Am zărit o stâncă  în depărtare şi am alergat spre ea cu paşii mei de animal sentimental. Dar stânca s-a îndepărtat .N-a mai rămas din ea decât umbra..Atunci am cerut timpului ca veşnicia să mă aştepte…Şi m-a aşteptat. Fără să stau pe gânduri am muşcat din stâncă, dar dinţii mei s-au risipit printre  pietre.

  Aşa, ştirb, am vrut să ştiu cum ar ar fi să fiu frumos şi curat. M-am aplecat asupra izvorului dar mi-am întors privirea de la el lăcrimând.

  Pe jumătate orb, nu m-am lăsat, am mai vrut să ştiu cum ar fi să luminez ca ziua. Mi-am îndreptat privirea către soare dar  el a fugit  de mine ascunzându-se   într-un nor.

 Mi-am zis, n-ar strica să măsor infinitul. Am atins marea cu tălpile mele de animal sentimental dar o lipitoare m-a umplut de sânge.

  Ruşinat, mi-a venit cheful să rătăcesc fără ţintă.Am ciulit urechile să vânez zborul unui pescăruş dar un val m-a izbit şi am căzut grămadă în nisip.

  Apoi, am strigat cu  gura plină “Ce-ar fi  să fiu Dumnezeu”? Din bucăţi de ţarină uscată, mi-am clădit un castel pe gustul meu dar am căscat de somn şi castelul s-a năruit peste mine.

 Într-un final, sătul şi plin de resturi,m-am gândit că ar fi plăcut să-mi fie dor.O flacără mi-a ars inima dar până să-i simt căldura s-a stins printre peroanele minţii. 

 Resemnat , am ridicat miinile să ating cerul şi minunăţiile lui. Tot măsurând  pulberea ce mi se scurgea printre degete, am devenit dintr-un animal sentimental o clepsidră neîntoarsă!

Vizualizări: 55

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tare frumos!

Iarăşi câteca problemuţe la redactare. După fiecare semn de punctuaţie se lasă pauză, iar punctele de suspensie sunt întotdeauna trei, cu pauză după ele sau înainte. (...umbra, umbra...). Forma umbra..Atunci este greşită, e ca şi când ar lipsi două litere dintr-un cuvânt.

Încântată,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea Phoenix a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans fragil a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Dans fragil a lui Denisa Curea-Popa
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte vieți a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Câte vieți a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Ulisse a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ulisse a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tei, izvor prinse în dor a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Tei, izvor prinse în dor a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Solstiţiu cu miros de tei a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor