o poveste cu ochi verzi

[Exemplu de Titlu]

Se tot mira de aşa noroc: zi frumoasă, aurie, de octombrie, o stare interioară bună, o veselie fără motiv, trenul neaglomerat, prea curat pentru un personal. Găsi un compartiment aproape liber, scană pe sub geană – un singur călător, un domn pedant la primă vedere, cu chipul ascuns după ziar, răspunde politicos salutului.

Se ghicea privită, ostentativ nu-l privea, se gândea ca o şcolăriţă dacă îi stă bine părul, dacă hainele sunt potrivite, deşi avea în mişcări şi atitudine ceva-ul ăla de femeie ce se ştie frumoasă.

La rândul ei băgă nasul într-o revistă, tocul ochelarilor de vedere se alinta pe genunchi într-un echilibru precar. La prima zdruncinătură, tocul căzu cu zgomot. Amândoi s-au repezit să-l ridice, mâinile s-au încurcat, atunci s-au privit. Două perechi de ochi verzi, uluitori de verzi, se cercetau cu sete. Gheaţa a fost spartă.

-         Iertaţi-mă, daţi-mi voie să mă explic! spuse el, sunt uluit, brusc m-aţi aruncat cu gândul cu peste douăzeci de ani, într-o noapte de Ajun de Crăciun, să vă povestesc, vă rog…nu pot altfel. Privirea-i verde cerşea îngăduinţă, brusc strălucitoare, copleşitoare, umedă şi caldă.

         N-a putut răspunde, doar a îngăimat neinteligibil, cu privirea ţintă, verde otravă. El a continuat grăbit cu voce guturală strivită de emoţie.

-         Era după miezul nopţii, undeva aproape spre ora două, făceam rondul obişnuit pe străzi lăturalnice, ningea cu fulgi uriaşi de nu te vedeai la un metru, deşi, moi… liniştea perfectă făcea totul ireal. Ca din vis o siluetă a apărut, părea a fi un bărbat foarte grăbit. L-am somat, fluierul ascuţit a făcut ţăndări liniştea. L-am ajuns alergând însoţit de soldatul ce mă seconda. În dreptul unui felinar, singurul de pe străduţă, străjuia parcă întreg universul,  i-am atins umărul, s-a întors şi misterul s-a spulberat. Căciula, la modă pe-atunci, acea rusească purtată de ambele sexe, ia căzut în zăpadă lăsând o cascadă de păr arămiu, ca o flacără pradă fulgilor de zăpadă. Era o tânără, aproape copil, îmbrăcată într-un costum de schi de culoarea castanelor coapte, speriată ca o ciută, cu ochi imenşi verzi. Am depăşit cu greu clipa, cea urmat …am legitimat-o, speriată mi-a spus că nu are buletinul, că vine din tura de noapte – o lăsase şeful să plece mai devreme, era sărbătoare – am chinuit-o ca un nemernic, i-am cerul adresa, locuia într-un bloc de locuinţe, foarte aproape. N-am crezut-o când mi-a spus că e măritată, era aproape un copil! Aş fi păstrat-o toată noaptea, simţeam că mi-a fost trimisă, noapte de vis…soldatul plecase mai încolo, intuise. Am lăsat-o să plece,  însă…parcă-mi pierdeam sufletul, mă năşteam şi muream în acelaşi timp, sentiment ce nu m-a părăsit vreodată, o neîmplinire fără să poarte un nume.

-         Tu? Îngăimă ea…înţeleg de ce-ţi ştiam privirea, n-am putut-o uita…

Abia acum făcură cunoştinţă: Andrei – Ada, dar se ştiau, de până să se nască, erau suflete pereche, simţeau.

