Gândirea unor zburătoare

[Exemplu de Titlu]

El

 

Prietena nu vrea s-o mai polenizez.. e drept nici eu  nu am chef dar m-a întărâtat un fluture bezmetic, care alerga din floare în floare. Cred că ameţisem de aroma ardeilor… sau a vinetelor? Sau mai degrabă mă încurcase mirosul castraveţilor. Adevărul este că parfumul dovleceilor e irezistibil, galbenul dărâmă! Mi s-a păstrat un pahar plin pe care îl ofer gentil unei frumuseţi locale şi plec mai departe. 

Câţiva trântori scăpătaţi, se încurcă printre pătlăgele care de ruşine au întârziat să se pârguiască. Busuiocul la loc de cinste îşi etalează floarea albă, imaculată şi emană o mireasmă ameţitoare cu un trecut nestins numai dacă încerci să-l stropeşti iar cimbrul îi îmbie şi pe ceilalţi zburători să guste din coloritul albastru al cupelor împrăştiate în reminiscenţe de secole.

Doi bondari nerăbdători, se îmbulzesc să guste din lăptişorul unei mătci prea generoase şi, otrăviţi de miresme nu vor să-şi mai dezlipească aripile de pe ea. O pipăie într-una, nu catadicsesc să-i lase şi pe alţii ce aşteptă la rând, cu toate că aud bâzâitul nemulţumiţilor în cor, monoton, deranjant, ca o ameninţare venită dinspre universuri

Parfumul mentei ce sălăşuieşte prin gradină nu poate fi identificat de oricine iar florile gri-albăstrii îmi umplu paharul c-un Pipermint clasat şi catalogat prin calificativul ‘’excelentă băutură răcoroasă, slab alcoolizată’’ după care, pot pleca zburând în zigzag.

Crizantema, împărăteasa sufletului îşi dezleagă splendoarea franjurată cu graţia nestăpânită a unei inimi pierdute . Gălbenelele, mici, insistente, se înfig neiertătoare ca nişte străjeri puşi să pască şi să spele picioarele împărătesei pregătită pentru marea confruntare cu simţurile tremurătoare.

Un păianjen nemernic, înfometat îşi aranjează fără milă pânza pândind insectele extaziate la ieşirea din rutul floral.

Ia te uită! Mă urmăreşte gâza aceea mignonă, frumoasă  şi elegantă care stă de-o vreme bosumflată cu puful abia ieşit din tremurul nopţii. Poartă podoabele poleite cu polen strălucitor, moştenite încă din antichitate! O voi atrage în pliurile unei floricele şi tremurând amândoi de încordare o să-i mototolesc platoşa! Îi voi morfoli pistilul de neegalat până la pierderea oricărui vârtej de gând.

Şi apoi vom fugi în lumea largă! 

 

Ea

 

Când s-au ivit zorile am plecat năzuroşi la muncă… înainte era politicos şi mă lăsa să mă scald prima în roua dimineţii dar de un timp dă dovadă de ciudată indiferenţă.

Adevărul e că şi pe mine a început să mă plictisească cu fracul veşnic ponosit şi soios, pătat cu sosuri până în coate, încărcat cu mirosuri grele, amestecate de odorante ieftine, improprii pentru recepţiile pe care le dau în fiecare seară.

Se dă în stambă mereu, fumează pipă crezându-se mai interesant, şi-a lăsat şi barbişon şi umblă veşnic bezmetic de culorile rochiţelor câtorva femeiuşti ce-l asaltează  fără încetare. De la ele i se trage fracului, de-atâta terfelit prin paturi străine!

Mi-aduc aminte cum m-a răpit în noaptea nunţii, ce jurăminte mi-a tras, ce lacrimi a vărsat… nici nu-l cunoşteam prea bine însă am acceptat să fugim într-un local luxos după care m-a dus pe aripi până în palatul lui din frunzişul de cleştar însă, acum‚ mă oboseşte.

Să nu creadă că numai el are nevoie de schimbare, de variaţiuni pe aceeaşi temă şi în definitiv de-o compensare galopantă la nivel de simţuri în veşnică primenire, încărcate cu arome înverzite de nuanţe ameţite.

E drept… nici nu deschid bine recepţia că o şleahtă de bărbaţi năvălesc peste mine să-mi întreţină tonusul ridicat în conversaţii spumoase şi îmi neglijez adesea atribuţiile de amfitrioană faţă de ceilalţi invitaţi.

Vecinul din colţ, văduv, mă uimeşte cu asociaţiile de idei bramburite însă adesea sclipitoare şi recunosc mă farmecă. Îl accept prin preajma mea iar în timpul dansurilor candide, încărcate c-un erotism camuflat la întuneric, mă îmbrăţişează pasional cu aripile proptite protector pe umeri.

Şi ultima cunoştinţă de pe piaţa mondenă care umblă înnebunit după mine, m-a  sărutat fără să-i pese de nimeni… asta da bărbat!

Toţi mă caută pentru dărnicia mea… trebuie să-i mulţumesc pe toţi. Ştiu că toate fetişcanele din generaţia mea suntem aiurite, ne place viaţa, profităm din plin şi proastă aş fi să nu fac asta. În definitiv nu m-a făcut mama pentru un singur mascul!

În ultimul timp mă simt balonată, greoaie şi dimineaţa reîngurgitez tot ce mănânc; am gust de fasole acră în trompă şi îmi vine să nu mai polenizez vrejul acela. Cred că florile sunt destul de bătrâne, au petalele vestejite, însă vor urmaşi şi babele astea nebune… trebuie să-mi fac datoria.

Dar i-a priviţi! Crede că nu-l zăresc cum intră într-un pliu ascuns cu fâţa aia tânără să-şi scuture sporii. Are o şiretenie înnăscută  atunci când mă înşeală dar nu mă duce pe mine cu preşul lui Aladin.

Să-mi văd de treabă! De mult mă caută fără motiv tinerelul acela sfios. Ce-ar fi să mă găsească?!

Dar uite-l… acum mă invită îndrăzneţ într-un intrând cameral să ne desfătăm cu polenul neîmbuteliat. Poate are şi nişte iarbă să-mi liniştesc spiritul! Tinerelul este nepotul… cuiva! Sunt de obicei grijulie când îi aleg, să aibă băieţeii coşul plin.

Chiar dacă sunt borţoasă manifest multă agilitate şi în definitiv puţin îmi pasă. Pensia alimentară o consider îndestulătoare iar costurile şi incertitudinile paternităţii trebuie să le suporte masculii. Toţi sunt granguri pe undeva!

Iar vechiul… a rămas istorie!

[Sofia Sincă]

Super... Îmi amintesc că am mai citit-o o dată undeva... dar mă încearcă aceeaşi plăcere ca şi atunci. Atâta sensibilitate iese din textul tău, din personificarea gâzelor ce au un rol foarte important în lumea plantelor. Ai pus la bătaie multă imaginaţie, mult talent pentru a crea acest echilibrul în text.

La urma urmei... fiecare după interes propriu şi în lumnea gâzelor ca şi în cea a oamenilor.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

Spumoase texte. Talentat autorul.

Încântat,

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Excelent! Cunoaştere, imaginaţie, talent.

Reverenţă!

[Vasilisia Lazăr]

Text transferat în Biblioteca de proză.