Lucia (continuare)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Lucia

Capitolul II

„Ce noroc pe mine !” îşi zise Lucia când ajunse acasă şi văzu că soţul ei încă nu se întorsese. „Mănânc ceva la repezeală, iau un somnifer şi mă culc, iar de mâine vom trăi şi vom vedea.”
După mersul pe jos prin burniţa rece a serii de noiembrie se mai liniştise, ba chiar îşi spuse că nu e dracul chiar atât de negru. Cine ştie la ce se referise Valer, iar ea simţindu-se cu musca pe căciulă, îi răstălmăcise vorbele. Îndreptându-se spre sufragerie îi atrase atenţia plicul de pe măsuţa din hol. „Nu se poate ! Ce înseamnă asta ?” Îl deschise repede şi citi mai mult în diagonală. Valer o înştiinţa că este la ţară. Deci de ăsta mi-este... Fuge de realitate. Dar oare până când ? „Doamne, dă-mi putere să rezist !” Deci are dreptate Andrei! Dacă nici bărbaţii nu se cunosc între ei !? Din orgoliu nu vrea să se expună. Va evita oare scandalul !? continua să se frământe Lucia şi incertitudinea o tortura. Mai mult ca sigur, nici el nu ştia ce e de făcut şi poate că plecase la ţară tocmai pentru a-şi pune ordine în gânduri şi, eventual, pentru a a lua o decizie.
Deodată tresări. Suna telefonul mobil. Cu mâinile tremurânde îl scoase cu greu din geantă încurcându-se în mulţimea lucrururilor aruncate de-a valma. Era Valer. Avu o ezitare de câteva clipe, dar în cele din urmă răspunse. Pe un ton glacial îi spuse că a trebuit să plece pe neaşteptate ca s-o ducă pe Mariana, sora lui, la ţară şi cum vremea se înrăutăţea, voise să evite lăsarea întunericului. Ba chiar la ţară ningea, încheie el pe acelaşi ton. „Dumnezeule, dar n-o să putem fugi la nesfârşit !” îşi spuse, dar apoi înţelese că va avea timp să cântărească totul şi să se gândească la o explicaţie. Dar va avea oare tăria unei explicaţii !? Sigur că nu, dar deocamdată alungă gândul incomod.
Liniştindu-se oarecum îşi dădu seama că după somnul de la amiază avea toate şansele să facă noapte albă, aşa că se îndreptă spre sufragerie luând nu unul, ci două somnifere, urmând aproape involuntar sfatul iubitului ei. Curând simţi că se învârteşte casa cu ea încât abia mai putu să îmbuce câteva felii de costiţă cu brânză. Contrar obiceiului, când ajunse în pat nu mai deschise televizorul şi adormi cu veioza aprinsă.
O trezi soarele nefiresc al dimineţii de noiembrie. Buimacă din cauza somniferelor, nu trăsese jaluzelele. Când clătină capul simţi o durere surdă în ceafă şi văzu şi care era motivul: dormise pe două perne. Dădu perna de deasupra la o parte şi folosind perna specială încercă să-şi îndrepte gâtul amorţit. Se ridică apoi şi începu să facă rotaţii ale capului pentru a înlătura durerea. O ameţeală cumplită însă o opri în loc şi tâmplele începură să-i zvâcnească. Dacă văzu aşa, îşi puse Kosmodiskul pentru coloană. O cam incomoda, însă în cele din urmă îl slăbi puţin la gât şi înlătură disconfortul. Deschise geamul ca să intre aer curat, dar fiind foarte rece îi dădu frisoane la început. Mai mult ca sigur a căzut bruma, se gândi, dar îşi puse treningul şi începu gimnastica obişnuită încălzindu-se repede. Se uită la telefonul mobil ca să se cronometreze şi văzu că era trecut de 11:00. Somniferele îşi făcuseră cu prisosinţă treaba. Şi totuşi o idee nu-i dădea pace. Dacă mi s-a părut !? cum zicea Andrei. Nu am decât să aştept...Dumnezeule, dar până mâine seară e o veşnicie ! Cum să-mi umplu timpul, Doamne ? Şi campania asta a lui s-a nimerit taman acum... Cum de nu am acceptat să-l ajut !? Măcar aş fi avut de lucru, mi-aş fi omorât timpul cumva...Ce-ar fi să-l sun acuma, îşi zise, şi uitându-se la telefon văzu mesajul soţului ei : „Am ajuns bine.” Atât şi nimic mai mult. Ce să-nsemne asta !? Oare mai este supărat !? Ah, până duminică seara mor... „OK!” răspunse şi ea laconic, parcă pentru a-i plăti cu aceeaşi monedă, dar apoi regretă gestul. Nu terminase încă exerciţiile când sună iarăşi telefonul.
Era tot soţul ei care îi repetă că a ajuns bine şi că se va întoarce mâine după-amiază. O avertiză să restrângă pungile din lada frigorifică pentru că avea nevoie de două sertare goale. În condiţii normale l-ar fi descusut despre ce este vorba şi i-ar fi spus răspicat că nu le mai trebuie carne, căci cu siguranţă despre asta era vorba, dar acum nu-i rămase altceva de făcut decât să tacă şi să înghită. „Carne proaspătă pe toate drumurile şi el face vânzare neamurilor !” izbucni pentru sine Lucia când încheie convorbirea. Dată fiind situaţia însă nu-l putuse contrazice. Ba chiar îşi spuse că avea o calitate, şi anume aceea de a te pune în faţa faptului împlinit astfel încât să nu mai poţi riposta. Oricum, pregătirea lăzii îi va ocupa ceva timp şi nu-şi va mai face griji, se amăgi ea.
Se îndrepta spre bucătărie când auzi iarăşi telefonul. De astă dată era Andrei. Voia să ştie cum se simte. „Ca dracu’!” vru să-i spună, dar îl linişti asigurându-l că i-a ascultat sfatul şi că a dormit bine. O întrebă şi de Valer, dar apucă să-i spună doar că e la ţară şi din greşeală încheie convorbirea brusc. Tot ea fu aceea care se învinui apoi că nu i-a dat şi alte detalii în ceea ce o privea, dar acum era prea târziu. Ştia că fiind weekend nu-l poate suna, deoarece conveniseră să sune doar el atunci când nu exista riscul de a fi auzit de soţia sau de fiul său. Regreta amarnic că fără voia ei scurtase convorbirea, dar în acelaşi timp ştia că nu mai este nimic de făcut. Se gândi că va fi catalogată drept neserioasă, dar în cele din urmă reuşi să scape de gândul obsedant hotărând să-l sune luni la birou. Aveau o convenţie şi nu voia s-o încalce.
Apoi îşi propuse ca după ce va fi terminat de dezgheţat şi curăţat lada frigorifică, s-o viziteze pe una dintre prietenele ei, bineînţeles, nu pentru a-i face confidenţe, ci pentru a-şi mai omorî timpul, deoarece în acele momente chiar i se părea cel mai mare inamic. Începu cu un mic dejun frugal şi contar principiilor ei, chiar mâncă repede, dar se pare că nervozitatea care o stăpânea îşi spunea cuvântul. Un moment chiar vru să ia un Distonocalm, dar se gândi că după somniferele din seara precedentă s-ar putea să aibă reacţii neprevăzute, aşa că renunţă.
Strânsese masa şi voia să treacă la spălarea lăzii când auzi soneria. Tresări speriată. Să fie Andrei? Doamne, ce nesocotită am fost! Cum am putut să-i fac una ca asta!? Se îndreptă spre uşă tremurând şi înainte de a se uita pe vizor, întrebă cine este. Răsuflă uşurată când auzi vocea Nataliei. Deschise uşa şi acesteia nu-i fu prea greu să priceapă că Lucia nu era în apele ei, aşa că o luă la întrebări fără altă introducere :
- Ce-i cu tine ?
- Nimic !
- Asta să i-o spui lui mutu ! De ce nu răspunzi la telefon ?
- Te rog ! Nu mă mai tortura şi tu ! răspunse Lucia retractil .
- Ce vrei să spui ?
- Nimic .
- O ţii una şi bună „nimic” . Dacă nici eu nu te-oi cunoaşte !?
- Te rog ...
- Ce mă rogi ?
- Să taci !
- Am tăcut ! Poftim ...Da’ tu trebuie să vorbeşti, da !? Căci altfel îţi crapă devla ! Sau ai de gând să-ţi crape !?
- Doamne, ce-am făcut !
- Ce-ai mai făcut ? Haide, spune !
- Nu ştiu dacă e cazul ...
- Asta mai vedem ! Dă-i drumul !
- Te rog, nu... Sunt prea agitată !
- Să nu-mi spui că iar ai intrat în vreo belea !?
- Şi încă belea, nu glumă ...Dar nu cred că e momentul... Nu sunt pregătită ...
- Atunci fie cum vrei ! Dar să nu zici că nu te-am prevenit. A doua oară nu te mai întreb. Haide, spune ! Acum ori niciodată !
Lucia ezită câteva clipe, iar apoi răspunse cu vocea gâtuită de emoţie :
- Fie, dar rămâne aici !
- Aşa mă cunoşti tu pe mine !? Auzi la ea ! Vrei să jur ? Din câte secrete mi-ai încredinţat a răsuflat vreunu l?
- Nu, dar...
- Mă confunzi cu Mariţa florăreasa !?
- Ei, te confund !? Dar nici eu nu sunt încă edificată !
- Atunci hai să ne edificăm împreună! Auzi, la ea...Edificare !? Foloseşti cuvinte mari, nu ţi se pare !?
- Ştiu eu !?
- Nu ştii !? Dar cine ştie, mă rog !?
- Poate numai Dumnezeu ...
- Da’ parcă am stabilit odată o treabă. Îl amestecaţi pe Doamne, Doamne în toate flecuşteţele şi apoi vă miraţi că nu sunteţi ascultaţi ! Îi puneţi în cârcă toate mojiciile şi apoi aveţi pretenţia să vă scoată din, pardon de expresie ... Puah! Doamne, dă-mi răbdare să n-o plesnesc ...
- Plesneşte-mă ! O merit din plin ...
- Dacă tu crezi că asta îţi rezolvă problema, atunci...cu plăcere ! îi răspunse Natalia şi o luă total prin surprindere când îi trase o palmă zdravănă.
- Ce-a fost asta !? îngăimă, dar în acelaşi timp fu adusă cu picioarele pe pământ. Nu îi va spune în ruptul capului. Şi când te gândeşti că era cât pe-aci ...
- Ce-ai cerut!
- Ştiu eu !? ...
- Palme ai cerut, palme primeşti ...
Acest răspuns o răscoli din toate măruntaiele şi nu numai că îi dădu dreptate soţului ei, ba chiar fu zguduită de remuşcări. Scurtă aşadar pe cât posibil discuţia cu prietena ei, o dădu pe glumă fără a fi convingătare, desigur, o servi cu o cafea, mai pălăvrăgiră un timp vrute şi nevrute, apoi aceasta plecă, iar Lucia se felicită că a avut tăria de a nu-şi dezvălui secretul deşi era cât pe ce. Palma dată venise ca un duş rece şi o adusese la realitate. Cât despre încrederea despre care perorase prietena ei, ajunsese însă să nu mai mai crediteze pe nimeni, ba chiar îşi spunea că nici în ea însăşi nu ar avea încredere, la o adică. Experienţa o maturizase. Nu mai era fata lipsită de griji şi alintată pe care o ştiau prietenele ei. Le dădea dreptate să o judece cunoscând-o, dar tot atât de bine îşi dădea seama că nu mai este studenta care îşi făcea de cap şi care nu refuza niciodată o barcă de salvare. Timpul lăsase urme adânci, sechele care cu greu îşi vor afla leac, fiind vorba de un suflet aflat în continuu zbucium, în război cu sine şi cu lumea, chinuit de frustrări şi neîmpliniri.
Mezalianţa pe care o acceptase la căsătorie se răzbuna acum amarnic. Atât ea, cât şi soţul ei zburaseră într-un consens tacit din floare-n floare amăgindu-se că tinereţea ar fi decât pentru restul lumii trecătoare. Nu găsiseră nicidată răgazul de a se explica şi, mai ales, de a se întreba: „Oare până când !?” Se tolerau reciproc pur şi simplu, fiecare respectând escapadele celuilalt.
Se pare însă că sosise ceasul adevărului, iar Lucia nu-şi reproşa decât faptul de fi avut încredere oarbă în iubitul ei, ba mai mult se căina pentru că nu avusese tăria de a-l întreba de la bun început ce are de gând cu ea. Se joacă sau o ia în serios, pentru că ea chiar miza pe o schimbare a destinului prin iubirea pentru el !? Va divorţa oare aşa cum îşi făcuse ea speranţe !? Vezi, asta nu-l întrebase, iar acum o mustra faptul că orbită de iubire nu-i pusese nicio clipă la îndoială devotamentul. Va avea oare el tăria de a se expune unui divorţ care îi va afecta de astă dată şi o posibilă carieră politică !? La asta nu se gândise şi abia acum realiza cât fusese de nesocotită. Iubise necondiţionat şi îşi dădea seama cât de complicată poate fi viaţa. De fapt, îşi spunea, oamenii sunt cei care o complică. Dacă nu ar fi legaţi prin căsătoria ce presupune un divorţ şi, inevitabil, un scandal, oamenii ar fi mult mai liberi, mai fericiţi. Optând pentru căsătorie – o convenţie socială perimată, din punctul ei de vedere, - oamenii îşi pierd indirect şi libertatea. Bântuită de aceste gânduri freca iute sertarele lăzii care între timp se dezgheţase. Avea mâinile sloi, dar îi plăcea tortura aceasta, care îi dădea o senzaţie plăcută răcorindu-i sufletul ce fierbea ca un vulcan. Oamenii sunt nişte stupizi, conchise, şi merse în baie să-şi spele mâinile şi să le clătească cu oţet pentru a înlătura mirosul de clor. De asemenea badijonă cu o cârpă înmuiată în oţet şi lada frigorifică, îi lăsă uşa întredeschisă şi merse în sufragerie.
Câtva timp încercă să citească romanul început, dar văzând că nu se poate concentra, luă telecomanda şi întinzându-se pe canapea căută o emisiune care să-i distragă atenţia şi să-i alunge gândurile ce o frământau. Pe nesimţite o fură somnul. La un moment dat se trezi speriată de schimbarea tonalităţii televizorului şi înainte de a-l opri se schimbă în pijama, lăsă numai o pernă sub cap şi se cufundă într-un somn adânc, fără vise.

[Emil Dumitru]

Gata... doar atat?

[ELENA AGIU-NEACSU]

Va multumesc ! Capitolul al IIl-lea este inca in lucru.

[Sofia Sincă]

Și acțiunea privind viața adulterină continuă. Personajul principal, Lucia, face ceea ce ar face orice femeie în situația ei. Până acum nimic spectaculos, dar este timp să vină și punctul culminant. E, poate, prea devreme. Și totuși... m-aș lega puțin de prea multele, inutilele amănunte redate. Da, este stilul tău poate, pe care nu-l cunosc, încă. Și desigur fiecare scrie cum vrea. Însă, socotim că suntem într-un secol rapid, în care amănunte de modul că, s-a trezit, și-a răsucit capul să se dezmorțească sau că și-a pus Kosmodiskul sunt cam neînsemnate. Sau cum a curățat lada frigorifică... Apoi rămâi prea mult pe căte o explicație, chiar te repeți, pui fraze inutile, cum ar fi: Buimacă din cauza somniferelor. Ar fi fost de ajuns, doar, buimacă. 

Apoi mai ai de lucru cu ortograma textului.

-  acceptat să-l ajut !? timpul cumva...Ce-ar,- semnele de punctuație trebuie să fie lipite de cuvânt, iar după orice semne de punctuație și alt cuvânt se lasă pauză.

- a fi convingătare, - convingătoare. Mai ai erori typo în text

- că tinereţea ar fi decât pentru, - doar pentru

Dialogul mi se pare cam banal.

Prin urmare mai este nevoie să treci prin text și să-l cureți de ramuri uscate :))

Dar am citit cu plăcere și aștept continuarea.

Sofy

[ELENA AGIU-NEACSU]

Va multumesc pentru sfaturi si voi tine cont de ele. Acesta este si motivul pentru care postez aici. Nu de felicitari avem nevoie la inceput de drum, ci de critica obiectiva.

[Corina Militaru]

De acord cu Sofy! Mai trebuie lucrat puțin pe text, în special la dialog. :)

Altfel, am citit cu plăcere și aștept cu nerăbdare continuarea!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Va multumesc! Sunt incepatoare si doresc sa stiu unde este de umblat. Acesta este si motivul pentru care postez aici. Pe FB am primit numai Felicitari, Superb, chestii de genul acesta, ori asa nu rezolv nimic. Va astept parerea si in legatura cu teatrul.