Premiul I, dramaturgie – „Scrisoare către „Sfântul Scaun” (fragment), de Elena Agiu-Neacșu

[Vasilisia Lazăr]

Scrisoare către  „Sfântul Scaun” (fragmente)

(dramă în trei acte)

  

In memoriam Eugène Ionesco

 

Motto: „Am fost chinuit, sunt şi acum,  deopotrivă de frica de moarte, groaza de vid şi de dorinţa fierbinte, nestăpânită, presantă de a trăi”

(Eugène Ionesco)

 

Personajele:

 

Eugene Ionesco, 93 de ani

Marta,  menajera sa, 55 de ani

Berenger, 63 de ani

Daisy, 45 de ani

Vecinul, 35 de ani

Vecina, 30 de ani

 

(...)

 

Actul al II-lea

 

 

Decor

 

În dreapta, o canapea, în centru, un birou cu un scaun, în stânga, o bibliotecă şi o uşă. Pe birou, cărţi şi manuscrise în dezordine. Un covor traversează încăperea.

(...)

Scena 3

 

Eugene, Daisy

 

(Sonerie)

 

Eugene:   Deschis!

Daisy (radioasă): Bonjour! Am ajuns la ţanc. Poftiţi, ultimul exemplar. Am avut noroc.

Eugene (surprins):   Iartă-mă că te primesc în halat şi papuci, dar am simţit nevoia să  mă fac comod. Sincer să fiu, nu credeam că mai revii azi!

Daisy: Aşa mă cunoaşteţi, maestre!? Eu când promit...

Eugene : Foarte bine! Atunci am să citesc mai târziu isprava lui Jean.

Daisy: Chiar, ce e cu Berenger!? Auzi la el, imaginaţie bolnavă! Pretenţie neruşinată! Să fie el eroul din piesă şi să se simtă, vezi Doamne, jignit! Mă mir cum de-a mai avut îndrăzneala să vă treacă pragul! Ah, ce le-aş face eu reptilelor ăstora! Le-aş atârna-n ştreang în Piaţa Publică !

Eugene: Dar ştii că eşti revoluţionară!? Uite, de oameni ca tine avem nevoie ca să putem doborî jivinele ce s-au împuiezât ca ciupercile!

Daisy: Vise... Dacă m-ar auzi autorităţile, m-ar acuza de instigare la revoltă şi-aş ajunge, Doamne fere’, eu în ştreang! E mult peste puterile noastre ca să ne facem iluzii! Ceea ce  mă doare este însă faptul că am pus chiar noi umărul la instaurarea acestui a regim aşa-zis democrat, fără a realiza că suntem manipulaţi din umbră. Cu siguranţă, există un plan la care au acces numai Iluminaţii. Sunt conştientă de acest lucru, dar ce folos!? Noi, plebea, avem rolul nostru bine determinat, şi anume acela de purta crucea şi de a nutri şi convingerea că suntem şi eroi purtând-o. Ce machiavelici, domnule! Să te facă să  crezi că tu eşti cel care doreşti ceea ce este, de fapt, prestabilit. Nu, nu, în ritmul ăsta ...

Eugene:   Te rog să fii sinceră cu mine şi să-mi spui de câte nopţi nu ai dormit!  Eşti atât de surescitată, încât nu te văd bine! Ştii doar că eşti foarte labilă psihic, nu intra în jocul murdar al unei lumi care nu merită nici măcar să fie scuipată în obraz!

Daisy: Aşa îmi zic şi eu, dar pot fi aşa, că nu pot!? Doar mă cunoşti foarte bine!

Eugene:   Poţi sau nu, trebuie! Aşa cum ai pierdut nopţi, câte? - nu mai ştii, n-are importanţă -, tot astfel trebuie să-ţi impui să dormi aşa, vreo săptămână, ca să-ţi revii, altfel nu te văd bine.

Daisy: Uşor de zis, greu de făcut. Dacă ai ştii câte idei am aruncat alandala în aceste nopţi!? Măcar nu sunt ordonată!? Ar fi ceva de capul lor, dar trebuie un ochi obiectiv...

Eugene:   Nu-ţi face probleme, pui tu ordine în ele atunci când vei avea ordine şi-n cap, căci acum e vraişte! Uite,  mâncăm bine, căci tot nu-mi place să mănânc singur, îmi arăţi materialele pe care le-ai adus ca de obicei, iar apoi te poţi culca în dormitor. Eu oricum lucrez în sufragerie!

Daisy: Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar de astă dată chiar nu am adus nimic. Voiam pur şi simplu să ies, să schimb mediul, să ies din starea de surescitare în care mă aflam şi unde m-aş fi putut duce altundeva decât la tutorele meu, mai ales că v-am găsit revista.

Eugene: Foarte bine ai făcut. Scuză-mă că am uitat că trebuie să vii, dar nici eu nu stau prea bine cu nervii în perioada asta.

Daisy: E lună plină şi toţi lunaticii sunt tulburaţi, au insomnii, inspiraţie, scriu mai mult. Chiar, este adevărat că pregăteşti o surpriză editorială sau mai nou editurile îţi folosesc numele ca să-şi  sporească popularitatea? Doar se poartă, nu!?

Eugene:   Mi-a zis şi Berenger. Interesant! Adică eu nu ştiu nimic, iar lumea fierbe. Dar asta întrece orice logică! Ştii doar că scriu la inspiraţie şi atunci când m-apucă, d-apoi ţin’te , drace!  Scot până şi telefonul din priză. Rămân doar eu şi o voce interioară care mă subjugă, pur şi simplu nu mai sunt eu .

Daisy: Credeam că numai eu simt nevoia de izolare atunci când scriu, dar văd că e o regulă general-valabilă.

Eugene: Nu ştiu dacă e chiar aşa, dar oricum liniştea dinafară dă frâu liber glasului din interior. M-am străduit pe cât posibil să-mi dozez efortul şi, mai ales, să nu pierd nopţile. Cum am pierdut o noapte, cum gata se dezlănţuie furtuna, şi chiar nu aş vrea să am de-a face acum cu un uragan. Şi aşa se apropie un taifun, care se va dezlănţui cu voia sau fără voia mea.

Daisy: Deci până la urmă nu e o alarmă falsă surpriza care se anunţă?

Eugene:   Ştii doar că sunt imprevizibil. Aştept răspunsul Papei şi abia apoi voi vedea ce voi face. În orice caz, voi încerca să fiu cumpătat, deşi anxietatea, obsesia morţii nu-mi dă pace. Iată  un fragment din epistolă!

Daisy (îi ia scrisoarea din mână) : Lăsaţi că citesc eu!  „Pentru ce îmbătrânim? Este asta voinţa lui Dumnezeu? Pentru ce războaie aşa de sângeroase? Pentru ce atâtea dezastre naturale (incendii, inundaţii)? Eu nu am rezolvat nicio­dată aceste probleme!“ Interesant...

Eugene:   Şi, precum vezi, se încheie cu un Post .Scriptum: „Sanctitatea voastră, sunt infinit de anxios“. Esenţa este aceea că : „Lumea fiindu-mi de neînţeles, aştept să-mi fie explicată“.

Daisy: M-aş bucura să găseşti răspuns la această eternă întrebare şi să te linişteşti, dar după umila mea părere, cred că lumea este, precum a profeţit genialul Eminescu  „o enigmă nesplicată”,  „sfinx pătrunsă de-nţeles”. 

Eugene:   Tocmai aici e buba! Aşa cum el n-a înţeles-o, tot astfel n-o-nţeleg nici eu, dar nutresc încrederea ca măcar acum, într-al doisprezecelea ceas, să aflu răspuns!

Daisy: Ce vorbe sunt astea!?

Eugene:   Daisy, omul simte când i se apropie sfârşitul. Eu simt că al meu este aproape !

Daisy: Te rog!

Eugene:   Precum vezi, sunt bătrân şi bolnav. Dar ceea ce mă frământă cel mai mult este această incertitudine. O întreagă viaţă m-am rugat „Doamne, fă-mă să cred!”,  fără să pot avea tăria de a mă ridica deasupra a ceea ce sunt - un umil muritor.

Daisy: Te înţeleg foarte bine, dar ar trebui să nu-ţi mai pui asemenea întrebări.  Îţi faci rău singur, invoci într-un fel Satana din tine, în loc să-L invoci pe Domnul, creatorul...

Eugene:   Creatorul!? Tu te-auzi ce vorbeşti!?

Daisy: Gândurile negative atrag după sine  trăiri negative cu repercursiuni nocive pentru sănătatea trupului şi a spiritului.

Eugene:   Înţelepte vorbe, dar haide să mai şi mâncăm. S-o fi şi răcit. Mănânc când mi-aduc aminte! Nu am ore fixe. Şi să ţi-o spun pe-a dreaptă nici nu am poftă.  Mănânc mai mult în silă şi fiindcă trebuie.

Daisy: Nu e bine, nu e bine deloc.

Eugene:   Iacă lupul moralist. Tu vorbeşti!? Sincer, ai mâncat ceva azi?

Daisy: Un covrig.

Eugene:  Şi eu o cafea, adică o cacao cu lapte!

Daisy: Aunci suntem chit.

Cortina   

 

Actul al III-lea

Motto:  " rog pe nu ştiu cine - sper că: Iisus Hristos."

 

 (epitaf pe mormântul din Montparnasse)

Decor:

Un pat în centru, o noptieră în dreapta sa, o masă în stânga, o uşă lateral dreapta.

(Eugene Ionesco se află în pat şi abia mai poate vorbi)

Scena 1

Eugene, Berenger, Daisy, Marta

Berenger: Şi mai zici să dai crezare vorbelor!? Cine a zis „Verba volant, scripta manent”, mare dreptate a avut!

Daisy: Nu înţeleg unde baţi!?

Berenger: Doar nu vrei să cred că n-ai fost la curent cu ce a păţit maestrul !?

Daisy: !?

Berenger: Aud!?

Daisy:  Ce s - auzi !?

Eugene (deschizând ochii; cu voce slabă): Daisy ...

Daisy: Abia acum am aflat. Dacă nu mă întâlneam cu Marta, chiar că nu ştiam ce se întâmplă. Sunteţi iar bolnav? Nu ştiu, cam palid. A recidivat!?...

Eugene: A venit Poşta? Răspunsul a venit?

Marta: Poşta-n sus, poşta-n jos! De-asta ne arde nouă acum? Ţara arde-n foc şi baba se piaptănă, zău aşa! Dacă insistaţi, poftiţi! (îi dă un plic mare) Dar eu m-am spălat pe mâini!  Nu răspund pentru urmări!

Daisy:  A sosit răspunsul de la Vatican?

Eugene (precipitat, bâlbâindu-se): Deschide repede! Ard de...

Marta: Aveţi febră, n-aveţi voie să vă agitaţi ! A zis doctorul că ...

Eugene (răstit, străduindu-se să articuleze cuvintele): Doctorii!? Nişte şarlatani! Doctorul meu sunt eu, aşa să ştii! N-am nevoie de niciun doctor. Auzi ce neobrăzare, să-mi doseşti corespondenţa!? Da’ aici e vorba de viaţă şi de moarte! Asta nu se trece aşa!

Marta: Chiar acum a venit ! Cred că nici nu s-a uscat cerneala ! (iese)

Eugene (în transă): A venit, în sfârşit, a venit...

 

Scena 2

 

Eugene, Berenger, Daisy, Marta

 

 

Eugene ( deschide plicul şi citeşte cu voce stinsă): „Citiţi Biblia şi muriţi cu seninătate“!  „Papa se roagă lui Dumnezeu să vă ajute“.

Berenger (luând plicul): Şi plicul poartă antetul substitutului Secretarului de Stat al Sfântului Scaun ! Un mare fâs, pardon ... 

Daisy: Dar asta e curată blasfemie! La o asemenea provocare nu se cade să răspunzi aşa! Dar asta dovedeşte o indolenţă de cea mai joasă speţă sau şi mai grav incapacitatea instanţei supreme reprezentate de urmaşul Apostolului Petru de a reacţiona pe măsura...

Berenger: Huo, moaro, că nu eşti la conferinţă!

Eugene (bâlbâindu-se):  Aşteptări mari de la oameni mărunţi! Şi cât de vinovat m-am simţit în toţi aceşti ani!? Mi-am făcut procese de conştiinţă degeaba !

Berenger: Eu v-am spus dinainte să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce reacţie din partea unor Scaune!? V-aţi amăgit, probabil, crezând că sunt sfinte! Uite că nu sunt,  aşa că  ar trebui drept răsplată să le trimiteţi o casetă video cu piesa « Scaunele » !

Daisy: Bună  idee! Dar nu cred că-şi vor pierde vremea să-i descifreze sensurile! Ar fi mult prea mult pentru nişte capete luminate ca ale sfinţiilor lor! Au procupări mult mai nobile!

Berenger: Exact! Să răstoarne lumi, să schimbe regimuri, guverne, să disloce aşezări, să fondeze aşezăminte cu scopuri caritabile ale căror substraturi le vom pricepe peste 50, 100, 1000 de ani... (...)

Eugene (bâlbâindu-se):  Nu, nu,  lucrurile nu vor rămâne aşa... (se îneacă în tuse)

(...)

 

Scena 6

 

Eugene, Daisy, Berenger, Marta

 

 

Marta: În sfârşit, a sosit! Poftiţi! (dă plicul maestrului) Imediat vă aduc şi ceaiul de ceapă!  L-am combinat cu coji de nucă (iese)

Daisy (ia plicul): Permiteţi? (citeşte pentru sine)

Berenger: Ei, cum  e!?

Eugene (vlăguit, lui Daisy):   Citeşte!

Daisy: 13 martie 1994,  Jean-Marie Lustiger, cardinal şi ...

Eugene (cu voce slabă):   Da sau ba? 

Daisy (surprinsă, cu voce gâtuită): „Telefonaţi-i secretarului meu, iată numărul, îl însărcinez să vă ofere răspunsul pe care îl doriţi“ (realizând grozăvia) Cum adică!? Ce înseamnă asta? Dacă şi arhiepiscopul... Dar asta e laşitate, dar ce zic eu, nesimţire crasă! Te trimit de la Ana la Caiafa!

Berenger (citeşte peste umărul lui Daisy): Deci v-aţi adresat arhiepiscopului  de astă dată!? Şi acelaşi rezultat! Frumos, n-am ce zice! Interesant mod de a se sustrage dialogului!

Eugene (bâlbâindu-se):  Se spală pe mâini ca nişte laşi... Şi eu, care o viaţă întreagă m-am simţit vinovat că  nu am putut crede în Dumnezeu! (se îneacă în tuse)

Berenger: Bine, dar sanctitatea sa s-ar fi cuvenit să vă dea un răspuns pe măsura talentului, măcar din respect. Iar dumneata ai trăit mereu în incertitudine, ai ars pe rugul îndoielii! Nu, asta nu va rămâne aşa! O să vă răzbunăm, fie şi post-mortem.

Eugene (tot mai rar şi slab):  Te rog, nu-l mai împovăra! Are destule griji, precum vezi... Mor totuşi împăcat cu gândul că am făcut tot ce mi-a stat în putere să stabilesc un dialog cu Dumnezeu prin cei doi  lideri ai creştinismului. Atitudinea lor, refuzul de a dezbate problemele propuse, sunt în deplină concordanţă cu ideea că viziunea mea despre absurdul acestei lumi nu este străină lumii alienate în care trăim! (tuşeşte tare şi începe să tremure)

Daisy: În sfârşit,  mi s-a luat o piatră de pe inimă! Mă bucur că te-ai liniştit!

Eugene (stins): Acum nu mai am nicio îndoială. Chiar speram să nu am dreptate, dar, precum vedeţi, mare dreptate am avut!

Daisy: Dumnezeu este în noi şi nu în afara noastră ...

Eugene (sforţându-se, cu vocea tot mai stinsă): Aş da orice să mă agăţ de speranţa existenţei Lui... Mi-aş renega opera numai pentru a muri împăcat cu certitudinea că...

Daisy: Aţi ţintit prea sus, maestre! Era suficient să priviţi în jur minunea, lumea care ne înconjoară. Niciodată nu e prea târziu să-ntoarcem faţa către Dumnezeu!

 Eugene:  E târziu, foarte târziu... (lasă capul într-o parte şi închide ochii)

 

(Daisy şi Berenger rămân încremeniţi de o parte şi de alta a patului)

 

Marta (intră cu ceaiul, speriată ; scapă jos cana care se sparge cu zgomot strident) Dumnezeule! Lumânarea! (aprinde o lumânare ce se afla în spatele noptierei şi i-o pune între mâinile împeunate)

 

(Daisy cade în genunchi plângând înăbuşit)

 

Berenger: Dumnezeu să-l ierte !

Marta: Să-i fie ţărâna uşoară !  Bun şi mare om... a fost!

 

Sfârşit

[Corina Militaru]

Mi-a plăcut piesa. Felicitări! :)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Felicitări pentru iniţiativă! Este o modalitate de a ne verifica potenţialul şi de a căpăta incredere în noi.Succes in continuare!

[Valeria Merca]

 Felicitări! 

[ELENA AGIU-NEACSU]

Felicitări şi dv pentru premiul la secţiunea poezie! Eu, precum aţi văzut, am concurat de unul singur şi am ajuns pe locul al II-lea, vorba vine. De ce oare nu se inscriu cei care scriu teatru nu pot să înţeleg!? Într-adevăr, e de lucru să scoţi fragmentele reprezentative dintr-o piesă, dar totuşi...

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, doamna Elena Neacșu, și mult succes în continuare! Mă bucur că se mai scrie teatru.

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vă mulţumesc!

[gina zaharia]

Felicitări!

[Angela Dina]

Felicitări!