Mulțumesc pentru editarea volumului "Lacrima cu multe c(k)arate" și pentru diploma oferită de Editura Inspirescu și Revista Internațională de cultură Cervantes, celor doi oameni valoroși care oferă lumină Cuvântului scris: dna Liliana Terziu și dl George Terziu.

Mulțumesc doamnei Liliana Terziu pentru surpriza deosebită pe care mi-a făcut-o, scriind prefața acestei cărți.

Mulțumesc prietenului Mihai Catruna pentru coperta deosebită.

Mă înclin!

Voci ale aceleiași simfonii

 

            Gina Zaharia, premiată la concursul nostru de literatură (Editura Inspirescu 1/2014) este o poetă adevărată care scrie o poezie postmodernistă din care nu lipsesc motive ca: omul nopții, singurătatea, străinul, femeia- scoică…

            Volumul este o călătorie inițiatică neapărat pe mare, un fel de Ulise în căutarea ursitei. Femeia-scoică, în călătoria spre continentul clandestin. Metaforele, care surprind de cele mai multe ori,  nu au decât o legătură pertinentă cu firul căderii în iubire. Impresia de flashuri de poeme într-un vers abundă. Poeta pare un fin scamator al lumii, inspirată dar și detașată de ea.

            Și dacă nu înțelegi bine mersul valurilor care te trimite de la ocean, glezna pământului, scorburi, pescăruș, foame, catarge, rochii de spumă, asfințituri nebune, ghețari, cerșetori, totul se termină brusc:

 

         Apropo, tu știi să înoți?

        Oceanul e în pieptul meu.

 

            Poeta desenează cu raze de inimă și hrănește mulți cai sălbatici la marginea rugului într-o curajoasă și plină de imaginație atitudine creativă.

            La ferestrele sufletului bat revoltate frânturi de idei, imagini, metafore într-o achiziție valoroasă de lacrimi cu multe c(k)arate. Atingerile imaginative au reverberații în festivitatea agoniei, uneori în lutul (ne)umbrelor, iar alteori în scrinul ce-ți sunt.

            Poezia religioasă trage zăvoarele ușilor, închide în neputința sufletului de a se înălța dincolo de invențiile cotidiene ale vieții, cu întâmplările ei sau cu drumurile care duc spre anonimat.

            Gina Zaharia se desprinde din retorica ungherelor (in)conștiente ale versului alb și pătrunde cu un lirism nedisimulat într-o zonă îndelung habitată de poeții lumii, aceea a metaforelor cuprinse de ritmul și de rima versurilor (Suntem la punctul zero, soldat necunoscut, A înflorit misterul, într-un rai de hârtie, Din ram în ram).

           Gruparea poemelor pe mai multe voci ale aceleiași simfonii descătușate din preaplinul unui suflet sensibil care coboară în berna suferințelor sau se înalță pe piscurile unor necuprinse zări, romanțează într-un mod surprinzător volumul.

            Ploile curcubeului cad necontenit pe potecile sentimentale ale poetei Gina Zaharia, lăsând parcă veșnicia nu numai să se nască la sat, așa cum spunea poetul Lucian Blaga, dar și să continue în epistola nescrisă și-nvechită… a universului poetic al marii familii a celor care mai scriu, încă, literatură adevărată.

                                                                                               Liliana Terziu Boian

                                                                                                                                   

 

Vizualizări: 429

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, Dorina Cracană! Îmbrățișări,

Dorina Cracană a spus :

V-am citit întotdeauna cu plăcere. Admirație și la mai multe realizări pe acest plan!

Gina in oceanul din pieptul tau sunt multe valuri, fiecare val e un vis, fiecare vis trece prin somnul unei nopti, fiecare noapte are la capat de drum roua zorilor, aici zambesc florile, aici este malul implinirilor tale, aici eu te vreau de-a pururi fericita!

Cu toata dragostea si pretuirea mea!

George, te-am imaginat privind undeva pe fereastră și spunându-mi toate acestea, ca un adevărat prieten. Peste tot erau ramuri din pieptul meu. Fie ca și împlinirile tale să-și aibă drumul la fel de reușit cum mi l-ai dorit aici.

Și prețuirea mea,

ungureanu a spus :

Gina in oceanul din pieptul tau sunt multe valuri, fiecare val e un vis, fiecare vis trece prin somnul unei nopti, fiecare noapte are la capat de drum roua zorilor, aici zambesc florile, aici este malul implinirilor tale, aici eu te vreau de-a pururi fericita!

Cu toata dragostea si pretuirea mea!

Poezia ta e de multe c(k)arate, Gina. Tu, de asemenea. Te voi citi întotdeauna cu drag.

Felicitări d-nei și d-lui Terziu și, nu în ultimul rând, dragului nostru prieten Mihai Cătrună pentru coperta deosebită!

De multe carate este sufletul tău, Lisia! Frumusețea sufletului tău și prietenia ta îmi sunt suficiente pentru a repeta, întruna, cât sunt de bogată! Mulțumesc mult, draga mea! Cât despre d-na Liliana  și dl. George Terziu, toată stima! De Mihai Cătrună  nu mai zic, un om, artist și prieten de zile mari!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Poezia ta e de multe c(k)arate, Gina. Tu, de asemenea. Te voi citi întotdeauna cu drag.

Felicitări d-nei și d-lui Terziu și, nu în ultimul rând, dragului nostru prieten Mihai Cătrună pentru coperta deosebită!

Mulțumesc, Hatos Vasile, orice cuvânt scrijelit cu inima poate fi autograf pe veșmântul timpului.

Hatos Vasile a spus :

Felicitări!

Orice carte scrisă este fericire pentru suflet, pentru că lăsăm în urma noastră puţin din ceea ce ştim!

Succes în continuare1

Domnule Tudor, a fost o surpriză să vă descopăr pe site-ul nostru (iertare că nu v-am întâmpinat, am lipsit o vreme!), și încă o surpriză, la fel de plăcută, să-mi lăsați aici o impresie despre poeziile mele. Cred în sinceritatea dumneavoastră și știți asta. Aveți aptitudinea de a pătrunde în sufletul poetului fără să vă scape vreun aspect. Cu riscul de a mă repeta, orice mod de critică venit din partea dumneavoastră, pentru mine e constructiv. Aici, și acolo, la cenaclul nostru. 

Cu mulțumiri și prețuire,
Tudor Cicu a spus :

În poemele Ginei Zaharia se adună și îngerii pe trepte pentru a asculta ca din glasul șeherezadei să continue poveștile ei poematice până la a omie și una... Visele poetei buzoience sunt flămânde după poezia sufletului șă căruia poeta îi toarnă câte o picătură, cu fiecare poem, din licoarea descânteceleor înmuiate în cuvinte alese. Pesemne, într-o altă viață a fost un pescăruș pe umărul nostru. Observi cum și vreascurile trosnesc a dragostre la șemineul unde își deapănă poemele povești. Sau poate un pescar își coase povestea de cealaltă față a stării, cum spune într-un poem. Frumos: „veneam de departe treceam lanul în care privighetorile cânataseră fără odihnă”...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Preţul binecuvântării sau taina popii din Văleni (pamflet) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 14 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 53 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog și frunzele plâng a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Răsărit în apus a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tom-Bebe (bucuria lui Matei) a utilizatorului Ada Nemescu în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 3 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut discuţia Tom-Bebe (bucuria lui Matei) a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut discuţia Ouă pictate - da Coza a lui Ion Lazăr da Coza
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor