Dulce-amar I

[Sofia Sincă]

Femeia la treizeci şi trei de ani, cea împlinită în gândire te învaţă să nu fii superficial şi să priveşti întotdeauna dincolo de ambalaj, ştiind că ce este bun se poate obţine cu uşurinţă dacă pui suflet. Ea se bucură de lucruri simple, urmărind detaliile, iubeşte familia, chiar dacă nu e pe deplin reuşită şi spune sus şi tare că iubirea trebuie arătată. Matură în gândire şi intenţii, zâmbeşte şi când afară plouă sau e frig.

Eva la treizeci şi trei de ani se socotea împlinită. Educaţia primită în familie, în spirit spartan, în special din partea tatălui, preot greco-catolic, sub impulsul credinţei subminată de comunişti, interzisă în cele din urmă, trăise multe frustrări şi lipsuri, în timp ce alţi tineri de vârsta ei se bucurau din plin de anii adolescenţei.

Preoteasa, mai mare cu doisprezece ani decât soţul ei era de acord întrutotul cu preotul, oricum nu se putea împotrivi, deoarece nu cunoştea această lume, radical schimbată. Lumea ei burgheză dispăruse, nu se putea acomoda cu aceste schimbări bulversante, în care femeile erau calificate ca sudor, sculer-matriţer sau strungar. Motiv pentru care rămăsese mult timp în casă, în curtea ei, ascultându-l orbeşte pe preotul unit, Arvat, care nu o scotea din "păpşoară’’.

Eva era cea de a două fiică a lor, din trei, mignonă, dar cu suflet mare, foarte bine proporţionată, datorită anilor de balet primiţi în copilărie, foarte inteligentă şi de o calmitate ieşită din comun. Cel mai mult făcea haz de propria-i soartă, fiind convinsă că a râde de tine este o terapie. Destinul nu fusese prea îngăduitor cu ea. Însă învăţase de la tatăl ei că partea materială înseamnă foarte puţin în viaţă. Spiritul, frumuseţea interioară şi puterea caracterului sunt mai importante, tăria de a trece peste toate obstacolele ivite în viaţă sunt adevăratele virtuţi ale unei persoane.

Eva avea trei copii din căsătoria ei cu maghiarul, Haşoty, actualmente condamnat la optsprezece ani de închisoare. Nu, nu făcuse crimă, ci o delapidare de vreo una sută şapte zeci mii lei, la un restaurant al cărui şef era, faptă echivalentă cu o crimă, la acea vreme, prin '65. Furt din avutul obştesc, caz mult mediatizat, fapt pentru care urmaşii erau huliţi şi arătaţi cu degetul. Desigur, nu mâncase singur sau cu familia această sumă de bani. Banii se rătăciseră într-un timp mai lung, participând întregul personal al restaurantului, dar Haşoty fiind un domn, aşa cum îl cunoşteau angajaţii şi chefliii Mediaşului, luase toată vina asupra lui, rămânând singurul condamnat. Eva se căsătorise din dragoste cu el. Ea îl iubise. Haşoty pusese ochii pe domnişoara fostului preot de cum terminase liceul, îi făcuse curte asiduă cu multă politeţe şi interes, dar mai ales cu pricepere, pentru prezenţa şi caracterul ei nobil. Era cunoscut ca mare iubitor de femei şi ceardaş în Mediaş, cu o reputaţie nu tocmai bună, însă familia mutată de curând în micul orăşel, nu avea de unde să-l cunoască şi nici nu le stă în caracter să întrebe în stânga şi în dreapta. Ungurul trata viaţa cu superficialitate, ca şi când ar fi fost veşnic pe picior de plecare. De altfel, ţelul lui din totdeauna era America. În Romania, spunea că este în trecere. S-a purtat frumos cu soţia, dar tot superficial, cu copiii la fel. Spunea că dacă au mâncare, au totul. Educaţia trebuia să o privească în exclusivitate pe mamă.

Micuţul Fery era născut de patru luni când avea loc primul dintre procese. Eva hotărâse să meargă şi ea. Se aşezase în spatele sălii, dorind a nu fi remarcată. De fapt nu era foarte cunoscută nici în oraş, nici de către colegii soţului ei. Ei îi plăcea să stea în obscuritate. Era bucuroasă să aibă copiii pe lângă ea şi să primească musafiri, pentru a avea cu cine să schimbe o parolă. În sală, îi ajunsese pe la urechi frânturi de discuţii în legătură cu soţul ei, de la "suita" lui, doamne colorate în toate nuanţele, care sperau că nu vor fi deconspirate. Unele aveau familie, copii. Urechile îi auziseră fapte groteşti. Martorii dezvăluiau chiolhanurile, chefurile deşănţate ale soţului ei şi ale anturajului, escapadele nocturne prin împrejurimi, dezmăţurile pe care le obişnuiau. Nu părăsi sala nici pentru necesităţi fiziologice, o jumătate de zi, decât după ce miliţianul luase deţinutul din sală, spre dubă, pentru a nu se deconspira. Noroc cu statura ei mignonă, că putu să se strecoare pe uşa tribunalului, prin spatele lui, unde vomită tot ce mâncase de trei zile. "Voi divorţa. Nu-mi pot lăsa copiii să trăiască sub egida unui delapidator. Eu am trăit modest de când mă ştiu. La fel şi cu el. Bunăstare exagerată nu a existat nici în acest timp... de fapt banii erau pentru distracţiile lui, nu pentru familie. Ce-i voi spune lui papa? Dar mamei? Adevărul! Cea mai bună minciună este adevărul’’.

 

Aceste gânduri i se învălmăşeau în minte atunci, ca şi acum, în autobuzul foarte aglomerat ce o aducea de la birou şi care se opintea în unele staţii de părea că nu va mai pleca niciodată. Trecuseră vreo opt ani de la momentul cel mai penibil al vieţii ei, dar calvarul o mai urmărea încă. Era contabilă. Pe toate fiicele sale, domnul Arvat le instruise în contabilitate. El însuşi învăţă contabilitatea, după ce scăpă de urmăritorii securităţii ce doreau să-l aresteze. Noroc cu ţiganii, care l-au făcut pierdut din cort în cort, vreo doi ani, ţigani cărora le botezase copiii, le cununase sau le înmormântase rudele, gratis. Nu lua bani nevoiaşilor. Pedepsele aspre de prin '50, aplicate asupra călugărilor, clericilor sau credincioşilor greco-catolici, erau cunoscute, iar mulţi dintre ei nu le-au putut face faţă, rămânându-le osemintele prin închisorile comuniste. Spiritul practic de care se bucura Arvat şi nevoia de a-şi întreţine familia îl îndemnă să practice ceva inteligent şi bănos. În scurt timp deveni revizor contabil. În sinea lui, însă, rămăsese un preot răzvrătit, nu putea să cadă de acord cu nelegiuirile. Astfel era nevoit să se mute des din localitate în localitate, împreună cu familia, şi mai ales pentru motivul de a-i pierde securitatea urma, deoarece îndrăznise să scrie la redacţia celui mai mare ziar al Franţei, "Paris Match’’, situaţia preoţilor greco-catolici din România, în urma interzicerii acestei religii în ţară. Desigur, nu se rezolvă nimic, din nici un punct de vedere, doar că rămăsese în vizorul securităţii şi primea lunar nişte reviste ale ziarului.

 

Toată familia stăpânea bine limba franceză, de la moldoveanca păpşoară. Mama ţinuse cu tot dinadinsul să le înveţe pe fetele ei tot ce ştia ea, inclusiv cusutul pe gherghef, punctul de goblen şi gătitul, în special reţetele de prăjituri deprinse de la soacra ei, de naţionalitate maghiară. Preoteasa avea talent deosebit în belle arte, era rudă de sânge cu Tonitza.

Rodica, fiica lor cea mare se căsătorise în Arad şi rămăsese în locuinţa lor, după ce familia se mută în Mediaş, unde rămăsese apoi Eva, după căsătoria ei cu Haşoty. Domnul Arvat nu fusese încântat niciodată de această căsătorie, dar era hotărât să nu se amestece în alegerea partenerilor de viaţă, ale fiicelor sale. Cea mică, Caterina, divorţată, cu un copil, plecase cu ei în Piteşti, într-un apartament frumos şi spaţios.

Familia nu avusese cunoştinţă, la momentul respectiv, de tragedia prin care trecea Eva. De fapt, vestea venise trăsnet şi pentru ea cu ştiri limitate, doar frânturi, în foarte scurt timp. Faptul că soţul ei nu venise acasă trei nopţi nu o impacientă prea tare, deoarece nu era prima dată. Firea ei independentă o făcea să-i acorde omului de lângă ea oarece libertate, fără a face scene de gelozie sau alt fel de discuţii. Ea ştia că fiecare om trebuie să spună adevărul şi trebuie să fie crezut. Minciuna era posibilă doar atunci când era neapărată nevoie, să ieşi dintr-o situaţie fără altă scăpare, vreo tragedie. Îi spusese cineva la telefon, nu ştia cine, nu se recomandase, că soţul ei e arestat. Desigur, îşi spusese că trebuie să fie vreo greşeală. Nu, soţul ei nu putea să delapideze... adică să fure... o sumă atât de mare de bani. Şi ce avea să facă cu atâtea bani? Chiar şi în timpul procesului, când inculpatul şi-a recunoscut fapta şi ea era de faţă i-a venit foarte greu să creadă. Fusese nevoie de ceva timp să se obişnuiască cu această idee, să conştientizeze că nu şi-a cunoscut partenerul de viaţă, căruia îi născuse trei copii, copii care trebuiau să-şi continue existenţa în noua situaţie. Din soţia şefului celui mai mare restaurant din oraş, ajunsese doar o fiinţă compătimită, în cel mai bun caz. Postnatalul prelungit şi încă vreo câteva concedii medicale lungiră timpul de a ajunge la birou şi de a da ochi cu colegii. Situaţia se prevedea sumbră. "Săraca, ce va face cu trei copii? Cu ce îi va creşte, dintr-un salariu de funcţionară? cine o va ajuta?... Săraca... săraca...’’ Doar astfel de compătimiri auzea în jurul ei şi o dureau enorm, motiv pentru care arăta doar o faţă binedispusă, iar ţinuta ei verticală, dreaptă, pe care o dobândi de la balet, făcea să înfăţişeze o fiinţă optimistă şi veselă, încrezătoare în ea. Nu pleca niciodată privirea. Material o ducea extrem de greu. Cheltuiala cu trei copii, nu era jucărie. Vreo jumătate de an, timp în care se termină şi divorţul, părinţii ei nu aflaseră de noua situaţie. Apoi hotărî să-i spună lui papa, în termenii ei specifici, făcând haz.

- Haşoty? Ce să facă? Nu prea ştiu, papa... E la sing-sing, îi spuse tatălui, la telefon.

- Evelina, ce tot vorbeşti tu acolo, în şarade?...

- E adevărat, papa. E arestat de şase luni, iar eu am divorţat. Vezi cum îi spui şi mamei.

La sfârşit de săptămână domul Arvat era la Mediaş, pentru a se convinge. Îl întâmpină aceleaşi priviri curioase ale colocatarilor din curte, unele pline de compasiune, altele de curiozitate, iar altele de bucurie că a murit capra vecinului. Modul de a gândi al preotului nu-i îngăduia să condamne, ci doar să înţeleagă şi să ierte, să mulţumească pentru ceea ce a rămas şi că există.

- Totul e de la El, Evelina!

- Da papa... El... l-a îndemnat să preacurvească cu jumătate de Mediaş, să se distreze pe atâţia bani, veni replica Evei. La copiii lui şi la mine nu s-a gândit. E un om de nimic. Să rămână pe acolo...

- Nu huli şi nu blestema, dragă Eve! Omul este supus greşelii.

- Amin!

Şi Eva îşi continuă viaţa, înecată în greutăţi. Fetiţa ei, Timeea, avea nouă ani, al doilea născut, Roberto, cinci ani, iar mezinul Fery, aproape un an. Cei mari, în special fetiţa, o ajutau dimineaţa, până plecau toţi de acasă. Timeea la şcoală, iar pe băieţi îi ducea mama la creşă şi la cămin. Uneori, la sfârşit de lună contabilă, când lucrările erau presante, dependente de timp şi Eva trebuia să rămână la birou mai târziu, Timeea îşi lua fraţii şi-i ducea acasă. Copiii erau cuminţi din naştere. Nu se certau, nu se băteau, se iubeau foarte mult unul pe celălalt şi se ajutau. Împărţeau orice în mod egal. Nimeni nu cerea mai mult decât era şi nici nu se plângea. Pentru simplul motiv că banii nu ajungeau niciodată, Eva nu-i programa. Problema era rezolvată dacă avea de unde se împrumuta. Înfiinţase caietul cu datorii, cu data scadenţei acestora, şi, în scurt timp, ajunsese să se împrumute pentru a plăti datoriile. Însă, nu se reţinea de la micile plăceri, adică de a cumpăra o carte, o cremă bună de faţă sau un deodorant, un săpun bun.

Dar cum nici o nenorocire nu vine singură, în primăvara viitoare veni o inundaţie puternică. Fenomenul rar întâlnit de o asemenea intensitate, sinistră jumătate din Mediaş, partea de jos a oraşului. Apa intră în locuinţele oamenilor până la geamuri. Eva, împreună cu copiii, se refugiaseră la Mărioara, una dintre colege, iar după vreo trei zile, după retragerea apelor, dezastrul rămas era de neimaginat. Totul plutea într-o mâzgă noroioasă, doar ce fusese mai sus de un metru se mai putea recupera. Restul era bun de aruncat. A fost momentul în care s-a hotărât să se mute la părinţii care insistau de mult timp să vină la Piteşti. Astfel se curmau alte compătimiri, deşi nu o încânta viaţa alături de papa, preot greco-catolic acasă, în concepţii şi comportament. Era conştientă că o aşteaptă modul de viaţă spartan al lui papa, slujbele de duminică dimineaţa ţinute în casă, rolul de a da replici din cartea de rugăciuni la slujbă, pe care sora ei mai mică i-l pasă, precis. Cunoştea supliciul la care era supusă Caterina, ştia şi cum se strâmba în timpul slujbei, când papa citea ceasloavele. Şi mai erau şi ironiile ei la adresa tuturor, în paradox cu evlavia mamei. "Toleranţă Evelina... lasă de la tine şi nu te enerva...’’ Parcă puteai să te enervezi sau îţi era permis.

[Ion Lazăr da Coza]

O proză limpede, frumos curgătoare. Aşteptăm continuarea.

De evitat cifrele dintr-un text literar.

Încântat,

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut mult, Sofia! Am citit pe nerăsuflate. Felicitări! Aştept continuarea!

Mici scăpări. Corect este: deconspirate, adevăratele virtuţi, chiolhanurile, mignonă, nu huli!

[Mihaela Suciu]

Sofy, ce mult mă bucură să citesc un text nou de-al tău. Îmi place noua povestire şi aştept continuarea. 

[Sofia Sincă]

Mulţumesc da Coza, încântată de trecere ta. Da, ştiu că de preferinţă sunt de evitat cifrele, dar uneori parcă nu se poate fără ele. Voi ţine seamă.

Ion Lazăr da Coza a spus :

O proză limpede, frumos curgătoare. Aşteptăm continuarea.

De evitat cifrele dintr-un text literar.

Încântat,

da Coza

[Sofia Sincă]

Draga mea Vioelta va vei şi dulcele promis în titlu, dar va mai veni şi amar... Aşa ca în viaţă, nimic nu este numai roz. Atunci când zici că eşti fericit/ă se iveşte ceva ce sparge tiparul, aduce neprevăzutul...

Mulţumesc că ai citit şi te mai aştept şi la viitoarele capitole. Te previn, sunt ceva...

Violeta Florentina Ion a spus :

Pana acum cam multa amareala in viata lor... asa putin soare incat gustul de amar e pregnant. Viata grea a acelor ani este zugravita limpede, de o mana sigura.  Personajele sunt conturate precis, cu simplitate dar caldura... mi-a placut!

Citi cu deosebita placere

[Sofia Sincă]

Mulţumesc de trecere şi aprecieri, Lisia şi mai ales mulţumesc pentru corecturi. Am modificat tot... sper. De câte ori oi fi citit eu, dar de fiecare dată scapă. Autorul este obişnuit cu textul şi nu mai vede greşelile. Nu l-am trecut pe la autocorect, deoarece mie îmi modifică pe ''â'' cu ''î''.

Vasilisia Lazăr a spus :

Mi-a plăcut mult, Sofia! Am citit pe nerăsuflate. Felicitări! Aştept continuarea!

Mici scăpări. Corect este: deconspirate, adevăratele virtuţi, chiolhanurile, mignonă, nu huli!

[Sofia Sincă]

Draga mea Mihaela textul meu nu este nou decât pentru tine şi ceilalţi din site care doresc să citească. E scris de multă vreme... dar e lung. Nu ştiu cine îl va citi până la sfârşit... te legi?

Mulţumesc de trecere şi te aştept cu proză.

Mihaela Suciu a spus :

Sofy, ce mult mă bucură să citesc un text nou de-al tău. Îmi place noua povestire şi aştept continuarea. 

[Mihaela Suciu]

Am mai citit o proză scrisă de tine pe capitole şi mi-a plăcut. O să urmăresc şi această proză. Postează! O să te citesc, să fii sigură! Te-ai ales cu un cititor fidel, n-ai scăpare, în niciun fel :)

Sofia Sincă a spus :

Draga mea Mihaela textul meu nu este nou decât pentru tine şi ceilalţi din site care doresc să citească. E scris de multă vreme... dar e lung. Nu ştiu cine îl va citi până la sfârşit... te legi?

Mulţumesc de trecere şi te aştept cu proză.

Mihaela Suciu a spus :

Sofy, ce mult mă bucură să citesc un text nou de-al tău. Îmi place noua povestire şi aştept continuarea. 

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Mihaela, sunt scrise încă două capitole.

Mihaela Moşneanu a spus :

Eu una, mă "leg" şi eu să aflu continuarea, fiindcă vreau să văd dacă vine puţin soare, pe strada Evelinei.

[Emil Dumitru]

Sofia, este primul tău text pe care l-am citit!

Impresia mea este.... încă doar născută şi nu vreau s-o dezvălui în totalitate - vreau să mai citesc şi restul -, dar parcă un personaj mă pune pe gânduri. La momentul oportun am să-ţi dezvălui... bănuiala !

Voi reveni.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Emile, nu-i aşa o cinstire pentru mine că tu ai citit prima dată ce am scris eu, când eu am citit tot, sau aproape tot ce ai scris tu... dar niciodată nu e prea târziu.

Dacă vrei să ştii continuarea, sunt aici patru capitole. Însă îţi spun de pe acum că nu poţi bănui nimic, nu e nimic cunoscut şi n-ai cum să bănuieşti. Caută un pic mai jos. Mi-ai spus că-mi vei dezvălui bănuiala.

Merci de trecere şi de comentariu..

Emil Dumitru a spus :

Sofia, este primul tău text pe care l-am citit!

Impresia mea este.... încă doar născută şi nu vreau s-o dezvălui în totalitate - vreau să mai citesc şi restul -, dar parcă un personaj mă pune pe gânduri. La momentul oportun am să-ţi dezvălui... bănuiala !

Voi reveni.

Cu drag,

[Emil Dumitru]

Sofia, nu am putut să citesc mai mult din următoarele cauze: Am fost foarte ocupat cu serviciul, cu terminarea romanului IUS şi ISA ( are cca 170 de pagini A4), cu grădina, cu mama  de  82 de ani, cu....etc.

Apoi, aşa cum bine observi, am început cu... Dulce-amar I, iar după ce voi citi cele patru capitole am să fac şi un coment despre bănuiala mea, care, repet, este doar ,,născută''. 

Cu același profund respect,