Suntem prizonierii istoriei, forma politică a memoriei. Ca să fim liberi, pe deplin liberi, trebuie să uităm, s-o uităm! Adică, să evadăm. Şi cea mai la îndemână formă de evadare  este amintire: evadarea în trecut. Trecutul tău sau unul imaginar. Am găsit:trecutul meu imaginar!

   Prin urmare , să-i dăm drumul!Noi? Păi, EU ŞI AMINTIREA. Să ne  "derulăm" pentru Domnia Sa, Cititorul!

 

   În butoiul în care tot mai căuta cu lumânarea un om, Diogene a dat peste acest manuscris: lacunar, liricizant şi imaginar.

 

                                                         1.Exilatul din inima mea sau cum am ajuns informatorul lui Dumnezeu

 

   Aştept (iar, domnule, m-am săturat de mofturile tale de mare creator!) să-mi vină inspiraţia  să mă-nhame cu haranşamentul lingvistic şi stilistic corespunzător şi să-i dăm bătaie! Care pe care:eu sau/şi cititorul? Cine termină mai repede scriitura? El de citit ori eu de scris?

   Deocamdată inspiraţia umblă brambura. Iar eu mă afund tot mai mult în copilărie: în nord-estul Imperiului Socialist Românesc.

   Sunt fericit: ca orice copil. Îmi place lectura,sunt înnebunit după cărţi! Când citesc uit cine sunt, uit ce sunt, uit că exist! CITESC ORICE CARTE-MI CADE ÎN MÂNĂ: DE LA ULTIMUL ROMAN POLIŢIST PÂNĂ LA Călăuza ateistului!Majoritatea  cărţilor mi le împrumută dirigintele,tovul de istorie.

 

   Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde, prezentă pretutindeni, şi care odată cu zorile împingea totul către cer. 

          (va urma)

 

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (2)

Undeva,în biblioteca verde de acasă

Vizualizări: 74

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cititorul a terminat acest fragment si asteapta. :)

Un început de ceva... ceva care meditează, care-şi aminteşte, care trăieşte din cărţi.

Aştept continuarea.

Sofy

Aproape e un poem/poezie în proză.

da Coza

Un fragment din roman, nu?

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Excelsior a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
"Poemul dumneavoastră este o veritabilă ascensiune spirituală, o chemare către înalt, unde…"
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Excelsior a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 19 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Nicoleta, poezia ta se așază ca un vis plutitor între cer și ființă, într-un spațiu…"
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog timpul doarme a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 30 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei nopți și flori de vișin a utilizatorului nicolae vaduva
"Cu atât mai impresionant acum!"
cu 37 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Timid mai ninge la Paris a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la aniversare a utilizatorului bolache alexandru
"O comparație frumoasă între poezia clasică și modernă. Stilul clasic este elgant „…"
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

VALENTA zi de februar’

                           zi de februar’                       soare-n zăpezi                     …Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Numai cu tine a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Regrete a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog coșmar de primăvară a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Denudare a lui Amanda Spulber
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Marioneta a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Marioneta a lui Dulmin Aurel
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la aniversare a utilizatorului bolache alexandru
"Alexandru, superbă poezia ta despre poezie. Cred ce spui. Sunt şi ţărani care citesc şi pot recita…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog la aniversare a lui bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Numai cu tine a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Elena, frumoasă poezie de interferenţă sufletească ce duce la sublimul întreg ’’…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Excelsior a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor