IUS şi ISA . XXIV .

[Emil Dumitru]

          Privi mult mai atentă, chiar curioasă şi mai cercetător în jurul ei şi observă în stânga nişte jaluzele verticale albe, ușor întredeschise: acolo trebuie să fie fereastra, pe acolo voi evada din celula asta blestemată! gândi ea, şi, vru să se ridice dar nu putu, o ameţeală cumplită îi cuprinse capul, moleșindu-i brusc tot corpul. Mai încercă o dată, reuși să se ridice în capul oaselor, dar picioarele, aflate încă legate în curele, nu le putu mișca. Duse mâna să le dezlege, moment în care auzi acelaşi clinchet cristalin de clopoţel şi uşa se deschise:

      − Bună, Luisa! spuse apropiindu-se de patul ei, o tânăra îmbrăcată într-un halat mov.

      − Bună!

      − Mă bucur mult că ţi-ai revenit! Eu sunt Ioana, asistenta ta.

      − Mulțumesc, dar nu mi-am revenit așa… complet, mă doare groaznic capul.

      − Durerile de cap, în cazul tău, apar în urma unor eforturi, iar poziția ta, dovedește că tu ai făcut așa ceva. Încă ești anemică, însă vor dispare cu timpul, trebuie să dormi, să te odihneşti. Ai fost foarte agitată şi, îmi pare rău, dar a trebuit să te ţinem legată. E o metodă a doctorului Paşca, care este destul de priceput în acest domeniu, crede-mă! Nu îndoapă pacienţii cu sedative puternice, mai întâi îi leagă câteva zile…

      − Câteva săptămâni! o întrerupse Luisa zâmbind amarnic.

      − Mă rog, mai sunt și mici excepții, lăsând „creierul pacientului să lupte”, cum spune dumnealui…

      − Da, să lupte cu invenția lui groaznică, care-ți sfredelește creierul, nu alta, spuse Luisa, întrerupând-o iarăși.

      − Să ai încredere în el, altfel nu te poate ajuta. Lucrez cu dumnealui de cinci ani, și te asigur că invenția lui a dat roade…

      − Sută la sută?

      − Aproape, sută la sută! răspunse ea zâmbind. Şi tot vorbind, Ioana îi administră medicamentul, apoi, aşteptând câteva secunde, probabil ca el să-şi facă efectul, îi dezlegă curelele de la picioarele.

      − Acum dormi şi nu te mai gândi la nimic! reluă Ioana, urmărind-o pe Luisa, cum se întoarce pe o parte și se chirceşte, luând poziţia fetusului. Să nu încerci iarăși să te ridici din pat, după ce plec eu, că te vei prăbuşi! o avertiză Ioana plecând.

      Luisa o urmări să vadă cum deschide ușa fără clanţă. Asistenta puse toată mâna stângă pe plăcuţa metalică şi uşa se deschise, după ce se auzise acelaşi clinchet, ca la închidere.

      Închise ochii: deci doctorul o deschide cu o telecomandă, asistenta cu amprentele mâinii, ciudată uşă! gândi ea şi vru să deschidă ochii, dar nu mai putu, pleoapele îi erau grele ca de plumb: medicamentul începuse să lucreze. Brusc se gândi la Marius şi imaginea lui nu întârzie să apară: oare el ştie ce se întâmplă cu mine, sau nu?... dar nu mai reuși să continue, adormi repede cu acest gând.

 

       Luisa, a doua zi, simți mai întâi că ceva cald, catifelat, se plimba a mângâiere pe antebrațul ei, şi brusc își retrase brațul, deschizând ochii puţin panicată: era doctorul Paşca.

      − Bună dimineaţa, domnişoară!

      − Bună! articulă, uşor răguşită Luisa. E… dimineaţă?

      − Da, şi vreau să-ţi spun că ai dormit ca un prunc în braţele unui înger… Se uită la ceas şi reluă: Ai dormit, aproximativ douăsprezece ore şi asta e bine.  Acum nu te ridica brusc! Și zâmbind adăugă: Așa cum ți-ai tras mâna! E posibil să te mai doară capul, o atenţionă el. Astăzi vom avea, o zi puțin mai grea, mai deosebită, și doresc…

      − Aţi venit, așa dis de dimineață, să mă pregătiţi psihic, pentru ce va urma? îl întrerupse ea, murmurând ușor cuvintele, dar din tonul ei răzbătea şi puţină ironie.

      Doctorul zâmbi:

      − Putem spune şi aşa!... Dar hai să lăsăm ironia, că nu te prinde, nu face casă bună cu chipul tău angelic… Voiam să-ţi spun că: astăzi vom avea o zi grea, amândoi.

      − Bine. Atunci fiți amabil și plecați. În primul rând, vreau să mă spăl… mă simt nașpa… murdară, apoi vreau să iau micul dejun. De acord?

      − Ok, am s-o trimit pe Ioana să te ajute, spuse doctorul Pașca, plăcut surprins de dorința ei. 

      − Mulțumesc!

 

        Totul dură aproximativ o oră, cu micul dejun cu tot. Apoi Ioana se dovedi foarte pricepută și talentată în arta machiajului, îndeosebi în combinația fardurilor, reușind tonuri frumoase, calde, mult apropiate de realitate, și o aranjă ca pe o vedetă, încât, doctorul Pașca când o văzu, nu se putu abține să nu-i facă complimente.

      Ea îl privi la început cercetător și afișând o față calmă – ușor derutată: unde să plaseze și cum să catalogheze complimentul lui! –, surâse ușor, apoi privirea i se schimbă, devenind întrebătoare şi schiţă un zâmbet, mai larg, zâmbet în care antrenă și ochii, făcând-o mai luminoasă. Ştia şi ea din câte mai citise şi văzuse prin filme, că medicii psihiatrii sunt mai ciudaţi, că au diferite metode – de cele mai multe ori, chiar proprii și neconsemnate în tratatele de specialitate – de-a comunica şi trata pacientul şi îşi impuse să se abţină, de a mai face comentarii în plus, în sensul că, ea ar şti ce vrea el să facă şi să-i spună, că uneori intuieşte gândurile lui, etc.

      − Azi, va trebui să stăm de vorbă cu… cu tânărul cu trandafiri! Apropo, cum îl cheamă?

      − Marius, îl cheamă. Dar nu înţeleg, de ce, să stăm, şi nu, să stau? E problema mea personală, domnule doctor, eu trebuie s-o lămuresc, eu trebuie să…

      − Uşurel, uşurel, nu te agita! interveni el calm. Va fi aşa cum doreşti!

      − Sau asta aţi vrut să aflaţi, mai precis, de la mine! Dacă sunt pregătită, să vorbesc cu el?  Sau, dacă sunt în depline facultăți mintale, pentru întâlnire?

      Doctorul zâmbi iarăşi. Luisa citi satisfacţie pe faţa lui.

      − Sunt convins că tu eşti pregătită! Cel puțin asta vrei să-mi demonstrezi! Dar, problema e, cum va suporta el, totul. Te iubeşte atât de mult, încât nu ştiu cum o să reacţioneze când va afla că tu nu-l mai vrei.

      − De unde știți că mă iubește?

      − Din comportamentul lui și din scurta convorbire cu el, am dedus că…

      − Ați stat de vorbă cu el?

      − Da, dar nu mi-am permis să-l întreb acest lucru! Nu aveam permisiunea ta. Poţi să-mi spui de ce îl alungi? De fapt, ca să înțeleg și mai bine situația, ce statut are: e iubitul tău, sau, doar un prieten, vreau să aflu adevărul de la tine. Deci?

      − A fost iubitul meu!

      − A fost!?... Și, nu-l mai vrei?

      Luisa se foi în pat, încercând să se ridice mai sus. Doctorul sesiză intenţia ei şi-i explică calm:

      − Pe marginea patului, în partea lui dreaptă, se află două butoane, dispuse unul sub celălalt. Cel de sus, ridică patul de la spate în poziţia dorită de tine, cel de sub el, face totul invers, o informă doctorul.

      Luisa căută butonul şi puse patul în poziţia dorită. Trase adânc aer în piept, oftă uşor şi spuse:

      − M-aţi înţeles greşit! Nu-l mai pot avea… ca iubit! Dar ca prieten, da – se opri, inspirând profund – prieten, în adevăratul sens al cuvântului… dar o să fie greu, o să ne fie destul de greu… Se opri, ochii i se umeziseră, observă doctorul. Apoi, ridică privirea spre el: Nu aţi înţeles nimic! Nu-i aşa?

      − Adevărat, aştept să mă lămureşti! Dar dacă te simţi obosită, sau încă nu ești pregătită să-mi vorbești despre el, poţi să te opreşti, reluăm mai târziu.

      Luisa reflectă câteva minute.

      − Nu domnule doctor, nu mă simt obosită, dar îmi e cam greu să vă explic, așa direct.

      − Te-a trădat?

      − Nu.

      − Ți-a înșelat așteptările?

      − Nu, greşiţi! Încă nu ştiţi despre ce e vorba. Aşteptaţi puţin şi vă lămuresc. Totuşi, constat cu amărăciune, că, cu cât aprofundez problema, şi mă gândesc mai mult la el și consecințe, încep să cred că aveţi dreptate, chiar dacă nu mi-aţi spus-o direct, eu nu sunt… nu mă simt pregătită să-i vorbesc… M-am dat mare că… da nu sunt, n-aş putea să-i spun aşa, verde-n faţă adevărul. De aceea, vă rog pe dumneavoastră s-o faceţi! Să-i spuneţi adevărul, vă rog! Dumneavoastră ştiţi cum să-l pregătiţi. Ştiţi ce cuvinte să folosiţi. Domnule doctor, Marius, care a fost iubitul meu, e de fapt fratele meu bun: avem acelaşi tată. Luisa tăcu, privindu-l pe doctor, care întredeschisese gura şi rămăsese aşa.

      − Marius, băiatul cu trandafiri, iubitul tău, este de fapt, fratele tău? întrebă el şocat, mai mult în şoaptă.

      Luisa tăcea şi-l privea foarte ciudat, fix şi sticlos ca un porumbel, apoi își coborî privirea, dând din cap afirmativ. Doctorul continua s-o privească, respectându-i tăcerea. La un moment dat ea ridică ochii plini de lacrimi, spre el:

      − Acum aţi înţeles? Aţi înţeles, de ce nu-l mai pot accepta ca iubit?

      − Of, Doamne! spuse doctorul. Acum înţeleg totul, sunt uimit cum de n-ai clacat, dar… dar, Dumnezeule mare, te mai aşteptă o grea încercare!

Luisa îl privi cu aceiaşi ochii, din care efectiv curgeau  lacrimile. Se aşeză lângă ea pe marginea patului şi luându-i mâna în mâinile lui, spuse:

      − Luisa, fată dragă… din analizele pe care ţi le-am făcut rezultă că eşti însărcinată.

      − Nuuu! gemu ea… nu se poate… nu se poate… şi suspinele unui plâns sfâşietor, puseră stăpânire pe ea. Apoi brusc, se repezi la doctor, lovindu-l în piept cu pumnii şi ţipând: Mă minţi… spune-mi că mă minţi, că e doar un nenorocit de test al tău, să vezi cum reacţionez… Hai recunoaşte?

      Doctorul o imobiliză rapid. Prinzându-i o mână şi răsucindu-i-o la spate, o culcă pe burtă, iar cu mâna liberă apăsă butonul. Ioana veni numaidecât şi-l ajută s-o lege iarăşi de pat.

      − Fă-i, te rog, acest calmant! îi spuse doctorul, scoţând o fiolă mică din buzunar. S-o supraveghezi, iar dacă se mai agită, să mă informezi.

      − Nu vreau să-mi faci nimic… nu vreau…

      − Liniștește-te, te rog, e spre binele tău! spuse Ioana ținând-o de brațe.

      − Nu se poate să fiu… nu se poate, repeta şi gemea Luisa zbătându-se în legături.

      − Să conectez şi aparatul de calmare? întrebă Ioana pe doctor, observând că Luisa nu se potolește.

      − Nu cred că e cazul acum! Așteptăm câteva ore efectul calmantului. Poate mai târziu, vom vedea, în funcţie de evoluţie.

 

- va urma -

[Sofia Sincă]

Surprizele chinuitoare pentru Luiza nu contenesc să apară. Păcat! Mare păcat. Incestul mamei se repetă la fiică.

Însă mi se pare că exagerezi puţin cu acest conţinut, Emil, cu modul de construcţie. De exemplu când o persoană iese din comă, nu cere mic dejun... Abia de poate să înghită câteva picături de ceai... Apoi a doua zi să fie pusă la astfel de interogatoriu este de-a dreptul inuman. Şi să-i mai dea şi astfel de veşti... Şi apoi medicii, de obicei nu sunt şocaţi sau nu se arată şocaţi pentru a nu alarma bolnavul mai mult decât este. Dar mă rog, dacă tu crezi că e bine...

Am cules ceva cârcoteli:

reuși să-și ridice corpul în capul oaselor, - se repetă corpul, care este şi în fraza anterioară. Era de ajuns, reuşi să se ridice în capul oaselor. Şi picioarele fac parte tot din corpul uman.

Duse mâna să le dezlegi,  - dezlege

Duse mâna să le dezlegi, și atunci, - de scos pe şi care este şi în faţa virgulei şi se repetă imediat după...

repetiţii: foarte, - ai cam mulţi de foarte, de atunci.
Am citit cu interes şi aştept continuarea.

Sofy

[Emil Dumitru]

Mulțumesc pentru lectură și ajutor Sofia! Am corectat.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Surprizele chinuitoare pentru Luiza nu contenesc să apară. Păcat! Mare păcat. Incestul mamei se repetă la fiică.

Însă mi se pare că exagerezi puţin cu acest conţinut, Emil, cu modul de construcţie. De exemplu când o persoană iese din comă, nu cere mic dejun... Abia de poate să înghită câteva picături de ceai... Apoi a doua zi să fie pusă la astfel de interogatoriu este de-a dreptul inuman. Şi să-i mai dea şi astfel de veşti... Şi apoi medicii, de obicei nu sunt şocaţi sau nu se arată şocaţi pentru a nu alarma bolnavul mai mult decât este. Dar mă rog, dacă tu crezi că e bine...

Am cules ceva cârcoteli:

reuși să-și ridice corpul în capul oaselor, - se repetă corpul, care este şi în fraza anterioară. Era de ajuns, reuşi să se ridice în capul oaselor. Şi picioarele fac parte tot din corpul uman.

Duse mâna să le dezlegi,  - dezlege

Duse mâna să le dezlegi, și atunci, - de scos pe şi care este şi în faţa virgulei şi se repetă imediat după...

repetiţii: foarte, - ai cam mulţi de foarte, de atunci.
Am citit cu interes şi aştept continuarea.

Sofy

[Mihaela Roxana Boboc]

Da, marcant episod! Să vedem ce va fi!

[Corina Militaru]

Uff, Emil! Cat mai are de suferit Luiza? Ce i se mai poate intampla? :)

Inclin sa-i dau dreptate Sofiei. As adauga celor mentionate de prietena mea si sugestia ca Luiza a fost fardata ca o vedeta. As spune/presupune ca in acea stare si suferinta, numai de machiaj nu-i ardea. O parere personala :)

Curioasa in continuare.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Îți mulțumesc pentru lectură, stimată Mihaela Roxana Boboc.

Cu prietenie,

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Da, marcant episod! Să vedem ce va fi!

[Emil Dumitru]

Corina, sunt ferm convins că vei înțelege... de ce a cerut Luisa să fie fardată!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Uff, Emil! Cat mai are de suferit Luiza? Ce i se mai poate intampla? :)

Inclin sa-i dau dreptate Sofiei. As adauga celor mentionate de prietena mea si sugestia ca Luiza a fost fardata ca o vedeta. As spune/presupune ca in acea stare si suferinta, numai de machiaj nu-i ardea. O parere personala :)

Curioasa in continuare.

Cu prietenie,