Fierbe oraşul...

[George Rizescu]

FIERBE ORAŞUL

Fierbe oraşul.

De trei săptămâni de zile fierbe şi dă în clocot!

Doamna judecător Asmuţeală este la al treilea divorţ.

Domnul Asmuţeală, contabil-şef la Banca Naţională, n-a mai suportat crizele doamnei judecător şi s-a hotă­rât la pasul cel mare şi fără întoarcere. Divorţează şi el!

Este, aşa cum este şi doamna judecător, tot la al treilea divorţ.

Minte de contabil de bancă, domnul Asmuţeală are documente beton pentru fiecare bun personal ori bun co­mun adus în fosta familie Asmuţeală.

Doamna judecător, minte de jurist cu experienţă, are toate procedurile speciale pregătite pentru a nu-i lăsa dom­­nului Asmuţeală, mai nimic din averea adunată de cei doi, în ultimii trei ani ai căsniciei.

Este adevărat că, în trei ani de căsnicie, cei doi dis­tinşi concetăţeni ai noştri au adunat cât nu a adunat jumătate din populaţia Oraşului în ultimii cincizeci de ani.

Acest adevăr însă nu ne încălzeşte pe noi cu nimic.

Pentru noi este important, că d-aia suntem români şi ne interesează ce face „capra vecinului”, cum se va îm­părţi atâta amar de avere…

Pentru obiectivitatea impresiilor ne-am şi împărţit în trei tabere distincte…

Spun trei pentru că, dacă ne-am fi împărţit în două, am fi ajuns, aşa cum se mai obişnuieşte, la „balotaj de im­presii” şi cine ar mai fi capabil să tragă sănătoasele con­cluzii?

Din prima tabără, cea care-i ţine partea domnului Asmuţeală, fac parte domnul Păciulete, fost agronom, doamna Cinteză, fostă croitoreasă de lux, şi domnul Berbecel, încă în funcţie, trezorierul Partidului aflat la putere.

Din tabăra a doua, cea care-i ţine partea doamnei Asmuţeală, fac parte domnul Pupezel de la Garda Fi­nan­ciară, domnul Jitescu de la fostele Sere ale Partidului Defunct şi doamna Corcitu, fostă muncitoare la ţesă­to­riile din Găvana, singura absolventă de drept la celebra Universitate „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, la vene­rabila vârstă de şaizeci şi unu de ani şi şapte luni! Aici sunt obligat să vă spun că, imediat după absolvire, doamna Corcitu şi-a schimbat locul de muncă, a intrat în Par­chetul local pe post de procuror şi, aşa cum spun toţi cei care o cunosc, să te ferească Dumnezeu să intri pe mânuţa domniei sale! Vrea în cele şase luni de zile pe care le mai are până la pensie să „dărâme” oraşul, după cum s-a exprimat prietenul Mardare.

Din tabăra de „echilibru şi judecată”, cum am nu­mit-o noi ad-hoc, fac parte domnul Silică, fost măcelar la Halele centrale, domnul Mascău de la salubritate şi doamna Chifiriuc, fostă dansatoare în trupa de balet clasic a Teatrului Davila…

Primul punct al discuţiei noastre s-a concentrat cu toată atenţia pe averea personală, adică pe bunurile pro­prii ale fiecăruia dintre cei doi soţi Asmuţeală, înainte ca aceştia să facă măreţul pas al căsniciei, în urmă cu exact trei ani!

Este adevărat că niciunul dintre cele două grupuri de susţinători nu avem probe palpabile pe cele discu­tate, dar oraşul este mic, lumea este destul de indiscretă şi aşa cum am fost noi obişnuiţi mii de ani, dacă nu chiar zeci de mii de ani după unele calcule, ştim fără să demon­străm mai tot ce mişcă-n ţara asta, vorba poetului, şi dacă ştim de ce să nu spunem aceste ştiri şi conce­tă­ţe­ni­lor noştri?

De ce să trăim noi într-o stare de angoasă, într-o stare de nelinişte şi adâncă suspiciune cu privire la tot ce ştim despre alţii, dacă tot ştim?

Iată de ce, aşa cum v-am spus, grupul numărul unu afirmă cu temei de necontestat că domnul Asmuţeală a adus în căsnicie, ca bunuri personale, cel puţin urmă­toa­rele: cinci apartamente, dintre care două în Bucureşti şi unul la Mamaia, două maşinuţe de teren nemţeşti, zece milioane de euro în bani cash şi şapte milioane de euro în acţiuni la diferite firme din ţară şi străinătate. Doamna Cinteză, purtătoarea de cuvânt a primului grup, mai face precizarea că domnul Asmuţeală ar mai avea un hotel cu cincizeci de camere la Monte Carlo, o pârtie de schi de cinci sute de metri lungime şi cădere de o sută patru­zeci de metri, undeva lângă Sinaia, cincizeci de mii de acţiuni la Fondul „Proştii, proprietatea lor şi banii noştri” plus trei ceasuri de aur, pe care, din motive personale, refuză să le poarte încă. (Eu aş avea o bănuială şi aş şti de ce nu poartă domnul Asmuţeală ceasurile acelea de aur… Păi, pe lângă atâţia oameni serioşi, societatea asta a noastră mai are şi hoţi… Cum să porţi ceas de aur când ştii foarte bine că hoţii te pot lăsa lefter?)

Grupul doi, adică cel ce ţine partea doamnei Asmu­ţeală, vorbeşte prin gura doamnei Corcitu, pur­tă­toarea de „cuvânt oficial”. Suntem obligaţi să fa­­cem o preci­zare! Doamna judecător Asmuţeală ar fi venit cu bunuri personale, ceva mai speciale, şi adunate cu grija „femeii magistrat” în ultimele sale căsătorii (pe care, din politeţe nu le precizăm), după cum urmează: un bloc de locuinţe în centrul Bucureştiului, luat pe când era soţia domnul senator Pacoste, un bloc de locuinţe în zona Neptun, de la Marea Neagră, luat pe când era soţia dom­nului de­putat Vrajbă şi alte mărunţişuri, cum ar fi două maşini mici, trei apartamente în Satu Mare, de unde provine domnia sa, cincisprezece terenuri cu destinaţie specială, făcute cadou de diferiţi justiţiabili, a căror va­loare nu este încă declarată, pentru că, ştiţi cum este vorba lumii, mai sunt unele amănunte de pus la punct, cu trans­fe­rurile astea de pământ legale şi nelegale, plus doi câini, dober­mani, primiţi tot cadou de la domnul ministru Cleaşcă atunci când a fost judecat de completul doamnei judecă­tor anul trecut pentru fapte de corupţie…

Vreau să ştiţi că nimeni din grupul numărul trei nu a făcut obiecţiuni la cele relatate de cele două purtă­toare de cuvânt ale grupurilor unu şi doi, astfel că, fără nicio opoziţie, cum se spune, doamna Cinteză, de la grupul unu, a început să expună, spre ştiinţa noastră, bu­nurile comune ale soţilor Asmuţeală, aşa cum le ştie domnia sa!

Aici, la bunurile comune, vreau să vă asigur de totala încredere ce există între cele două purtătoare de cuvânt privind bunurile comune ale celor doi soţi, motiv pentru care orice argument adus de doamna Cinteză este ime­diat confirmat de doamna Corcitu, de la grupul doi.

Într-o ordine aproape firească, doamna Cinteză începu să spună:

– Bunurile comune ale celor doi distinşi concetă­ţeni ai noştri sunt după cum urmează: magazinul uni­ver­sal şi central din oraş, magazinul de stofe din Vălenii Caprii, două tractoare făcute cadou de ziua domnului Asmuţeală de unul dintre păgubiţii de la FNI judecat de doamna judecător Asmuţeală, zece mii de hectare de teren arabil la marginea oraşului nostru şi o sută de mii de acţiuni la Rompetroleum Star…

Problema care păru să nu fie tocmai pe placul doam­nei Cleaşcă fu numărul de acţiuni la firma domnului Patricianul al Doilea…

Domnia sa ştie sigur că acţiunile celor doi distinşi soţi ar fi ajuns binişor spre un milion, ori să treci aşa uşor peste acest amănunt nu este o formă de fairplay între oameni care se cunosc şi se respectă…

Doamna Chifiriuc, dansatoarea de la trupa de balet a teatrului, interveni cu o observaţie de bun-simţ şi ne făcu cunoscute următoarele:

– Domnilor, aşa cum ştie toată lumea din oraş, distinsa doamnă judecător Asmuţeală este o fiinţă sen­si­bilă, aş îndrăzni să spun, deosebit de sensibilă, ştie, cu­noaşte şi aplică rosturile iubirii adevărate, a fost mai tot timpul o fidelă spectatoare la mai toate piesele de teatru jucate de trupa noastră, a avut şi încă mai are abo­nament la teatru şi, ceea ce este mai important, ceea ce toţi ştim, că este de notorietate locală şi nu numai, distinsa doamnă judecător Asmuţeală nu s-a lăsat nicio­dată, dar niciodată nu s-a lăsat rugată dacă cineva a avut vreun necaz cu justiţia! Astăzi, când toţi nenoro­ciţii ăştia pretind că se luptă cu corupţia, doamna judecător, singură ori cu completul condus de domnia sa, chiar s-a luptat cu corupţia, şi niciodată nu a dat soluţii care să necăjească pe cineva, fie el muritor de rând ori mul­ti­milionar… Mulţi, şi din păcate nu dintre cei mai cin­stiţi, i-aţi trecut pragul, la ceas de noapte, aţi rugat-o, aţi im­plorat-o să vă ajute, să vă dea termene peste termene, până s-or duce dracului răutăţile din actuala legislaţie şi nu cred că cineva dintre voi a avut ceva de suferit! Mie, aşa, ca să mă dau şi eu de exemplu, mi-a judecat ulti­mele două divorţuri în cel mai scurt timp posibil şi pot să spun cu mâna pe inimă că nu mi-a luat mai mult de cinci-şase mii de dolari pentru fiecare proces… Dacă nu era domnia sa, dacă nu găseam înţelegere şi alinare de mamă la domnia sa, nenorociţii ăştia cu care mi-am bă­gat în cârd şi care s-au pretins a-mi fi soţi loiali, m-ar fi jefuit ca la drumul mare!

Afirmaţia doamnei balerină este adevărată, toţi ştim că doamna judecător lucrează cinstit pentru fiecare jus­ti­ţiabil, nu cere niciodată sume ce nu pot fi plătite de res­pectivii şi nici nu dă soluţii prin care să nenorocească pe cineva.

În materie penală, doamna judecător nu a con­dam­nat niciodată pe nimeni şi mai toate procesele grele din ţară unde se tot anunţă pedepse exemplare sunt trans­ferate la Tribunalul nostru, în speţă la completul doamnei judecător Asmuţeală, care, aşa cum se ştie, are imediat o soluţie potrivită, cinstită, umană şi în conformitate cu legea pentru toţi participanţii la proces.

– Şi eu aş putea să spun lucruri frumoase despre domnul contabil-şef de la Bancă, îl ştiu de copil, are apti­tudinile omului care ştie cum se face banul, ştie cum se înmulţeşte, cunoaşte toate cămătăriile ce fac din omul nevoiaş un om salvat din necazul datoriei, ştie să ceară dobânzile cele mai mici de la cei ce nu prea au şi cere do­bânzi ceva mai mari de la oamenii de afaceri şi mai ales de la cei care se ocupă la rândul lor cu specula… Dumnezeu, în marea lui iubire pentru adevăr, dreptate şi iubire, a vrut să-i lege pe cei doi într-o frumoasă fa­mi­lie şi acuma, chiar dacă s-a ajuns la divorţ, noi sun­tem datori să-i vorbim de bine pentru că fiecare am fost serviţi de ei aşa cum s-a putut şi fiecare le-am cunoscut mărinimia…

Doamna Cinteză şi doamna Corcitu, în calitatea lor de purtătoare de cuvânt şi în materie de „bârfă locală”, dar despre această materie vom vorbi altădată, se pri­viră în ochi ca nişte profesioniste ale cazului, oftară din eleganţă şi probabil din bun-simţ şi făcură semnul fer­moa­rului la gură, în sensul că de azi înainte niciuna dintre ele n-o să mai scoată o vorbă cu privire la divor­ţul distinşilor noştri concetăţeni până când instanţa potrivită şi bine aleasă de cei doi soţi nu s-o pronunţa definitiv şi irevocabil!

Cu aceste câteva amănunte, mai sus precizate, vreau să ştiţi că ne-am despărţit cu toţii, în cele mai bune re­la­ţii, şi ne-am dus fiecare spre casa lui, cuprinşi de regretul (dar şi de fericirea nespusă încă, dar avem timp destul să v-o facem cunoscută) că încă una dintre familiile serioase din acest oraş se va destrăma.

Este o constatare dureroasă, pe care n-ai cum s-o remarci, de pildă, la familiile sărmane, fără bunuri per­so­nale de împărţit şi fără bunuri comune de tranzac­ţio­nat…

Vedeţi, domniile voastre, de ce are atâta dreptate, Evanghelistul?

Fără să am pretenţia vreunei sfinţenii, spun şi eu, aproximativ, aşa cum a spus El, că este ferice de cei săraci şi prăpădiţi, că, la o adică, n-au grija atâtor averi pe acest pământ, ştiind că adevărata lor fericire este dincolo de această lume, atât de ciudată şi atât de complicată…

9 decembrie 2010, Piteşti

 

[Chris]

Vă rog să măriţi fontul pentru a fi mai uşor de citit. Mulţumesc,

[Sofia Sincă]

Singura consolare a celor săraci - ceea ce spune Evanghelistul!...

Domnule m-aţi ameţit cu averile ăstora. Desigur, sper să fie ficţiune, dar mai ştii? Sunteţi avocat şi ştiţi multe.

Din punct de vedere literar schiţa este impecabilă! Îmi plac, mai ales numele personajelor, critica deloc subtilă a contemporaneităţii, adevărul scăpat între rânduri. Sigur nu sunteţi rudă cu Caragiale?

Şi totul în bietul meu oraş... Eu, mai stabilă prin casă, pe la computer nu am habar de aceste fierberi ale oraşului.

În ceea ce priveşte fontul, Augusta are dreptate. La aceste două texte am mărit eu fontul. Pentru următoarele vă rog să le măriţi. Se procedează în  felul următor: se dă clic pe Opţiuni, apoi pe Editare comentariu; se colorează textul cu Ctrl şi A, concomitent, iar sus în bară există Size. se dă clic pe micul triunghi şi apoi pe 4(14pt), după care, clic pe publicare comentariu. Şi se măreşte fontul.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[George Rizescu]

Nu sunt un specialist al calculatorului şi regret nepriceperea de care dau dovadă! Am observat greşeala şi am încercat s-o corectez. Se pare că am postat de două ori textul... Promit să mă conformez! 

Cu preţuire,

G.R.

[Corina Militaru]

Am fiert şi eu citind deoarece nu încape în mine vorba ferice de cei săraci şi prăpădiţi. Nu că aş dori averi, dar puţină normalitate... Am savurat textul, am râs-plâns. :) :(

Cu pretuire,

[George Rizescu]

Faptul că aţi "savurat textul" este suprema mea mulţumire! Îmi dovediţi că se merită să mai scriu...

Cu aleasă preţuire,

G.R.

[Gabriela Grădinariu]

În linii voit îngroşate, caricaturale, o secvenţă reprezentativă a cotidianului românesc. Ne-aţi fixat sub lupă să ne vedem în toată micimea dimensiunilor morale, etice, etc. Noroc de nota umoristică, mai atenuează senzaţia neplăcută. Preţuire!