Mereu îmi placi...mult!

Mulțumesc, Valeria Merca! Titlul stârnește, mintea citește și.... în final? Chipul zâmbește! Cu drag!

Valeria Merca a spus :

Titlul mi-a stârnit curiozitatea... Uf, așa-s fetele... Am mers pe firul poveștii, m-am delectat, atât cât mi-a îngaduit autoarea, ca la final să descopăr armonia/  seninătatea.

Drag popasul! 


Mulțumesc, Silvia! Cine-i sofisticat și misterios?

Surpriză, la pion!... A, nu! Nu da înapoi... e doar un mic Scorpion!

Drag!


Giurgiu Silvia a spus :

Ai o fantezie... sofisticată și surprinzătoare! Mereu îmi placi...mult!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Calin Tina
"Bine ați venit!"
cu 1 oră în urmă
Calin Tina este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 1 oră în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia vacanța de vară a utilizatorului Dulmin Aurel
"frumos text, modul in care este scris ii da o anumita profunzime, poate sa fie de la greutatea…"
cu 6 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia vacanța de vară a lui Dulmin Aurel
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dulmin Aurel

separatio

     Mă pierd în nimicuri.  Mă pierd printre figuri de stil și metafore.  Însăși tu ești o…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu

Cum să-mi fie astăzi bine... Ca atunci când erai bine?

Azi pustie mi-este casaCăci în ea nu e MireasaCea de DUMNEZEU Aleasa,Ca să-mi țină mie casa.Cum…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Oglinda spartă între lumi a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o lacrimă a utilizatorului Maria Mitea
"Ada, mulțumesc pentru lectură și semn! Sărbători cu bucurie! "
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Dragă Maria Mitea, este și un ton jucăuș, bine observat. Mulțumiri pentru vizită și…"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Dragul meu prieten , Grig Salvan, sunt onorată de un asemenea comentariu. Trimiterile la clasici mă…"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Prietene , Valentin Stănescu,  este un dialog păsăresc,  dar cu ceva pretenții filozofice…"
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oglinda spartă între lumi a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Ada Nemescu Mulțumesc pentru popas și pentru aceste frumoase gânduri! Sărbători…"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o lacrimă a utilizatorului Maria Mitea
"Atenție: nu... să  „tomber amouraex.” Expresia este :  Tomber…"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oglinda spartă între lumi a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Cât de minunat și adevărat! "ci ne păstrăm ca sâmburele-n fruct"  Frumos…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Oglinda spartă între lumi a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Utilizatorului Elena Victoria Glodean îi place postarea pe blog Vrabia și porumbelul a lui Ada Nemescu
Luni
Utilizatorului Elena Victoria Glodean îi place postarea pe blog Vrabia și porumbelul a lui Ada Nemescu
Luni
Postare de log efectuată de Elena Victoria Glodean

Oglinda spartă între lumi

Necruțător, sub coaja aspră, timpul i-a desenat o hartă de dureri, împovărând un chip frumos,…Vezi mai mult
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"Grig, Mihaela, dragii mei, mulțumesc pentru popas și cuvintele calde de apreciere. Mă bucură mult…"
Luni
Postare de log efectuată de Maria Mitea

o lacrimă

dintr-o singură respirație, țese o mie de vieți…și undeva,undeva, nu prea departe, nu prea…Vezi mai mult
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor