Diploma: Premiul al II-lea, poezie – „Întors dintre geruri” de Gina Zaharia

Întors dintre geruri

E pace-n pasteluri și-un nor se încruntă,

Fântânile-s toate fecioare la drum,

Coboară-nserarea pe zarea căruntă

Și-aduce-a descântec din brumă și scrum.

La colț de mesteceni se-ntoarce să-și strige

Iubirea de-o vară, s-o strângă la sân,

Dar haina-i șireată, rugina-i ajunge

În plete, în sânge și-un soare hapsân

Pândește-ntre cetini sculptate pe stâncă!

În straie de aur, tu tremuri și taci.

Mă-ntorc spre tulpină. O rană adâncă

Străbate pământul prin lanuri de maci.

Ce secetă oarbă mă prinde stângace!

Se cerne văzduhul în lacrimi de lut,

Tu-n sorți de izbândă aduni printre ace

Un crez botezat dar la oaste pierdut,

Sălbatic mi-e timpul prin setea zăludă

Port chipul cioplit într-un vis pelerin,

Dar iată, o voce străină și crudă

Mi-ntinde o cergă și-o cană cu vin,

Hamacele vremii-s legate de ceruri,

Păianjeni-adorm într-un roșu pustiu.

Îți sunt anotimpul întors dintre geruri,

Mai lasă-mă Doamne, o creangă să-i fiu!

Vizualizări: 548

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vă mulțumesc! Nu speram că poezia scrisă și trimisă în ultimele minute să ia un premiu! Vă mulțumesc dragi organizatori și  jurați, sunt onorată!  Onorată, de asemenea, și că a primit nota cea mai mare de la membri. Pentru mine contează foarte mult!

Felicitari!

Mulțumesc, Zarra!

Zarra a spus :

Felicitari!

Felicitări! O poezie care mi-a plăcut mult. 

Felicitări!

Îmbrăţişez cu tot dragul, fiinţa ta şi muza-ţi aflate într-o copleşitoare şi înaltă vibraţie ce demontează simţuri! Felicitări meritorii! Rădiţa, drag

Felicitări, dragă Gina! :)

Sincere felicitări, doamna Gina!

     O DOAMNE CE FRUMOS SE POT RESCRIE ROMANTICELE PASTELURI ÎNVEŞMÂNTATE ÎN HLAMIDA REGALĂ A POEZIEI GINEI ZAHARIA!

SINCERE FELICITĂRI!

Felicitări, ReGină!

Felicitari de suflet, draga mea Gina!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Aerul a lui Maria Mitea
cu 12 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua ta, cuvintele sunt flori a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Frumos!"
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog De ziua ta, cuvintele sunt flori a lui Crinu Sorin Leşe
cu 13 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul primăverii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos!"
cu 24 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul clipelor a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos!"
cu 24 minute în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea

Aerul

        ...doar aerul a  rămas în urma ta,un voal incolor                                         …Vezi mai mult
cu 32 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipă-i frunzarelor de vis a utilizatorului gabriel cristea
"A mai suit un sacerdot la Dumnezeu,Pe drumul semănat cu pietre sfinte;Se simt doar pașii Lui…"
cu 48 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: reîntoarcerea a utilizatorului Stanescu Valentin
"Maria, ai deschis o nouă Valentă într-un moment de tristeţe pentru cei ce l-au cunoscut pe…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog ne-plecat a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Risipă-i frunzarelor de vis a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: reîntoarcerea a utilizatorului Stanescu Valentin
"~…"
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Crinu Sorin Leşe

De ziua ta, cuvintele sunt flori

Cuvintele sunt flori nemuritoareM-am hotărât să-ți fac un dar în dar;Va fi dar de ajuns, va fi...…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec pentru hoața mică a utilizatorului Dumitru Ichim
"~ Pe sub cetini apele și-au închis pleoapele, leagănă-te, leagă... - Sst! Că doarme hoața-mi…"
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Chris
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, Augusta! ❤️🎂💯🌺"
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Nikol MerBreM
"La mulți și minunați ani, Nikol! ❤️🎂💯🌺"
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lecția finală a utilizatorului Costel Zăgan
"   Cam pe-acolo."
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului ovidiu
"Uimitor caleidoscop!"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui ovidiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ne-plecat a lui nicolae vaduva
cu 13 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ne-plecat a utilizatorului nicolae vaduva
"Un farmec aparte versurile nostalgice și dureroase, gândul rămas stingher să plângă…"
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor