Revanșă pierdută

[Giurgiu Silvia]

    Printre fluturii sprințari ce se ridică din dezolarea străzii, în piruete grațioase către văzduhul morocănos, se întrezărește imaginea apocaliptică a norilor, ce se adapă direct din talazurile mării, răscolite de vântul dezlănțuit. Mare și cer își împletesc degetele în pletele furiosului zeu, deranjat de iscoadele dezmățate ale iernii, coborâte de pe crestele munților, unde sălășluiau de veacuri, să dezvăluie impudice secretele adâncurilor, păzite cu strășnicie de neînduplecatul Neptun. Din depărtări, sosesc călare pe crestele înspumate, ostașii nevăzuți ai apelor, înarmați cu harapnice de foc, ce pocnesc crunt telegarii  înaripați ai regatului alb, făcându-i să urle înnebuniți. Peste lume se năpustește viscolul slobozit de perfida regină a ghețurilor, care a plecat cu oaste năprasnică, să cotropească ținuturile ce i-au fost interzise de către Demiurg. 

   Munții privesc neputincioși cum rostul naturii se schimbă. Crestele lor lipsite de veșmântul firesc al zăpezilor milenare, își ascund rușinate frunțile dezgolite indecent, chemând în zadar troienele argintii trimise în exil, să dispară nefericite, înghițite de apele lacome ale mării. Doar vântul deznădăjduit mai execută ordinele absurde ale Stăpânei, rămasă fără oaste și fără muniție. Furia ei  se revarsă peste țărmurile încremenite sub suflarea-i geroasă, construind fantasme din undele îndrăznețe. Marea se răzvrătește în depărtare, mușcând furioasă din podul de gheață, ce-i îngrădește libertatea.  Gerul câștigă lupta, dar nu războiul, astfel că țărmurile cotropite de gheață  rămân pentru o vreme,  sub ocupație. Cuptoarele adâncului intră în funcțiune la capacitate maximă, alimentate cu focul  ascuns în inima Terrei. Fuioare gigantice de aburi fierbinți se ridică tăcute din bezna nopții, adormind arcașii tot mai obosiți, care-și abandonează săgețile ascuțite pe nisipul viclean al plajei, ce le îngroapă cu strășnicie în cele mai tainice ascunzători. Iarna pierde teren și domnia ei are zilele numărate. Crăiasa cea mândră și aprigă a Zăpezii, se opune cu toate forțele unei înfrângeri iminente și inevitabile, dar Demiurgul e nestrămutat în convingerea Sa. Ca un părinte indulgent ce e, a permis fiicei rebele să-și satisfacă temperamentul vijelios și trufaș, într-o luptă nefirească și inegală, în speranța că a mai învățat o lecție despre Vreme, Natură și Univers.

[Pop Dorina]

Recitit cu drag.

[sadoveanu mara]

si STAPINA IARNA isi da ultima suflare!  Interesanta descriere! Mi -a placut.

[Giurgiu Silvia]

Mulțumesc frumos, doamnelor! Cu drag!

[Chris]

Am citit şi eu cu plăcere acest fragment şi l-am găsit foarte interesant ca început de povestire fantasy - de fapt asta aş fi vrut/mă aşteptam să citesc.

[Elena Mirca]

frumos descris!!

[Ana C. Ronescu]

O  măiastră drămuire  a forței imagistice a cuvântului, care te poartă, fără drept de apel, în poveste. Am citit cu emoție și plăcere! :)

[Giurgiu Silvia]

Vă mulțumesc și vă mai aștept cu mare drag!

[giurgiu maria]

Un fragment de lectură  în care parcă văd lupta încleștată a elementelor naturii, în clocot! Frumos! Am citit cu plăcere!