Diploma: Premiul I, poezie – „În vis Ada Kaleh” de Melania Briciu Atanasiu

în vis Ada Kaleh

 

  pe terasa cafenelei la colțul de stradă din cer 

  departe de oricare apă perfidă 

  toamna și-a imbrăcat șalvarii castanii 

  se infruptă lacom din bucata de soare 

  dulce și lipicioasă ca o baclava 

   

  m-am așezat pe o aștepare de sare 

  mesele dispersate doar în unghiuri de lumină 

  prea multă prea dureroasă 

  unde cei fără chip își savurează cafeaua 

  le simt doar privirea din spatele umbrei 

  nisipul clipei l-a acoperit viața sub ultima ecluză 

   

  amintirile nu mai sunt ale mele dar mă bântuie 

  încă frisonul lor 

  jinduiesc la ceva care parcă a fost dar nu va mai fi 

  e prea grea povara apei și a istoriei                               

  

 pe înserate printre rădăcini  contorsionate de lună 

 se va tângui naiul va plânge lăuta

 lângă acei chiparoși pasionați vor dansa 

 perechi melancolice de migdali și leandri 

   

  nu am parale de bacșiș doar câteva versuri 

  efendi, pregăteste totuși cafeaua și narghileaua 

  și adu-mi șerbetul de mentă 

  să-mi răcoresc toate caniculele

  din verile despuiate până la indecență

 

 să-mi rămână doar toamnele serioase

 până la disperare

 și visul unei insule despre care

 îmi povestea bunica când ghebele își risipeau 

 aroma sub capacul ultimelor memorii

 pe plita încinsă

Vizualizări: 529

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, Melania!

Felicitari!

Felicitări Melania!

Felicitări, Melania! :)

Felicitări!

Sincere felicitări, Melania!

WOW!

MULTIPLICAT  Î N PROGRESIE GEOMETRICĂ!

FĂRĂ ALTE COMENTARII, DE CELE MAI MULTE ORI SIMT NEVOIA SĂ MĂ MÂNDRESC PUBLIC CĂ ATUNCI CÂND ŢI-AM DESCOPERIT SCRISUL AM SIMŢIT CĂ TRAVERSEZ CLIPA DE GRAŢIE ÎN CARE CITESC CU ADEVĂRAT POEZIE!!

IATĂ CĂ NU M-AM ÎNŞELAT!

TE FELICIT GOLANCO!:))

HAU! (SALUT INDIAN)

felicitări din inimă!

Felicitări!

Felicitari, draga Melania!

Felicitări, Melania!

Ți-am dat notă mare pentru originalitatea subiectului!

Despre hibe, discutăm în alt loc! (Nu scapi ușor!)   :)

Frumoasă diplomă, nu-i așa?

Cu urări de succes pe mai departe!

da Coza

Multe felicitări, fată dragă! Mie mi-a plăcut mult și multe din cele criticate de d-l Crețu mi-au plăcut în mod deosebit. Domnule Crețu, aceasta este o poezie! :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Domnule Dacu, observația mea nu a vizat excluderea dumneavoastră din cenaclu și nu există niciun…"
cu 2 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Nu m-am simțit lezată cu doar mi-ai spus punctul de vedere, cât despre comentarii la ce…"
cu 2 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr, ,,Comentându-i pe altii, vom fi la rândul nostru…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

De-a baba oarba

Goale tălpile sorb aproapeParfumul de tei din fânar, din pătul, din bordei,Să le ție pe…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Domnule Dacu, nu ați înțeles absolut nimic. Dumneavoastră continuați să confundați subiectul…"
cu 11 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Oul Fabergé a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc din toată inima pentru timp și pentru cuvinte! Domnule Mihai Katin, doamna Ada…"
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Stimată Doamnă Mihai Ana Liliana,        Foarte frumos acest grupaj de 7…"
cu 14 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii mei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Ar fi bine să răspundă în altă poezie, măcar știu că mesajul meu a ajuns unde trebuie. O…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Demonii mei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"...O poezie dezbrăcată, plină de neliniști și de cuvinte. Poate, prea multe. Poezia sugerează, nu…"
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Lecția finală

Dragă Kittytrecutul are cuvântulsă spună elceneașteaptăCostel Zăgan, Nepotul lui Kafka, Editura…Vezi mai mult
ieri
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Jettatora a lui nicolae vaduva
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schiţe de singurătate nocturnă a utilizatorului Mihai Katin
"Foarte frumos si amplu text. Ne-ati facut un cadou de ziua dv. La multi ani! "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Schiţe de singurătate nocturnă a lui Mihai Katin
ieri
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora a utilizatorului nicolae vaduva
"Știu să mint doar în povestirile mele. Culoarea textului am ales-o numai pentru că fundalul…"
ieri
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Europa 2022 a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Doamna Vasilisia Lazar, va multumesc pentru sfaturi! Intr-adevar, este un subiect mai delicat,…"
ieri
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Careul de dame a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Asa este, Chris! Multumesc!"
ieri
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Reflecții a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Va multumesc pentru pareri!"
ieri
Utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL îi place postarea pe blog în satul meu a lui Chris
ieri
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autobiografie a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Va multumesc pentru comentarii, Vasilisia Lazar si Chris."
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor