„Reflexii” (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună)

[Vasilisia Lazăr]

         

          Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi împreună, la mijloc de februarie, pe un nou drum într-ale versului şi imaginii. Dacă în celelalte două reuşite, pictorul şi poeta şi-au înlănţuit creaţiile într-un tangou aprins, flăcările contopindu-se fastuos şi ameţitor, de data aceasta poeta promite un vals de gală unde versul ei se lasă inspirat/reflectat din/de creaţiile artistului.

          Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE se simte încă o dată onorat să fie gazda acestui eveniment și își îndeamnă membrii şi vizitatorii să calce pragul unui colţ din Parnas numit Reflexii.

                                                                                                                                         (Ion Lazăr da Coza)

reflexii 

 

fire de păianjen contemplând

murmurul soarelui

ghem emoțional

am zărit

se înviorează tăceri

ori fac tumbe înainte de a deveni balerine

pe talere de foc

șah-mat

și o mie de vorbe descos lanțuri aurii

 

o rază din loc în loc întâmplătoare

poți fi tu aceea

important să ai curajul de a țese alături de mine

reflexii

până dincolo de cer

o pantomimă flămândă la masa unui restaurator de glorii

 

vom înnopta într-un clișeu

nu te teme

morile de vânt jură că nu ne cunosc

adevărul

am furat secretul cosașului din adâncuri

știi

metropole hoinăresc prin gândul meu

să le aducem acasă

leagăn fără măști

 

contam pe ziua în care îngeri de iasomie

din cartea de oaspeți

te vor fi strigat

vântul ascuțea sforile până târziu-departe

în iarna-raiului se patina pe viori

tu adunai scoici pentru marea ta

bolnavă de țărmuri

 

am știut că locuiești în cetăți labirintice

fiecare scară părea legată de cer

îmi luai privirea la braț o lăsai să aștepte

la uși triumfător de albastru

un catalog își picura cifrele

doar unu(l)

în podul inimii

leagăn fără măști…

 

fantomelor de duminică le-ai dăruit

un for enigmatic

zidurilor  - voiaj pentru insomnii

într-un bob de miere

în balansoarul cu noutăți soarele stă la bârfă

așa se face că mugurii vin și pleacă în fracuri

totdeauna la timp

șarpe melancolic 

 

scorbura cu două uși e mândră

să-i cumperi zăvoare

dar eu nu știu să decodez nervuri de smoală

nici să mituiesc rătăcirile

pentru a face tobogane din punți

cu tonuri crepusculare

 

poate tu plimbi uriași

pe străzi înguste

ori urci bemolii din turnul unui gând

de acolo mă vezi un ghemotoc de mătase

printre mofturile unui restaurator

de ghicitori anonime

 

am dezbrăcat de torțe izvorul

vinovat de neliniști

ultima privire care mi-a mângâiat părul

era trează

avea un atu botezat în verde-auriu

dincolo de punct se zbenguiau niște comori

cred că erau în depresie

nu știu ce să zic

 

am închis nedumerirea într-un ochi

celălalt te acompaniază printre hertzi egoiști

spală-i de ceață și așază-ți jobenul

în care m-am ghemuit

ca un șarpe melancolic

în pumnul unui cineast

 

iată o primăvară de corali

s-a pornit peste țărmuri

mugurii învață răsucirea printre liane

culorile-și varsă cupele pe țesături fine

așază apusurile la zid le schițează un zâmbet

lângă ele un tu curios și un altul platonic

cât zece străjeri incognito

 

nu am tangență cu pactele încheiate peste noapte

nici nu mă ridic pe vârfuri

să văd cum a urcat dealul ultimul copac înțelept

la mijlocul drumului s-au încăierat câteva fire de praf

mai bine îmi aleg un acvariu

și-l aduc în odaia mea de toată ziua

coralii sunt ordonați pe tăceri nu-i așa?

 

îmi amintesc pasaje din ultimul nostru crez

atârnă cât zece taleri în pumnul unui cineast

zadarnic am îmbrâncit marea

sub aripa unui vultur

ce să fac dacă mă convertisem în iluzionist

cu audiență departe

știu

niciun muritor n-ar fi zăbovit în cușcă

până la trezirea leilor

cămașa dintre râuri

 

ai lăsat cămașa pe mal între râuri de vin

alb cu roșu

prin pieptul tău trecea dragostea

din galeria munților

spre ocean

eu spuneam cerului că nu te zăresc

poarta mea doar bătută de crivăț mai plânge

 

te întreb pentru a mia oară

inimă

poți face umbrele să contemple

de câte ori ai înconjurat soarele

și câte raze i-ai smuls

în jocul tandreții

ai urmărit cum șerpuia dorul prin iarba-nflorită

 

unde erai când temerarii aruncau luceferi

pe tabla de șah

și de ce ai ascuns noaptea în vistieria fără egal

te-ai șters cu ea pe picioare

săreai peste ziduri exotice

hrăneai albine

acum le desenezi flori de nu-mă-uita

 

se face că vinul acela curge prin mine

și te îmbată fără să știi

aprinde în sfori gândurile eu am umplut zări cu ele

peticesc fiecare pod

din când în când îmi scutur de eclipse

cămașa de pe mal

Antares

te-am aflat în caligrafia de astăzi
mergeai printre cercuri de foc şi-mi oglindeai inima
într-un cântec
Antares Antares
m-ai strigat până la cer

cobor pe derdelușuri faimoase buzele tale îmi sunt nectar

îmi scutură somnul

vindecătoare e dragostea de duminică

mă îmbraci în busuioc de mâine

dublele hollywoodiene s-au îmbolnăvit ne privesc pe furiș

prin sângele meu meu trec porumbei şi alte minuni

știi

în tine e a doua mea viață

ghici Antares ce vom gusta la cină

 

pentru că ne-am mutat cu un sat de dor mai aproape

vom strânge diamante pentru pavaj

ca un puzzle în carantină de lungă durată

ghidul e concediat ne copia stările curios dacă potcovarul

mai locuiește în călătoria noastră

chiar așa

în brațele tale osânda e artă

cu cifrele puse la punct

 

știam că ai drum prin fața casei mele

aflasem dintr-un fapt divers

îmi venea să cred că simpatia la urgență funcționa

altfel n-aș fi găsit un motiv pe mâneca rochiei

mai rubiniu decât sângele

din cascada inimii

 

aș fi vrut să iau primul curcubeu

să împart farmece

dar pentru că știam să înot la orice înălțime

m-am acoperit de valuri

erau distinse și ale mele

erau binecuvântate și nebune de drag

pe de altă parte un trubadur mă confunda cu tine

 

surprinde această imagine

acum că soarele îmi face cu ochiul

sunt sigură că niciun flash nu va da greș

fiecare ceremonie foto e un păstor

cu cifrele puse la punct

într-o eră nativă

hei spin de argint victoriile nu se scriu singure

la reuniunea copacilor

un porumbel voiajor întreabă de tine

are nevoie de un ram în zigzag  se ferește de taxi-avione

lupii înhămați la poeme au urletul roșu

faci un semn să dispară

mai bine răsădești flori-de-piatră

într-o eră nativă

la marginea oceanului cineva a lăsat două tălpi

au mărimi diferite

le-aș clona pentru tine poate încap în marmura cu miros de iasomie

hamac și alte salve nemuritoare

uraganele îngenunchează la derută

am citit asta într-o gazetă arsă

lângă un stâlp la exercițiul dreptății

să se fi așezat lumina cu un far mai la dreapta

ori jongleriile își fac de cap doi curajoși se întâlnesc pe punte

știi cât de tenace e un lan de floarea-soarelui

miruit de un bondar

se vinde cu cinci fiori beriliul

cred ca-s obiceiuri criptate

printr-un mesager-vedetă

mi-ai vorbit despre talentul măștilor muzicale

eram atentă la iarba-răsăriteană tocmai trecea strada

în surdină

o duceam de braț se răsucea în paie de păpădie

așa am învățat să fac piruete

păsări de azur tulburau apa ochilor dulci

vârsta magiei e totuna cu liniștea din pieptul meu

la 89 de grade

acum știu de ce mă invidiază prigoriile

planez printre doruri ating apa un vals miraculos îmi brodează mânecile

briza iubirii traversează medianele cu dublu sens

cerul meu are frac

și culoarea ultimei promisiuni

două grame de rouă se sărută la soare

noaptea și-a ascuns stele în palmă

din când în când visează fluturi

între mine și tine am ridicat o catedrală

trebuie doar să-mi aleg orașul

prefer emoții pe ziduri întregi pavaj asortat cu o seară de martie

drum drept și ușă de peșteră

n-ar strica nici ghemul de foc din care să-ți trimit zâmbetul

printr-un mesager-vedetă

nu aveam aer cât aș fi vrut să te strig

 

tocmai ce setea a trîntit un pahar în ceasornicarul din mine

toată viața am lipit cioburi dar le-a înghițit

palma unei lumânări cu sonete

încă se mai aud ecouri pe scări

cineva le adună în saci de mătase apoi le îngroapă lângă ocean

veghea apusurilor e artă

 

pânză de piatră pânză de piatră

cum mai iscodești tu vămile care te-au trimis la negocieri

îți tremură vocea

numai un singur tablou se poate lipi de tine

restul sunt întrebări abstracte

de multe ori am știut că ascunzi solzi de lumină

legate la ochi scufundările devin pasiuni

 

cu tine am mers pe două drumuri spre nord

pe o parte mă răsfăța carul cu fulgere

pe cealaltă îmi tiveam tainele cu neliniști

o avalanșă de stele polare își spunea rugăciunea

nu aveam aer cât aș fi vrut să te strig

umbrele dragostei pot fi monumentale

când inima devine cavalerul desculț

pe cuiele nopții

patruzeci de grade la umbră

am aici o colibă mi-ai zis apoi mi-ai desenat iadul și raiul

se certau pentru o palmă de cer

cu o baghetă dresai tigri cosmici

îi sfătuiai să se așeze doi câte doi să țină cont că acolo nu sunt liberi

ca în amfiteatrul iubirii noastre

la fereastră cântau ierburi cât toate speranțele mele

într-o noapte le-am cosit

până spre dimineață au crescut de două ori mai mari

aveau o carte cu greieri i-am auzit repetând sub pământ

scoate-i de acolo te-am rugat

un bolovan s-a rostogolit spre singura ieșire fastuoasă

mai târziu cu un oftat

s-a pornit o eclipsă de lună

când m-am trezit era vară de mult

o pânză mă ținea ostatică pe un perete neutru

trebuia să trec printr-o galerie imensă

nu cunoșteam intrarea scara de incendiu nici atât

singurul meu ghid – o tolbă cu creioane vorbitoare

avea pas dublu

și patruzeci de grade la umbră

motto pentru nemurire

mă aștepți într-un oraș visător

orașul de pe apă

de o mie de ori tu și o picătură de soare

drumuri subterane fără astâmpăr au tălpi albastre freamăt de aprilie

și un templu din cărți de joc

acum am zărit cerul sub pământ

da da te recunosc

ești femeia mării

femeia pentru care am înotat veacuri pe spatele unui rechin

pe buzele tale mi-am lăsat toate cugetările pe care le-aș fi ales

motto pentru nemurire

ia-mă de mână ți-am șoptit

sufletul meu vâslește spre răsărit acolo e timpul meu

umple-l de tine  

scoicile simt razele când fac pieptul mănunchi

la intersecții boreale

călătoria noastră are  hrană din belșug

încape în poruncile inimii

a semănat orizonturi la derută le-am ghicit aveau torțe în priviri

și sunete veritabile

în pumnul meu știi câtă viață au prins

păsări legate de copaci

cu un tril de odihnă

reverență de aprilie

 

sălbăticie fără nume

astăzi am pecetluit murmurul florilor-de-colț

un fel de magie

doi atleți de lumină cer aer primesc foc și grote necunoscute

e bine și așa

avem un colț de lume și un perete de dor

umbrele noastre se suprapun într-o pictură naivă

până la descompunere

 

în curând vom primi un izvor

ploile de pe cerul însetat au fulgerul lor din piatră de mare

și gust de migdal

 

iată un oaspete în agonie sosește

cu o galaxie în spate

zice că e a lui schimbă stelele cu ochii de aztăzi

și râde într-o limbă necunoscută

să nu-l cerți

 

dirijor printre pământeni

îți va rămâne dator cu o reverență de aprilie

în caravanele paradisului

 

dulcea mea depărtare

sunt eu vinovată că s-au îndrăgostit toate țărmurile deodată

nu vezi că port boabele fericirii tale

cu un curaj demențial

fără să știu cât fără să știu până unde

 

gleznele mele palmele tale sângele nostru în toți macii

voi ține un discurs despre asta

acum îmi vin cuvintele mă imploră să le șoptesc

să nu uit nici iedera care ne ține captivi cât să te strig

deasupra munților

în șuierul vântului

în clocotul norilor

cu flori de păpădie din neamuri de alb

 

vâltoarea să-mi umple pieptul cu tine

să-mi strâng privirile stângace să le duc mai încolo

din ele copaci să se întâmple

sălbatici și roditori

în miezul deșertului în potcoavele ploilor în minunea din tăcerea a treia

 

când luna va coborî în adâncuri

să-mi spui ca-i a mea

în serile reci s-o îmbraci cu tine s-o urmez în caravanele paradisului

unde vulcanii cântă la pian

cu inima ta

într-o mină-de-flori

 

o să întind poteci alături de tine

ți-am spus în gând

apoi am deschis ușa dintre cerurile noastre

un stol de porumbei aruncau cu duminici în noi

erau mărunte ca pietrele rare pe prundul unei dimineți

îmbujorată alintată cuceritoare stăpână pe toate fântânile

au apă de nuferi

 

merg printre tuberoze

aud bătăile inimii din mijlocul pământului

știi câte sunt

am aflat balansoare egale cu brațele tale

ce minune că pot filigrana crezul dintr-un alb-oacheș

fiecare surâs -

literă divinizată în alfabetul nostru

 

să construim o legendă niciodată învechită niciodată oarbă

poate ușor aplecată

spre admiratorii stângaci

noaptea o vom așeza pe treptele unde se odihnesc nimfele

vom  locui într-o mină-de-flori

câteodată vom trage perdelele soarelui

cât să încapă

puternică și adevărată

dragostea

postfață de gânduri

 

m-am ascuns într-un gram de rugină
derutez torentele pornite să-mi îmbrace chipul
în vernisaj de tăceri
m-am rezemat de polul umbrelor
să număr speranțele
înghesuite într-o ceașcă de cafea
(cafeaua pe care ai băut-o când înfloreau cireșii
pe malul tristeții)

am îmbrăcat rochia pe care mi-ai dăruit-o
când adormiseră ploile în brațele tale
e sălbatică și nu-și dezlipește trena
din tabloul îmbrățișării
singurul rămas nears în incendiul
care va fi avut loc
într-o postfață de gânduri...

pe jos este zi obișnuită
spre dreapta - aglomerație de linii frânte
în arome trandafirii
(nebunie adjudecată de flăcări)
iar pe verticală
magia țurțurilor de rouă
în jocuri de noroc -
spectacol clandestin pe mâneca unui înger...

în ochii păsărilor de iarbă 

 

crestase pe ziduri un chip 

avea mersul primei iubiri aștepta să-și întoarcă privirea

spre turnul de care se agățaseră fantomele

care i-au trecut prin suflet

să măsoare scena căreia îi împrumutase lacrima și surâsul

și vocea de piatră și tot

ce cald răsună ceasul umbrelor mereu pe grabă

(altruiste și trasate cu tușe albastre

până la cealaltă gravură)

 

aștepta să adoarmă ultimul grănicer

să-și aleagă hotarele pe care va merge desculță

printre sânziene

să fotografieze odată cu orbii toate minunile neîntâmplate

până în ziua a treia

să-i fure lutierului un acord

pentru seceta de lângă ocean

 

e nevoie de hrană și pentru nopți își zise

încheie cămașa soarelui șterge aripa unei lebede

sângerândă

plânge într-un hohot de pace

se încuie acolo

altarul dăruirii e în ochii păsărilor de iarbă

 

aici plouă din oră în oră 

temnicerii au adormit știu că mă aștepți într-un paradis secret

să ardem pereții de carton ai nedumeririlor

pentru asta e nevoie de flăcări 10 D

și o galerie verticală

oare putem deveni hoții raiului

prin ochii mei trec niște zgârie-nori

vorbesc despre simpozioane solare

unul e șchiop dar face salturi cât zece

glumește pe seama bocancilor strâmți le-a cumpărat șireturi noi

și are sens unic

atunci să-i denumim în pace să-i deghizăm pentru toți norii

să le vorbim despre planarea dorului

peste toate meridianele inimii

uite cum vin de bunăvoie prizonierii destinelor

au brațele întinse și pelerine aurii

aici plouă din oră în oră

dar ce le pasă

coșul cu albine 

așa e în prisacă trebuie să știi din ce parte vine roiul de gânduri

astăzi șerpuind mâine domino poate mai înalt decât mărturia uitată pe scări

aceasta e marca mea lipește-o de stup

va fi la fel din orice unghi ar înțepa cerul

cerșetorul de argint are palmele ciuruite

prin ele te zăresc ancorând sănii cu noroc

știu că-ți vei păstra glasul în mine

 

urmăresc săgeata strecurată în oceanul de astăzi

ca o undiță uriașă

aș înota pentru ea dar se transformă odată cu valurile

pirații își cos cămășile rechinii o înghit pentru show niciodată nu știu

dacă e un pai de lumină ori stare cu multe carate

oricum e pe placul meu

 

altădată aș fi fost doar femeia de pe dig

astăzi urmăresc animația perfectă reprezentația începe din pieptul tău

și răsare unde nu te aștepți

e tentant să știi că porți un coș cu albine

îl așezi pe umăr și taci

apoi arunci cu nectarul în stâncă

războiul dintre atrii 

săgețile vin totdeauna din partea stângă

în dreapta e pace

pe front se face reclamă la trandafiri morți

și leacuri pentru depărtări

câțiva șerpi răspund provocărilor de unghi drept

baioneta luminii se vrea țintuită la piept

 

un soldat rămânea totdeauna să-și scrie jurnalul la fața locului

se întorcea cu inima ciuruită

zâmbea primului trunchi din care și-ar fi făcut luntre

spre nicăieri

 

verile cântau fals dar cochetau cu întinderi de platină

aveau vitralii în buzunare și respirau prin mine

la drumul mare s-au întins inimi de piatră

atrii desenate în grabă

atât de subțiri încât nu îndrăznești să-ți chemi sângele

de la război

 

și acum surâde acea casă pe stâncă

se rotește după miezul nopții o Doamne câtă încredere

să nu cadă cu un bemol

dacă-i așa rămân statuia care se închină la idoli

cu fiecare secundă mai puțin

 

nu am alergie la ger 

 

voi lăsa bulevarde să agațe cămăși în copaci

amenințate de secetă se apără

caută văpăi să alunge duhurile din sufletul pietrelor

mai greu e cu liniile frânte

le cam încurcă

 

mi-am fixat privirea în forfota de luni

știu un loc în junglă unde să-mi duc verdele

așa cum l-am învățat  așa cum l-am trăit

ca un puzzle îngânat de valuri

între două ferestre

 

am găsit un sertar se plimba pe pământ

din colțuri izvorau sunete dragi

le-am tăcut pe toate

aș fi dormit în el trecuse o suită de ierni

nu am alergie la ger

salturile îmi țin de cald fiecare aterizare e un succes

pe catarge

 

mai jos cu o notă 

 

putem schimba continentele astfel încât să nu încurcăm ape

le vom alinta cu briza dintr-un refren clandestin

când rugina își va dezbrăca săgețile să-mi lași somnul mai jos cu o notă

ecoul de marmură are fruntea senină

craterele mor în lumină ambasadorul lor s-a rătăcit

în dunele de sare ale memoriei

 

dintr-un duet se ridică o mie de zâmbete

geografia zilelor bune poate fi și în copaci fără dealuri

așa cum păstorii de dor sunt stăpânii stâncilor sau oamenii-papură

regreți că ai ales albastrul-voiajor?

 

undeva un călău își caută adevăruri eclipsate

e îmbrăcat în zale de aur și are o stea pe braț

l-am putea ocoli cunosc o poartă la Polul Nord și o galerie prin suflet

un acrobat ar încerca orice

flacăra din sforile adâncurilor așteaptă

cu mâna la tâmplă

într-un verde-senin 

pașii de azi au numere diferite unul bătătorit de urcușuri
altul învins în războaie
nu i-aș fi trădat niciodată dacă n-ar fi trecut iarăși necunoscutul de ieri
(strada mea părea pustie fără el)
tălpile-i șchiopătau într-un cântec
l-am rugat să arunce toate notele într-un rucsac
să-l închidă în peșteri 

s-a rezemat de gardul singurătății
atunci au pornit tobele erau inimile noastre
i-am deschis ușa
un tigru trecea spre deșert ne-a acoperit cu nepăsare
altă dată mă voi ascunde acum las iarba să crească
i-o fi foame
peste câteva zile vor sosi cosașii
oare vei fi printre ei?

înspre apus norii au pierdut un fulger
m-am bucurat îl purtau la piept acum e liber să învețe alte coduri
poate va scotoci prin buzunarele fericirii
cineva bate cuie în ziduri
mi-am răsucit casa cu tine cu tot
amețesc într-un verde-senin

vulturii-cavaleri 

era o balanță de zile mari pe un taler avea păsări la cină

pe altul stăteau ghicitorile cochete

ghemotoace din cretă colorată

în briza Mării Roșii

așa e și acum

știe toate lacurile în care plouă la timp

nu uită niciodată ziua de naștere a ciocârliei

undeva între cârca norilor și miezul pâinii

se prevestește belșug

dealul cu șapte fețe e la modă

i-a făcut semn să rămână

pentru rama de duminică

așa a învățat să picteze stelele căzătoare

din brâul filigranat

odată a salvat o notă de la înec

curând i-a devenit podoabă pentru iarnă

veneau mestecenii să le împrumute un gram de verde

ce-ar fi făcut dacă n-ar fi deslușit

sâmburii planetelor vii

 

vulcanul de sub apă 

 

te voi lăsa în stânga soarelui

acolo se trezesc vulcanii

cu spice în clocot

vei hrăni singurul crez învățat să atingă

sala artelor

te voi urmări dintr-o cometă care mătură țărmuri

cu enigme

 

ultima oară când am șchiopătat în lumină

eram la sanatoriul cu ferestre opace

aș fi dat toate ramurile zilei să-ți zăresc ochii

ascultam tangoul pașilor seci

îl știam pe de rost

acum stă rezemat de o ceată de nori

se ceartă cu nu-știu-cine

 

câte ape se plimbă la urgență

și ce lighioane mici te înghit

aici s-a deschis școala firelor de dor

poți face câte poduri vrei

trebuie doar să duci nordul pe umeri

regatele înmărmurite 

 

te-am zărit plimbându-te printre mesteceni

aveai securea unui timp bătrân

 rupeai frunzișul

cu ploi de ieri împodobeai altarul

dintre focuri

 

altădată ai fost păstor de lacuri sărate

le învățai cum să fluiere

când vei fi pasăre

acum le auzi?

au pus plase de fluturi te vei opri să le saluți

pentru un rond sofisticat

 

am auzit că în piramida aceea încape tot freamătul

care a căzut pe pământ

lângă tine cerul stă picior peste picior

povestește despre saltul

în care s-au stins regatele

înmărmurite 

tornadă cum n-a mai fost 

cu siguranță erau flori-de-colivie

altfel n-ar fi păstrat acrobația

din  brațele unui uriaș

nici n-ar fi deschis ușa cu atâta patimă

în miezul deșertului

aveam un ochi de rezervă se odihnea doar la ore de vârf

cu privirea în diagonală

știam că vei trece cu partituri după tine

ai cutreierat veri astrale să le afli

îți voi da mâna să culegi spice de neuitare

îmi poți desena asta pe umăr

în părul meu se odihnește o vrabie

am lăsat-o să ciugulească toate visele moarte

mâine le va arunca în prăpăstii

vezi să nu zgârie sărutul acela de ceară

ar putea să imite o tornadă

cum n-a mai fost

vara din grădinile semiramisei 

 

miroase a busuioc  aici e o pajiște întreagă

trebuie doar să-i numeri firele apoi norocul cu tine

l-am semănat bob cu bob rugam vântul

să alerge în altă parte

odată dormeai pe inima mea

noaptea aceea va fi fost o vioară criptată

 

și acum văd căutătorii de vise legând sfori de cer

sunt frumoși acolo în valuri

uneori cred că-și scaldă destinul

doar pentru spectacol

alteori mă uimesc decorând pădurile cu toamne

 

te-am zărit la un cros al flăcărilor

topeai aur pentru zile ploioase

din când în când plimbi printr-un refren

vara din grădinile semiramisei

am auzit că ești iluzionist celebru

să îmbraci rochia roșie 

 

spice necoapte se zbenguiau prin turlele bisericii

în caruselul de ceară

o voce de rubin îți rostea numele

ai lăsat masa întinsă și ai plecat să alergi

peste dunele înghețate

paharul de vin s-a făcut râu un copil întreba unde e nordul

să-l lege la ochi

 

erai desculță așa ai auzit că se zboară

în parc se lăsase noaptea de departe părea o femeie blândă

ai luat-o de mână

era prea târziu când ai aflat că ai încălcat legea luminii

e timp să-ți piepteni părul și mâine

 

câteva boabe fierbinți cad pe asfalt

nedefinite

devin copite sălbatice

dansează pe ogoarele cerului

să îmbraci rochia roșie îți stă bine cu ea

așa te vor dori florile răsucite în primăvară

braillle 

 

două măști se bat pe un șarpe

una are vocea arcuită de neguri

alta respiră prin ferestrele raiului are chei pentru toate cerurile

cu rădăcini aurite

din când în când animația se oprește

artistul își strânge tușele în sacul racilor

se apropie iarna

 

iată ai frânt meridianul care încercuia teama

l-ai amețit prin toate stepele inimii

pe prundul unui gând

un cântăreț își frământa dorul

l-ai ajutat să urce într-o trăsură

și l-ai trimis departe

 

te întorci în jocul tău

eclipsele fac reverență le umpli cu partea de tine

care citește braillle

ești atât de adevărat cu ochii mei

încât un stop-cadru ar fi scut de lumină

trandafir de nisip 

 

eram femeia cu trenă de zăpadă

adorai

picătura de venin de pe buze

așa trebuie să fie

mi-ai zis

(porumbei albi invadaseră furnale de dor)

odată mi-ai zidit o fântână

uite

aici coboară spiridușii pe frânghii

locul lor de joacă

e tunelul dintre inimile noastre

felinarele sunt plângăcioase 

dezleagă-le

să aruncăm cu ele spre nicăieri

ne amintesc de  ploaia aceea nebună

în care ne-am ascuns

să răsădim

un trandafir de nisip

 

[gina zaharia]

Mulțumim, Ella!

Ella Blue a spus :

Cand doua talente se intalnesc, rezultatul nu poate fi decat minunat! :) Felicitari voua! Admiratie!

[gina zaharia]

Doamne, Lisia, ce-am făcut (și mă refer la mine), să merit asemenea cuvinte? Ești minunată, minunată! Te îmbrățișez, prietenă dragă!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

EA, cu o putere creativă impresionantă, vine cu o poezie care parcă își întrece perioada sa de creație, o poezie inspirată din filosofia vieții și a dragostei, un conglomerat de trăiri şi sentimente ce derivă din cele două dominante, o poezie care se remarcă printr-un spirit elevat, cultivat, foarte matur dar în același timp rebel. Poezia ei nu seamănă cu poezia nimănui, poezia ei seamănă doar cu poezia ei. Iar Gina Zaharia seamănă doar cu Gina Zaharia.

EL, poet al necuvintelor, cu o expresie artistică aparte, vine aici cu o grafică reprezentând, în general, eternul feminin sub toate aspectele sale: frumusețe, mister și armonie.

Întâlnirea dintre pictura vocală a Ginei Zaharia și poezia vizuală a artistului Mihai Cătrună este ca o strofă a unui posibil imn al artelor.

Bravo, prieteni, sunt mândră să fiu contemporană cu voi!

[Vasilisia Lazăr]

Simt nevoia să revin mereu aici. :) Meriți, Gina, mult mai mult decât pot scrie eu. Și tu, și Mihai.

„L’art, c’est tous les arts”, cu alte cuvinte, deși fiecare artă își are modul ei specific de a exprima sensibilitatea, tinde să treacă în condiția unei alte arte, în scopul de a-și împrumuta reciproc valențe noi. Creațiile voastre, luate împreună, valorează și mai mult decât dacă ar fi luate separat. Privesc portretele tale, Mihai. Ele sunt poezii care tac. Citesc poeziile tale, Gina. Ele sunt portrete care vorbesc. Ambele știu să coboare în tenebrele sufletului. „Cine spune artă spune poezie. Nu exista artă fără țel poetic.” (Delacroix)

[mihai catruna]

sunt uimit si miscat de mesajele primite si eu multumesc tuturor....desi marele merit il are Gina....eu incerc sa adaug o pata de culoare-defapt alb-negru- acestei colaborari poezie -grafica....si eu admir arta celorlalti...orice forma de arta...pt ca asa ma completez..asa simt ca pot merge mai departe...desi nu o spun decat rar...pt mine imaginile vorbesc...

cu stima, acelasi Mi

[constanta popescu]

felicitări,  vă admir pe amândoi! Ați făcut un lucru f frumos, operă de artă!

[mihai catruna]

[Ion Lazăr da Coza]

Un poet al creionului - o plasticiană a cuvântului!

Reverențe! 

da Coza