-         Nu pot uita, noaptea de revelion, urmă povestea ea, cu chipul răvăşit, o şuviţă brăzda fruntea scăpată din strânsoare unei agrafe, uluitor cât o întinerea.  Câţiva invitaţi, uşa descuiată, aşteptând colindători. Soneria răzbeşte cu greu muzicii, vocilor. Când uşa s-a deschis, am înmărmurit, purtam o tavă imensă cu pahare, din fericire goale. Le-am scăpat cu zgomot infernal, toţi m-au liniştit…cioburile aduc noroc!

În uşă erai tu, urmăreai scena cu paharele, totul se învârtea, respiram într-o capsulă atemporală, rupţi de realitate.  Lumea era prea mică să ne încape, timpul o firimitură dintr-un infinit. Am înţeles, nu ai crezut că sunt măritată, ai memorat adresa, purtai uniforma de ofiţer de miliţie – pe atunci – dar stupoare, soţul meu purtând pe braţe băieţelul nostru de numai şase luni a apărut uimit de întâmplare.

Eram atât de speriată, ai înţeles, şi ai inventat pe loc o poveste, un denunţ anonim, un scandal la adresa aceasta, scuzele de rigoare, urări de nou an….ai plecat!

Mi-ai luat lumea cu tine, lumina, mi-ai lăsat cât să nu mor, oxigen diluat, vise nenăscute, doruri nespuse, braţele atârnau inerte fără scop, de acum ce va fi?

Abia acum s-au relaxat, prin minune. Trăiseră doar două clipe, ochii lor memoraseră pentru o viaţă, simţiseră cât pentru mii de vieţi. Aveau acum fiecare dintre ei douăzeci de ani mai mult, o altă tinereţe.

Ea poartă un jerseu cu frunze pe poale, superbă copie a toamnei  de-afară, un şal ce nu-i ascunde feminitatea, el pedant în haine sport, potrivite călătoriei, nu amintea pe cel în uniforma de altădată.

Trenul se poticneşte din nou, cu brutalitate,  aruncând pe cei doi într-un colţ al canapelei. Era prima lor îmbrăţişare.  Într-o barieră se răsturnase un tir cu mere, peste tot se rostogoliseră tone de fructe, motiv serios de întârziere a trenului. Nu-i deranja, aveau mai mult timp să-şi povestească…

 

Va continua

[Corina Militaru]

Această revedere, întâmplare, destin, cine ştie? Sunt curioasă să văd cum evoluează personajele tale. 

Cu drag,

[Gabriela Grădinariu]

Eu zic să nu continui, Ada. Ai spus tot chiar înainte de ultimul paragraf. Admirabil!

[Ionel Mony Constantin]

 O ssecventa de viaţă bine prinsă din condei Like

[Irimia Valentin]

Tulburatoare povestioara...si daca mai spui ca este si adevarata...Avem o idee comuna. Textul ce l-am postat pe 15 martie (sunt convins ca nu l-ai citit altfel ai crede ca insinuez ceva) are in final versul - "Caci te cunosc de pana sa te nasti" idee ce apare si in proza ta.

Astept infrigurat continuarea povestii

[Sofia Sincă]

Impresionantă povestioară! Se zice că cei destinaţi unul pentru celălalt se vor întâlni cândva prin destin.

În ceea ce priveşte stilul, cred că îl cunosc şi ştiu şi de unde să-l iau. Ştiu că ai multe astfel de proze scurte dar şi mai ample. Prin urmare, le aşteptăm.

Aş dori să te atenţionez că punctele de suspensie sunt doar trei şi după ele se pune blanc. Eu sunt convinsă că tu ştii, dar din neglijenţă...

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Irina Lucia Mihalca]

"Lumea era prea mică să ne încape, timpul o firimitură dintr-un infinit... . Trăiseră doar două clipe, ochii lor memoraseră pentru o viaţă, simţiseră cât pentru mii de vieţi."

Minunat ai reust sa redai intalnirea, Ada! 

Cu bucuria lecturii,

Irina

[DANIELA TIGER]

Aştept continuarea...